Olga Ciolacu: d’iuti col

Trustia, elegii politikoase

Mi-a plăcut cum le-a răspuns Olga Ciolacu crucișătoarelor unioniste, antistataliste de pe Bâc, Bogatu și Tănase: „Nu, nu am cântat în scopuri financiare și nici politice eurasiatice, am cântat din solidaritate pentru moldovenii discriminați de ruși la Moscova, care muncesc ca robii, fără să audă cântece optimiste de acasă. Fiindcă m-o invitat Dodon, m-am dus cu Dodon”. Sunt sigur că, dacă Dodon îi spunea: „Olguța, dragă, eu merg să prad o bancă, hai cu mine, să le cânți clienților băncii despre mănăstirea Căpriana, cât timp am să scotocesc prin safeuri, căci, sărmanii, demult nu ți-au auzit glasul”, Ciolacu prefera să le trimită clienților niște casete sau sidiuri cu melodiile sale, decât să se deplaseze la fața locului, cum a făcut de data aceasta. Bogatu și Tănase își imaginează că interpreții noștri cântă numai din interes financiar, mercantil, de parcă nu ar ști că banii nu le aduc artiștilor fericirea, ci doar impresarilor. Unii artiști cântă din datorie, din obligații de serviciu, fiindcă așa scrie în fișa lor de post. Duty call, cum spun americanii. Baizăvei, cum se numea interpretul bărbos, cu doi plămâni diferiți, care cânta „Hora Unirii” și „Jos comuniștii”, după partitura lui Dungu, iar acum cântă „Bojeputinahrani”, „Krîmnaș”, după partitura lui Dughin? Credeți că o face de voie? Ai auz muzical, bea Gheorghe agheasmă, ești obligat să cânți pentru popor. Oricum, nu Olga Ciolacu a dat Aeroportul și Banca de Economii pe mâna rușilor. Așa că, Dodon cu dânsa. Acum stau și mă gândesc: dacă refuza Ciolacu și dacă Dodon mă invita pe mine să le cânt gastarbeiterilor moldoveni la Moscova despre Căpriana, ce onorariu îmi propunea?

Al vostru permanganat, ciprinid, bulangist, Ion Buraga