Observația Ambasadorului Daniel Ioniță: Proiectele derulate România și UE în R. Moldova, trecute sub tăcere. „Ajungem în situația în care noi, ca și alți parteneri occidentali, derulăm proiecte aici și alții trag foloasele”
2388
DW
România susține parcursul european al R. Moldova, iar pentru îmbunătățirea vieții cetățenilor din stânga Prutului sunt necesare „reforme, reforme reforme”, declară Ambasadorul României în R. Moldova, Daniel Ioniță.
Într-un interviu acordat pentru DW, Ambasadorul Ioniță a amintit declarația președintelui Klaus Iohannis, după schimbarea Guvernului de la Chișinău, afirmând că susținerea financiară din partea României va fi strict condiționată de derularea reformelor necesare R. Moldova.
Diplomatul român și-a exprimat nemulțumirea că numeroasele proiecte finanțate de România în R. Moldova fie au fost trecute sub tăcere în campania pentru alegerile locale generale, fie și le-au asumat alții.
„Am observat că în campania electorală din alegerile locale recente foarte puțini, dacă chiar deloc, dintre candidații care au participat în cursă, au utilizat proiectele derulate de România, dar și de alți parteneri occidentali, în folosul substanțierii parcursului european. Ori le-au trecut total sub tăcere, ori le-au ignorat, ori le-au prezentat ca fiind realizate în exclusivitate de autoritățile respective. Noi, însă, ne dorim ca aceste proiecte să fie prezentate așa cum sunt. Pentru mine este și o obligație de ambasador să menționez de fiecare dată faptul că acele proiecte au putut fi realizate cu sudoarea frunții românilor din dreapta Prutului. Pentru că Guvernul României de acolo a luat banii din taxele și impozitele plătite de români în folosul cetățenilor de aici. Mi-aș fi dorit, personal, să existe o mai mare vizibilitate a acestor proiecte, inclusiv pe durata campaniei electorale. Altfel, ajungem în situația în care noi, ca și alți parteneri occidentali, derulăm proiecte aici și alții trag foloasele”, a declarat Daniel Ioniță pentru DW.
În același interviu, Ambasadorul României a adăugat că a citit „cu foarte mare atenție” programul de guvernare asumat de prim-ministrul Ion Chicu și că Bucureștiul va fi atent la modul cum va fi pus în practică.
„Am observat în acest program atât faptul că se dorește menținerea legăturilor cu UE și faptul că angajamentele asumate prin Acordul de Asociere și cel de Liber Schimb vor fi respectate, dar am observat și nuanțele legate de extinderea relațiilor cu terții. Ceea ce din punctul meu de vedere este normal. UE și România nu au fost niciodată egoiste în a-și asuma toate meritele cooperării cu Chișinăul. Însă, vom fi extrem de atenți, pe de o parte, la modalitatea în care acele declarații vor fi puse în aplicare, în special cele asumate față de UE, pe de altă parte, la modul în care dorința aceasta de extindere a relațiilor cu estul se va materializa prin eventuale acorduri de cooperare cu alte entități, care vor veni, la un moment dat, în contradicție cu angajamentele pe care R. Moldova și le-a asumat față de UE. Noi, românii, avem o vorbă: „Nu intră niciodată două săbii în aceeași teacă”. Astfel, va trebui la un moment dat să iei anumite decizii, dacă ți-ai asumat niște angajamente față de UE, care au produs beneficii substanțiale pentru toți cetățenii R. Moldova și care sunt cuantificate la nivel statistic foarte bine. În cifre statistice, 70% din comerțul exterior al R. Moldova este în UE, iar din această cifră România este primul partener comercial”, a amintit Ambasadorul Daniel Ioniță.
21.12.2025
12:59
215
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
21.12.2025
12:33
229
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
21.12.2025
10:46
341
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
21.12.2025
08:21
394
Horoscopul zilei 21.12.2025
21.12.2025
06:29
476
SUA și Rusia continuă dialogul despre pacea din Ucraina în Florida, cu speranțe de progres în negocieri
21.12.2025
05:49
550
Putin și Macron, pregătiți pentru dialog dacă există voință politică comună, anunță Kremlinul
20.12.2025
21:06
594
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:45
885
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
20.12.2025
18:25
649
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
16:08
728
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
20.12.2025
15:47
743
Ucraina și Portugalia își unesc forțele pentru a produce drone maritime eficiente împotriva amenințărilor rusești
20.12.2025
15:08
849
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
21.12.2025
12:59
50
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
21.12.2025
12:33
119
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
21.12.2025
10:46
319
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
21.12.2025
08:21
385
Horoscopul zilei 21.12.2025
21.12.2025
06:29
464
SUA și Rusia continuă dialogul despre pacea din Ucraina în Florida, cu speranțe de progres în negocieri
21.12.2025
05:49
539
Putin și Macron, pregătiți pentru dialog dacă există voință politică comună, anunță Kremlinul
20.12.2025
21:06
587
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:45
874
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
20.12.2025
18:25
641
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
16:08
724
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
20.12.2025
15:47
736
Ucraina și Portugalia își unesc forțele pentru a produce drone maritime eficiente împotriva amenințărilor rusești
20.12.2025
15:08
844
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
20.12.2025
14:35
707
Emisarul lui Putin, întâlniri strategice la Miami pentru planul de pace din Ucraina, fără contacte cu negociatorii ucraineni
20.12.2025
11:47
856
Ucraina lovește din nou: atac cu drone asupra platformei petroliere rusești din Marea Caspică și a unei nave de patrulare
20.12.2025
08:36
741
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
917
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
856
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
1135
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
924
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
924
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
837
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
953
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
1315
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
986
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
772
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
Horoscopul zilei 21.12.2025
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














