Nicolae Negru, după EȘECUL învestirii Guvernului Grosu: „Alianța tricefală reia tactica pământului pârjolit. E puțin probabil că CC le va da dreptate socialiștilor”
3261
„Alianța tricefală reia tactica pământului pârjolit, aplicată și la finele anului trecut”, iar ceea ce s-a întâmplat astăzi în Parlament provoacă „dezgust”, afirmă editorialistul Ziarului NAȚIONAL, Nicolae Negru, după ce învestirea Guvernului condus de Igor Grosu a eșuat astăzi din lipsă de cvorum, socialiștii, deputații Partidului „ȘOR” și transfugii democrați părăsind ședința.
„Prima constatare e că spectacolul nu s-a terminat, că am asistat și asistăm în continuare la un hostropăț politicianist pe cadavrele pandemiei, tot mai numeroase. Sentimentul predominant după această a doua tentativă de formare a guvernului e de dezgust. Și față de cei care au venit să ceară votul de încredere, și față de cei care au decis să nu participe. Când în seara zilei de ieri, 24 martie, Igor Grosu evita să răspundă la întrebarea directă a deputaților PPDA dacă deputații PAS vor vota sau nu învestirea Guvernului PAS, era sincer sau juca teatru? Demonstrează un asemenea comportament intenții serioase de a guverna Republica Moldova? Sau e un joc nu tocmai elegant. Și nu e singurul gest care ne permite să punem la îndoială dorința de a aduna voturi, să afirmăm că acțiunile sale urmăreau contrariul, să nu obțină voturi”, afirmă Nicolae Negru.
CITIȚI și VIDEO // Guvernul Grosu NU a fost ÎNVESTIT din lipsă de CVORUM: Socialiștii, Partidul „ȘOR” și transfugii democrați au părăsit ședința. „Este regretabil ceea ce vedem atunci când cu adevărat mor oameni”
De cealaltă parte, s-a văzut că nici socialistul Igor Dodon nu este interesat ca Republica Moldova să aibă un guvern anticriză cu împuterniciri depline, ci să aibă un guvern pe care îl controlează el cu Ilan Șor și Vlad Plahotniuc.
„Alianța tricefală reia tactica pământului pârjolit, aplicată și la finele anului trecut. Acum speră să se revanșeze, sacrificându-i pe cetățenii Republicii Moldova. Nu există nicio premisă ca guvernul format de ei să fie mai bun sau să facă mai mult bine Republicii Moldova, decât Guvernul Grosu. Avem numai dovada cramponării de treucă a lui Dodon”, consideră analistul politic.
Întrebat dacă socialiștii ar putea avea câștig de cauză la Curtea Constituțională, după ce au solicitat anularea primei desemnări și tentativa de învestire a Guvernului Nataliei Gavrilița, Nicolae Negru a răspuns că „e puțin probabil”.
CITIȚI și Lipsa de CVORUM s-a asigurat prin acțiuni DISTRUCTIVE, iar Maia Sandu poate emite decretul de DIZOLVARE a Parlamentului: „Decretul va fi declarat CONSTITUȚIONAL, iar Parlamentul va fi dizolvat”
„Cazul e consumat. Juriștii socialiști trebuiau să gândească mai repede. Ar fi de râsul lumii ca, după trei luni, să revenim la punctul de pornire. Acum, până la emiterea decretului de dizolvare a Parlamentului, Maia Sandu este obligată să consulte din nou fracțiunile parlamentare. PSRM-Partidul Șor vor insista, după cum se vede, să obțină desemnarea lui Vladimir Golovatiuc pentru funcția de prim-ministru, adică să reia jocul puterii de la început. Curtea Constituțională va da verdictul dacă au fost întrunite sau nu condițiile de dizolvare a Legislativului. Posibil, pe parcursul săptămânii viitoare, lucrurile se vor limpezi și vom afla dacă politicienii vor continua jocul lor meschin sau intrăm în campania electorală”, a conchis Nicolae Negru.
29.10.2026
17:16
29.10.2026
16:41
29.10.2026
16:34
29.10.2026
16:08
29.10.2026
15:47
29.10.2026
15:23
29.10.2026
15:01
29.10.2026
14:58
29.10.2026
14:43
29.10.2026
14:32
29.10.2026
17:16
29.10.2026
16:47
29.10.2026
16:41
29.10.2026
16:34
29.10.2026
16:18
29.10.2026
16:08
29.10.2026
15:58
29.10.2026
15:47
29.10.2026
15:23
29.10.2026
15:01
29.10.2026
14:58
29.10.2026
14:43
29.10.2026
14:32
29.10.2026
14:25
29.10.2026
14:22
29.10.2026
13:45
29.10.2026
13:38
29.10.2026
13:29
29.10.2026
13:28
29.10.2026
13:28
29.10.2026
13:25
29.10.2026
13:20
29.10.2026
12:49
29.10.2026
12:47
29.10.2026
12:44
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
















