Stiri

O sută de LUPTĂTORI, la 30 km de Chișinău

Social 26.06.2015 10:35 Vizualizări1619
O sută de LUPTĂTORI, la 30 km de Chișinău vatrafest.com

Cea de-a doua ediție a Festivalului Medieval începe astăzi la Complexul Etno-Cultural VATRA și va dura până duminică, 28 iunie.

Ediția a doua a Festivalului Medieval se desfăşoară cu genericul „Bătălia de la Vaslui a lui Ştefan cel Mare”, cu ocazia aniversării a 540 ani de la cea mai mare victorie a lui Ştefan cel Mare faţă de Imperiul Otoman.

Pe scena mare de la VATRA vor evolua colective folclorice și trupe din țară, dar și de peste hotarele ei, cum ar fi Ansamblul Plăieșii, Haiducii, Cavalerii Armoniei, Trupa Dina Ratri, Spiritual Seasons, F.R.A.M, Holloenek Hungarica, A l’Entrada, Harmăsar, AD HOC și alții.

Totodată, peste 100 de luptători din zeci de cluburi de reconstituire istorică din Europa vor face spectacol la Festivalul Medieval.

Organizatorii anunță că, anul acesta, programul de activități este mult mai amplu și cuprinde campionat de tir cu arcul, tragere cu arcul pentru amatori, ateliere de calfe (confecționarea sticlei și prelucrarea fierului), bătălii istorice, turnir de cavaleri și arcași.

Zona copiilor e încărcată cu tot felul de distracții, bătălii medievale improvizate cu cei mici, ateliere de creaţie, plimbări cu poneiul şi calul, tobogane.

Vedeți mai jos orarul activităților pentru toate trei zile:

26 iunie, vineri

10:00 Accesul pentru participanţii festivalului

14:00 – 16:00 Amplasarea taberelor istorice şi taberelor de corturi

16:00 – 17:30 Pregătirea pentru paradă şi deschiderea festivalului

18:00 – 18:30 Parada cluburilor istorice şi participanţilor festivalului

18:30 – 19:30 Repetiţia reconstituirii Bătăliei de la Podul Înalt, Vaslui 1475

19:30 – 20:10 Ansamblul folcloric Haiducii

20:10 – 21:00 Trupa DinaRatri - unul din cei mai intensivi şi extravaganţi reprezentanţi ai muzicii etno

21:00 – Fire Show Dark Sun

27 iunie, sâmbătă

10:00 Accesul vizitatorilor pe teritoriul Complexului Etno-Cultural VATRA

11:00 – 12:00 Accesul vizitatorilor în taberele istorice

12:30 – 13:00 Adunarea şi repartizarea participanţilor pentru paradă

13:00 – 13:30 Parada şi deschiderea oficială a festivalului

13:30 - 13:40 Adresa lui Ștefan cel Mare către poporul său

13.30 – 14.00 Pregătirea pentru deschiderea locaţiilor

13:40 – 17:30 Concert de muzică medievală

13:40 – 14:10 Concert oferit de Nicolae Gribincea şi Ansamblul Plăieşii – un fenomen aparte în folclorul nostru autentic

14:00 – 16:00 Turnirul cavalerilor – competiţii preliminare

14:00 – 17:30 Turnirul arcaşilor – competiţii preliminare

14.00 – 17.30 Accesul spectatorilor în tabăra istorică

14.00 – 17.30 Ateliere de meşteşuguri şi jocuri medievale

14:10 – 14:25 Teatrul istoric de dans A l’Entrada

14:25 – 15:10 Concert Spiritual Seasons trupă de muzică medievală, Kiev

15:10 – 15:30 Spectacol de acrobaţie

15:30 – 16:00 Teatru medieval oferit de A l’Entrada, un colectiv de oameni talentaţi din Ucraina, îndrăgostiţi de frumos şi artă

16:00 – 16:15 Prezentare de modă, ţinute medievale, oferită de către studentele Universităţii Pedagogice Ion Creangă

16:15 – 17:30 Muzică medievală şi ritmuri de etno- rock alături de trupa FRAM, Kiev

17:30 – 18:00 Adunarea participanţilor şi pregătirea pentru luptele în masă

18:30 – 19:00 Reconstituirea luptei Bătăliei lui Ștefan cel Mare de la Podul Înalt, Vaslui 1475

19:00 – 19:30 Bugurturi sau lupte în masă

19:30 –20:00 Decernarea premiilor la categoria Cea mai autentică tabără medievală

20:00 – 21:00 Concert oferit de trupa de muzică medievală Holloenek Hungarica, Ungaria

21:00 – 22:00 Spectacol marca trupa Ad-Hoc, trecuţi prin multe avataruri şi formule au reuşit să ajungă în multe colţuri ale lumii şi să împartă Dezmăţ, Licori şi Muzici Medievale!

22:00 – Fire Show şi aprinderea focului de tabără

28 iunie, duminică

10:00 Accesul vizitatorilor pe teritoriul Complexului Etno-Cultural VATRA

10:30 – 12:30 Etapa preliminară a turnirului 3x3

12:30 – 13:00 Adunarea şi repartizarea participanţilor pentru paradă

13:00 – 13:30 Parada şi deschiderea oficială a festivalului

13:30 - 13:35 Adresarea lui Ștefan cel Mare către poporul său

13.00 – 15.00 Accesul spectatorilor în tabăra istorică

13:35 – 14:15 Ansamblul de muzică folclorică cu titlu model, Cavalerii Armoniei

14:00 – 15:00 Finala luptei cavalereşti 1x1, nominalizarea Scut şi Spadă

14:15 – 15:00 Trupă de muzică medievală, Spiritual Seasons – o combinaţie unică de muzică şi dans

15.00 – 16.00 Finala luptei cavalereşti 3x3

15:50 – 16:30 Holloenek Hungarica vin tocmai din Ungaria şi continuă concertul cu muzică medievală din Europa

16:30 – 17:00 Premierea câştigătorilor

17:00 – 17:30 Concert cu Dina Ratri, muzică irlandeză

17:30 – 18:00 Reconstituirea luptei de la Podul Înalt, Vaslui 1475

18.00 – Concert de muzică medievală în ritmuri etno-rock alături de cei care au făcut înconjurul Europei la cele mai tari proiecte, trupa F.R.A.M. din Ucraina

19:00 – Concert de folk metal în aer liber cu cinci băieți energici şi talentaţi, Harmăsar

21.00 – Închiderea festivalului

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
CA are trei membri noi 10.07.2020 08:30 4657 CA are trei membri noi
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.11 1 USD 17.43 1 RON 3.83 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri