Stiri

Occidentul s-a săturat de jocul la două capete făcut de Erdogan şi trece la ATAC. Occidentalii sugerează retragerea companiilor şi băncilor din Turcia dacă Erdogan îl ajută pe Vladimir Putin să scape de sub tirul sancţiunilor europene

Actualitate 17.08.2022 18:58 Vizualizări1943
Occidentul s-a săturat de jocul la două capete făcut de Erdogan şi trece la ATAC. Occidentalii sugerează retragerea companiilor şi băncilor din Turcia dacă Erdogan îl ajută pe Vladimir Putin să scape de sub tirul sancţiunilor europene

Întâlnirea dintre preşedintele Turciei şi Vladimir Putin a întins nervii liderilor vestici la maxim după ce cei doi şefi de stat au căzut de acord pentru dezvoltarea relaţiilor economice şi comerciale dintre cele două ţări. Oficialii occidentali ameninţă Turcia cu retragere companiilor şi băncilor internaţionale din ţară, dacă Recep Erdogan îl va ajuta pe liderul de la Kremlin să evite sancţiunile europene, scrie Financial Times.

UE n-a lansat în mod oficial încă nicio discuţie pe tema problemei Putin-Erdogan şi contra-măsurile care s-ar putea lua în cazul Turciei. Impunerea unor sancţiuni împotriva Turciei reprezintă o problemă pentru Comunitatea Europeană, care deja are opinii împărţite privind modul în care trebuie tratată ţara.

Totuşi, chiar şi în lipsa unui acord la nivel european, anumite state membre tot ar putea implementa o serie de măsuri individuale.

„Unele ţări pot cere restricţii privind comerţul sau limitarea finanţării acestei ţări prin intermediul companiilor care operează acolo. Dacă Turcia o să ajute Rusia nu este exclusă nicio măsură punitivă”, a declarat un oficial.

Aluziile privind represaliile economice împotriva Turciei vin după ce Ucraina a interceptat un document de la Moscova care prezintă modalităţi prin care Rusia se poate evita sancţiunile prin intermediul băncilor turceşti.

Washingtonul a avertizat că orice ţară care va încerca să ajute Rusia va fi şi ea lovită de sancţiuni.

Săptmâna trecută Alexander Novak, cel mai important oficial rus în domeniul energiei, a anunţat că Turcia este gata să-i plătească Rusiei gazul în ruble. Cooperarea dintre cele două ţări merge mai departe iar Putin şi Erdogan mizează pe dezvoltarea relaţiilor bancare dintre Rusia şi Turcia.

Cu toate acestea, Turcia este puternic integrată în sistemul financiar occidental, iar în ţară activează mari companii internaţionale care investesc miliarde anual. Dacă Occidentul decide să transforme retragerea companiilor într-un plan real, economia deja foarte fragilă a ţării ar putea primi o lovitură foarte grea.

Pe de altă parte, o astfel de iniţiativă ar crea probleme juridice foarte complicate şi s-ar putea lovi de opoziţia unor guverne din regiune. Mai mult, impunerea unor sancţiuni de acest gen ar putea afecta serios interesele economice ale vecinilor.

„Există riscul ca o astfel de măsură să contravină intereselor economice ale tuturor şi automat să ne trezim cu o opoziţie foarte solidă”, a mai spus oficialul.

Relaţiile diplomatice dintre Turcia şi Occident s-au deteriorat treptat pe măsură ce Erdogan s-a apropiat mai mult de Vladimir Putin. În 2020 Ankara a achiziţionat un sistem de apărare rusesc, iar recent preşedintele Turciei se opunea vehement intrării Suediei şi Finlandei în NATO.

Analiştii politici susţin că în contextul războiului dintre Rusia şi Ucraina, rolul strategic al Turciei în regiune şi controlul exercitat asupra strâmtorilor care leagă Marea Neagră de Marea Mediterană au devenit extrem de importante. Din acest motiv preşedintele Turciei va continua să se joace cu nervii Occidentului.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 17.28 1 RON 3.83 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri