Omenirea ar putea pierde „până la jumătate dintre toate viitoarele medicamente”
1427
Omenirea ar putea pierde „până la jumătate dintre toate viitoarele medicamente” din cauza numărului foarte mare de specii de plante care se confruntă cu pericolul extincţiei, au avertizat oamenii de ştiinţă într-un raport, relatează marţi DPA/PA Media.
Aproape jumătate dintre plantele cu flori sunt ameninţate, numărul lor depăşind 100 000, în timp ce în jur de 77% dintre cele care nu au fost încă descrise de oamenii de ştiinţă s-ar afla în pericol.
În unele cazuri, acestea dispar în perioada cuprinsă între descoperirea lor şi momentul în care sunt catalogate, un proces ce durează, în medie, circa 16 ani.
Principala cauză a acestor dispariţii este pierderea habitatului, prin defrişări ori ridicarea de baraje ce inundă zonele fluviale din amonte. Schimbările climatice sunt „cu siguranţă la orizont”, a declarat analista în domeniul conservării Matilda Brown, adăugând, însă, că această ameninţare este mult mai greu de evaluat.
Brown se numără printre cercetătorii de la Grădinile Botanice Regale din Kew, situate în cartierul londonez Richmond, care au publicat aceste descoperiri într-un un nou raport intitulat „Situaţia plantelor şi ciupercilor din lume".
Ei solicită ca toate speciile nou descrise să fie considerate ameninţate, cu excepţia situaţiilor în care se dovedeşte contrariul.
„Ne referim la peste 100.000 de specii care sunt ameninţate - mai mult decât numărul total al speciilor de mamifere, păsări, reptile, peşti, toate vertebratele noastre la un loc", a explicat Brown.
„Iar când ne gândim că nouă din 10 dintre medicamentele noastre provin din plante, ceea ce ne-ar putea aştepta este pierderea a până la jumătate dintre toate viitoarele noastre medicamente", a spus ea.
„Nu este un număr mare, dacă eşti o plantă. Este un număr mare în ceea ce priveşte impactul potenţial pentru umanitate", a subliniat cercetătoarea.
Multe specii recent descrise sunt mai vulnerabile la extincţie deoarece sunt specifice doar unei singure regiuni sau se află în zone intens marcate de activitatea umană.
Există numeroase zone aflate "în umbră", în Amazonia, India, China, regiuni tropicale din Asia de Sud-Est şi părţi din Orientul Mijlociu, unde conflictele, terenul greu accesibil şi lipsa de finanţare au reprezentat o provocatoare pentru activităţile de explorare ale botaniştilor.
Peste 200 de oameni de ştiinţă din 102 instituţii din 30 de ţări au contribuit la raportul publicat de Grădinile Botanice Regale din Kew, care include „The World Checklist of Vascular Plants" (WCVP), cea mai completă bază de date cu specii de plante cunoscute, conţinând peste 350.000 de nume.
Rafeal Govaerts, care a petrecut 35 de ani întocmind această listă, a declarat că a fost inspirat de visul lui Charles Darwin de a vedea înregistrate toate speciile de plante de pe Pământ.
Această listă trebuie actualizată continuu, în contextul în care aproximativ 2.500 de specii noi sunt descrise oficial în fiecare an.
Lista exclude, însă, speciile de ciuperci, unele dintre cele mai puţin înţelese componente ale lumii naturale. Micologii - cei care studiază ciupercile - estimează că există în jur de 2,5 milioane de specii, din care au fost catalogate 155.000.
„Cunoaştem mai multe despre suprafaţa planetei Marte decât ştim despre ciupercile de pe această planetă", a declarat Alexandre Antonelli, profesor şi director ştiinţific la Grădinile Botanice Regale din Kew.
În ritmul actual al procesului de descriere ştiinţifică, ar fi nevoie de 750-1.000 de ani pentru a cataloga toate speciile de ciuperci, au spus cercetătorii, care cred că secvenţierea ADN-ului şi studierea datelor moleculare ar putea ajuta grăbi acest proces.
De le începutul pandemiei de coronavirus, în 2020, oamenii de ştiinţă au descris 10.200 de noi specii de ciuperci şi peste 8.600 de specii de plante, perioadele de izolare oferindu-le mai mult timp pentru a se concentra asupra exemplarelor descoperite, însă necatalogate.
Antonelli şi-a exprimat speranţa că acest studiu va încuraja factorii de decizie să ia în considerare plantele şi ciupercile în alegerea zonelor ce necesită protecţie, în cadrul obiectivului internaţional de protejare a 30% din planetă până în 2030, şi să nu se concentreze doar asupra animalelor.
„Deoarece plantele şi ciupercile reprezintă piatra de temelie a tuturor ecosistemelor vieţii umane, credem cu certitudine că trebuie să facem parte din acel proces de identificare a 30x30 - zonele care sunt cele mai importante pentru diversitatea plantelor şi ciupercilor", a spus Antonelli.
06.06.2026
20:38
299
Duminică, 7 iunie 2026: răcire ușoară și ploi frecvente în Republica Moldova
06.06.2026
08:02
719
Horoscopul zilei 06.06.2026
05.06.2026
20:46
858
Ploi de vară și ușoară răcorire în Republica Moldova, sâmbătă 06.06.2026
05.06.2026
17:28
1115
Centura Chișinăului, sectoarele 2 și 3, avizate tehnic; autostrada Ungheni–Chișinău–Odesa, analizată în Consiliul tehnico-economic
05.06.2026
16:48
1081
Alertă meteo cod galben de ploi însemnate – valabilă în 07.06.2026
05.06.2026
16:32
971
Ministerul Infrastructurii examinează soluțiile pentru sectorul 3 al drumului de centură Chișinău, de la Pruncul la Cricova
05.06.2026
16:21
1138
Alertă meteo cod galben pentru instabilitate atmosferică, 06.06.2026, orele 13-23
967
Colegiul Medicilor îi cere viitorului premier Eugen Tomac să facă din sănătate o prioritate în programul de guvernare
05.06.2026
15:42
896
Ministerul Energiei mizează pe contoare inteligente, platforme digitale și securitate cibernetică pentru modernizarea sectorului energetic
05.06.2026
15:25
875
Mii de copii din toată țara au redescoperit bucuria cititului la „Picnicul de lectură” organizat în grădinițe
06.06.2026
20:38
237
Duminică, 7 iunie 2026: răcire ușoară și ploi frecvente în Republica Moldova
06.06.2026
08:02
700
Horoscopul zilei 06.06.2026
05.06.2026
20:46
839
Ploi de vară și ușoară răcorire în Republica Moldova, sâmbătă 06.06.2026
05.06.2026
17:28
1098
Centura Chișinăului, sectoarele 2 și 3, avizate tehnic; autostrada Ungheni–Chișinău–Odesa, analizată în Consiliul tehnico-economic
05.06.2026
16:48
1064
Alertă meteo cod galben de ploi însemnate – valabilă în 07.06.2026
05.06.2026
16:32
954
Ministerul Infrastructurii examinează soluțiile pentru sectorul 3 al drumului de centură Chișinău, de la Pruncul la Cricova
05.06.2026
16:21
1122
Alertă meteo cod galben pentru instabilitate atmosferică, 06.06.2026, orele 13-23
950
Colegiul Medicilor îi cere viitorului premier Eugen Tomac să facă din sănătate o prioritate în programul de guvernare
05.06.2026
15:42
880
Ministerul Energiei mizează pe contoare inteligente, platforme digitale și securitate cibernetică pentru modernizarea sectorului energetic
05.06.2026
15:25
859
Mii de copii din toată țara au redescoperit bucuria cititului la „Picnicul de lectură” organizat în grădinițe
05.06.2026
14:53
1078
Fermierii moldoveni, în vizită de studiu în Baden-Württemberg, pentru a prelua modele moderne de agricultură din Germania
05.06.2026
14:27
1023
Maia Sandu laudă CNA la 24 de ani de activitate: „Republica Moldova este mai puternică și mai determinată pe drumul european”
1023
Elev mort la școală în Bacău: DSU confirmă erori grave și anunță sancțiuni și măsuri în sistemul de urgență
05.06.2026
09:18
1032
Patru liceeni de elită intră la bac 2026 cu trei probe deja luate cu 10 din oficiu
05.06.2026
08:26
896
Horoscopul zilei 05.06.2026
04.06.2026
20:36
1011
Moldova se încălzește: vreme plăcută și peste 24°C vineri, 05.06.2026
04.06.2026
18:06
1278
Investițiile care pot transforma agricultura Moldovei, prezentate la Conferința „Republica Moldova – Uniunea Europeană”
04.06.2026
17:51
1270
Consiliul Europei evaluează la Chișinău politicile pentru protecția minorităților și predarea limbii române
04.06.2026
16:26
1423
Peste 1 miliard de euro pentru Republica Moldova, anunțați la conferința de investiții UE-Moldova de la Chișinău
04.06.2026
16:07
1221
Moldova își promovează marile proiecte de transport și logistică în fața investitorilor europeni la Conferința UE–Republica Moldova
04.06.2026
15:49
1181
Moldova modernizează irigațiile cu 60 de milioane de euro: peste 360 de fermieri și 300 de locuri noi de muncă
04.06.2026
15:09
1292
Libera circulație și accesul presei în Zona de Securitate, discutate la ședința Comisiei Unificate de Control de la Bender
04.06.2026
14:32
1377
Maia Sandu și comisara europeană Marta Kos, discuții la Chișinău despre reforme și deschiderea capitolelor de negociere pentru aderarea la UE
04.06.2026
14:21
1271
Peste 1 miliard de euro pentru economia Republicii Moldova, anunțați la EU-Moldova Investment Conference de la Chișinău
04.06.2026
14:14
1335
Luxemburg, mic gigant financiar: depășește Franța, Spania și Italia la investiții străine directe în 2024
Duminică, 7 iunie 2026: răcire ușoară și ploi frecvente în Republica Moldova
Horoscopul zilei 06.06.2026
Ploi de vară și ușoară răcorire în Republica Moldova, sâmbătă 06.06.2026
Centura Chișinăului, sectoarele 2 și 3, avizate tehnic; autostrada Ungheni–Chișinău–Odesa, analizată în Consiliul tehnico-economic
1 MDL
1 EUR
20.11
1 USD
17.29
1 RON
3.82
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39

Inapoi














