Stiri
Penitenciarul Nr.12 din Bender aflat sub jurisdicția autorităților de la Chișinău ar putea rămâne fără apă și curent electric. Liderul de la Tiraspol Evghenii Șevciuk a semnat un decret care prevede deconectarea utilităților.
Șeful administrației orașului Bender Iurie Ghervaziuk a precizat că, în scurt timp, deținuții nu vor mai primi nici produse alimentare.
Pe de altă parte, responsabilii de la Departamentul Instituții Penitenciare susțin că au aflat din presă despre decizia lui Evghenii Șevciuk și, deocamdată, nu le-a fost prezentat oficial niciun document în acest sens sau măcar o copie a decretului liderului de la Tiraspol.
”Pe moment, penitenciarul activează în regim normal, dar nici nu există motive să deconecteze apa și energia electrică. Nu avem datorii față de autoritățile transnistrene. Noi transferăm lunar circa 160 de mii de lei pentru deservirea izolatorului”, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL șefa serviciului de presă a Departamentului Instituții Penitenciare, Ana Druță.
Penitenciarul Nr.12 din Bender este un izolator de urmărire penală care are și un sector de tip semiînchis pentru detenţia condamnaților antrenaţi la lucrări de deservire a penitenciarului.
Precizăm că, acum câțiva ani, autoritățile transnistrene au lăsat fără apă și curent electric penitenciarul Nr.8 din Bender care, de asemenea, se află sub jurisdicția Chișinăului.
O nouă decizie controversată luată de Șevciuk
Social
16.04.2013
11:39
633

Stiri relevante
20.11.2013
10:58
1521
Un activist al PD, printre suspecții percheziției de la Secţia de documentare şi evidenţă a populaţiei din Varnița?
23.04.2026
20:29
391
Vremea în Republica Moldova se răcorește ușor vineri, 24 aprilie 2026
23.04.2026
13:27
575
„Hexagonul Facultăților de Drept” reunește la Chișinău 200 de studenți din Republica Moldova și România
23.04.2026
12:55
554
Reguli noi pentru școlile private: sistem unitar de autorizare, acreditare și certificare a calității
23.04.2026
10:50
648
Cinci școli din Republica Moldova își transformă managementul educațional prin programul „Școala Viitorului”
22.04.2026
20:19
680
Republica Moldova: 23 aprilie 2026 aduce încălzire și vânt alert
22.04.2026
16:42
805
Școala Profesională nr. 11 se transformă în centru social pentru persoane cu dizabilități, iar două colegii din Chișinău și Strășeni își schimbă statutul în centre de excelență
22.04.2026
14:35
854
Guvernul schimbă regulile pentru manualele școlare: accent pe calitate, utilizarea eficientă a fondului special și extinderea categoriilor de elevi care primesc gratuit manuale
22.04.2026
14:06
728
Ministerul Educației propune reguli clare pentru camerele video în grădinițe, cu accent pe siguranța copiilor și protecția datelor personale
22.04.2026
13:27
691
Cod galben de vânt – 23.04.2026, interval 09-21

Top stiri
23.04.2026
21:47
271
ULTIMA ORĂ // Halterofilul Marin Robu cucerește AURUL european și stabilește un nou record continental
23.04.2026
20:29
344
Vremea în Republica Moldova se răcorește ușor vineri, 24 aprilie 2026
23.04.2026
20:01
318
X renunță la funcția Communities din cauza utilizării reduse și a exploziei de spam, mizând pe group chat și cronologii personalizate
23.04.2026
17:48
388
Greva anunțată la Samsung riscă să agraveze criza globală de cipuri de memorie
23.04.2026
17:44
431
Tesla renunță la pachetul salarial interimar de 29 de miliarde pentru Musk după restabilirea mega-recompensei de 56 de miliarde de dolari
23.04.2026
17:18
462
ULTIMA ORĂ // Proiect de importanță NAȚIONALĂ. În pofida crizei politice, Guvernul României declanșează exproprierile pentru linia electrică Suceava – Bălți
23.04.2026
16:30
442
Criza globală de GPU se adâncește: vânătorii de galaxii cu inteligență artificială sufocă resursele universităților
23.04.2026
15:53
433
Furnizori de supraveghere, prin companii „fantomă”, acuzați că abuzează de accesul la rețelele telecom globale pentru a spiona și localiza utilizatori de telefonie mobilă
23.04.2026
15:10
489
Meta le permite părinților să vadă ce discută adolescenții lor cu Meta AI pe Facebook, Messenger și Instagram
23.04.2026
13:27
547

527

11:10
687
Bătrân de 84 de ani, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violarea repetată a unei fete de 12 ani
23.04.2026
10:50
623

10:40
622
PERCHEZIȚII // Șor la adăpost, subalternii rămân să răspundă: 26 de „pioni”, inclusiv PRIMARI, consilieri raionali și locali, cercetați penal în dosarele privind corupere electorală și finanțare ilegală a partidelor politice
23.04.2026
08:26
582
Piața aplicațiilor din India explodează, dar grosul banilor ajunge la giganții globali
23.04.2026
08:00
744
Horoscopul zilei 23.04.2026
23.04.2026
03:29
736
Tesla își urcă investițiile la 25 de miliarde de dolari pentru 2026, pariază masiv pe AI, roboți și Optimus
23.04.2026
02:50
738
Elon Musk recunoaște că milioane de șoferi Tesla au nevoie de upgrade hardware pentru adevăratul Full Self-Driving
23.04.2026
02:29
748
Google transformă Workspace într-un „intern” digital: noul Workspace Intelligence automatizează munca de birou cu Gemini
23.04.2026
00:21
828
Veniturile Tesla urcă în T1 pe fondul vânzărilor de mașini electrice și al boomului de abonamente FSD, în pofida livrărilor sub așteptări
23.04.2026
00:09
809
SpaceX își întărește profilul de gigant AI: cum a blocat finanțarea de 2 miliarde a Cursor cu o ofertă de preluare de 60 de miliarde de dolari
22.04.2026
23:27
668
Misiunea Artemis II demonstrează că internetul spațiu–Pământ prin laser poate fi extins ieftin la scară globală
22.04.2026
23:00
612
Google Cloud își lansează a opta generație de cipuri AI TPU pentru a reduce dependența de Nvidia
22.04.2026
22:49
704
Apple repară vulnerabilitatea din iOS prin care poliția putea recupera mesaje șterse din notificările iPhone
22.04.2026
21:41
636
Google transformă Chrome în coleg de muncă AI pentru companii, cu funcții auto browse și securitate sporită

Actualitate
Parteneri
Monden
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.27
1 USD
17.25
1 RON
3.98
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi