O delegație NATO, vizită în R. Moldova: Alianța este pregătită să acorde sprijin suplimentar pentru reformele din R. Moldova


Alianța Nord-Atlantică (NATO) este deschisă să susțină implementarea proiectelor inițiate, precum și de a acorda sprijin suplimentar în eforturile de reformare a Republicii Moldova, a declarat asistentul secretarului general NATO, David Cattler, la întrevederea avută marți la Chișinău cu președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică.
La discuții au participat și celălalt membru al delegației NATO aflată în R. Moldova - secretarul Comitetului Civil pentru Securitate, Gabriel Moldoveanu, precum și șefa Oficiului NATO din Republica Moldova, Kristina Baleisyte.
Oficialii au discutat despre situația social-politică din R. Moldova, implementarea reformelor în sectorul de apărare și securitate națională, gestionarea crizei refugiaților, precum și oportunitățile de sprijinire în continuare a republicii noastre în cadrul diverselor proiecte umanitare, în special în domeniul gestionării situațiilor de criză.
Lilian Carp a informat membrii delegației despre prioritățile și obiectivele strategice ale guvernării actuale, punând accent pe determinarea fermă a autorităților de a continua procesul de integrare europeană.
De asemenea, președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică din Parlamenr a adresat aprecieri pentru asistența consistentă oferită R. Moldova de către NATO, prin intermediul diferitor programe, de-a lungul timpului.















































































