OLIGARHII din Rusia CUMPĂRĂ la greu și acaparează VENTILATOARE pentru a se proteja de coronavirus
1771
Analizând cifrele comunicate oficial, Rusia pare să fie la adăpost de epidemia de coronavirus, însă atitudinea miliardarilor din această țară contrazice ceea ce transmit oficialii.
The Moscow Times a găsit dovezi, pe baza a zeci de interviuri, că rușii bogați înființează clinici improvizate în propriile case pentru a se asigura că pot avea îngrijiri mai bune decât masele dacă se infectează.
Astfel, ei cumpără și acaparează ventilatoarele care s-au dovedit esențiale pentru salvarea vieții în cazuri grave.
Una dintre familiile analizate este printre cele mai bogate din Rusia, deține locuințe în cele mai căutate destinații din lume, inclusiv Londra și sudul Franței, arată sursa citata.
De asemenea, are un conac în Rublyovka, suburbia de lux din afara Moscovei, care găzduiește o mare parte din elita conducătoare a Rusiei. Un membru al acestei familii, care a vrut să rămână anonim, a declarat pentru The Moscow Times: „Am reușit să obținem un ventilator până acum și încercăm să mai obținem două”.
Acesta susține că dispozitivul a costat 1,8 milioane de ruble (22.500 de dolari) ). „Dar există o listă de așteptare de opt luni.” mai susține aceeași persoană.
Deoarece ventilatoarele ajută pacienții cu coronavirus să respire pe măsură ce plămânii lor încep să cedeze, au devenit rapid unele dintre cele mai căutate dispozitive medicale de pe planetă.
Întrucât sistemul medical din Italia a devenit copleșit de pacienții cu coronavirus în ultimele săptămâni, medicii au realizat în scurt timp că nu au suficiente ventilatoare pentru a-i salva pe toți și au fost nevoiți să aleagă pacienții care au trăiesc și care mor.
Conform obținute de jurnaliști de la grupul Headway din Moscova, care monitorizează achizițiile guvernamentale, Rusia are în jur de 42.000-43.000 de ventilatoare în spitalele sale de stat din întreaga țară – o medie de aproximativ 29 de ventilatoare la 100.000 de rezidenți, cu mult mai mult decât Italia, unde sunt 8 ventilatoare la 100.000 de persoane.
Dar experții medicali ruși contactați de The Moscow Times sunt îngrijorați de faptul că ventilatoarele sunt concentrate în cele mai bogate centre urbane din Rusia, în Moscova și Sankt Petersburg fiind aproximativ 5.000 de ventilatoare
06.06.2026
20:38
506
Duminică, 7 iunie 2026: răcire ușoară și ploi frecvente în Republica Moldova
05.06.2026
20:46
950
Ploi de vară și ușoară răcorire în Republica Moldova, sâmbătă 06.06.2026
05.06.2026
16:48
1171
Alertă meteo cod galben de ploi însemnate – valabilă în 07.06.2026
05.06.2026
16:21
1219
Alertă meteo cod galben pentru instabilitate atmosferică, 06.06.2026, orele 13-23
05.06.2026
15:25
959
Mii de copii din toată țara au redescoperit bucuria cititului la „Picnicul de lectură” organizat în grădinițe
05.06.2026
09:18
1094
Patru liceeni de elită intră la bac 2026 cu trei probe deja luate cu 10 din oficiu
04.06.2026
20:36
1069
Moldova se încălzește: vreme plăcută și peste 24°C vineri, 05.06.2026
04.06.2026
17:51
1340
Consiliul Europei evaluează la Chișinău politicile pentru protecția minorităților și predarea limbii române
04.06.2026
12:28
787
Întrevedere la IGP privind consolidarea capacităților de combatere a traficului de droguri
04.06.2026
09:52
785
Peste 34.000 de elevi dau start examenelor naționale de absolvire a gimnaziului, sesiunea 2026
03.06.2026
21:03
1020
Încălzire plăcută și mai puține ploi în Republica Moldova, joi, 4 iunie 2026
03.06.2026
13:52
1776
Pregătiri în regim de URGENȚĂ pentru alegerea unui nou Mitropolit al Basarabiei
06.06.2026
20:38
499
Duminică, 7 iunie 2026: răcire ușoară și ploi frecvente în Republica Moldova
06.06.2026
08:02
816
Horoscopul zilei 06.06.2026
05.06.2026
20:46
945
Ploi de vară și ușoară răcorire în Republica Moldova, sâmbătă 06.06.2026
05.06.2026
17:28
1215
Centura Chișinăului, sectoarele 2 și 3, avizate tehnic; autostrada Ungheni–Chișinău–Odesa, analizată în Consiliul tehnico-economic
05.06.2026
16:48
1169
Alertă meteo cod galben de ploi însemnate – valabilă în 07.06.2026
05.06.2026
16:32
1059
Ministerul Infrastructurii examinează soluțiile pentru sectorul 3 al drumului de centură Chișinău, de la Pruncul la Cricova
05.06.2026
16:21
1216
Alertă meteo cod galben pentru instabilitate atmosferică, 06.06.2026, orele 13-23
1051
Colegiul Medicilor îi cere viitorului premier Eugen Tomac să facă din sănătate o prioritate în programul de guvernare
05.06.2026
15:42
984
Ministerul Energiei mizează pe contoare inteligente, platforme digitale și securitate cibernetică pentru modernizarea sectorului energetic
05.06.2026
15:25
956
Mii de copii din toată țara au redescoperit bucuria cititului la „Picnicul de lectură” organizat în grădinițe
05.06.2026
14:53
1150
Fermierii moldoveni, în vizită de studiu în Baden-Württemberg, pentru a prelua modele moderne de agricultură din Germania
05.06.2026
14:27
1093
Maia Sandu laudă CNA la 24 de ani de activitate: „Republica Moldova este mai puternică și mai determinată pe drumul european”
1086
Elev mort la școală în Bacău: DSU confirmă erori grave și anunță sancțiuni și măsuri în sistemul de urgență
05.06.2026
09:18
1093
Patru liceeni de elită intră la bac 2026 cu trei probe deja luate cu 10 din oficiu
05.06.2026
08:26
951
Horoscopul zilei 05.06.2026
04.06.2026
20:36
1068
Moldova se încălzește: vreme plăcută și peste 24°C vineri, 05.06.2026
04.06.2026
18:06
1347
Investițiile care pot transforma agricultura Moldovei, prezentate la Conferința „Republica Moldova – Uniunea Europeană”
04.06.2026
17:51
1339
Consiliul Europei evaluează la Chișinău politicile pentru protecția minorităților și predarea limbii române
04.06.2026
16:26
1499
Peste 1 miliard de euro pentru Republica Moldova, anunțați la conferința de investiții UE-Moldova de la Chișinău
04.06.2026
16:07
1284
Moldova își promovează marile proiecte de transport și logistică în fața investitorilor europeni la Conferința UE–Republica Moldova
04.06.2026
15:49
1235
Moldova modernizează irigațiile cu 60 de milioane de euro: peste 360 de fermieri și 300 de locuri noi de muncă
04.06.2026
15:09
1348
Libera circulație și accesul presei în Zona de Securitate, discutate la ședința Comisiei Unificate de Control de la Bender
04.06.2026
14:32
1430
Maia Sandu și comisara europeană Marta Kos, discuții la Chișinău despre reforme și deschiderea capitolelor de negociere pentru aderarea la UE
04.06.2026
14:21
1317
Peste 1 miliard de euro pentru economia Republicii Moldova, anunțați la EU-Moldova Investment Conference de la Chișinău
04.06.2026
14:14
1391
Luxemburg, mic gigant financiar: depășește Franța, Spania și Italia la investiții străine directe în 2024
„Moldovagaz” acuză compania „Nordgaz Furnizare”, care a promis găgăuzilor gaz la prețul de 10 lei, de „manipulare a pieței de gaze naturale”
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei
1 MDL
1 EUR
20.11
1 USD
17.29
1 RON
3.82
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39

Inapoi














