Stiri
NESbâtii-le lui Vasile Botnaru
Social
07.07.2013
11:55
1584
1584
Expoziţie de pictură: „Meseria de artist cred că mă reprezintă mai mult decât un interviu sau o intervenţie la televizor”
Pe Vasile Botnaru îl văd ca pe un siamez: în egală măsură jurnalist, dar şi artist plastic, şi artistul şi jurnalistul fiind prezenţi deopotrivă în spaţiul public, bucurându-se de recunoaştere şi apreciere. În cazul de faţă, artistul şi jurnalistul nu numai că nu se jenează şi nu se sufocă reciproc cu prezenţa, dar se completează admirabil într-o armonie perfectă în acelaşi personaj.
Vasile Botnaru nu se consideră „artist”, poate tocmai de aceea îşi permite să fie absolut liber în creaţie, după cum mărturiseşte: „chiar nu am niciun fel de frâne, dimpotrivă, cred că toate fanteziile pe care le poţi trăi în lucrări te ajută să deschizi porii, să judeci altfel”. Ca să-şi justifice nonacademismul şi nonpictura sa de autodidact, pictează în vin, în cafea, îşi intulează expoziţiile cu denumiri extravagante („oenograme”, de exemplu) sau jocuri de cuvinte şi-şi prezintă lucrările în locuri publice mai puţin obişnuite pentru arta picturală. Recenta sa expoziţie de picturi în cafea – NESbâtii, s-a întâmplat la Tucano Coffee.
Dacă în meseria de jurnalist, din care îşi câştigă banii, este „cât mai echidistat şi distant de obiectul cercetării”, în meseria artistică, din contra, este „foarte pasionat, foarte subiectiv şi cât mai nebun posibil”. Ceea ce îl inspiră sunt femeile. Vasile Botnaru nu pictează după anumite modele, referinţele la persoane concrete şi asemănările cu acestea apar involuntar. „În general, eu mă concentrez pe nişte relaţii, pe nişte sentimente care apar între aceste figuri desenate. Dansul mi se pare că energizează la maximum, exprimă la maximum şi accentueaza relaţia dintre aceste figuri, o dramatizează, o face mai teatrală. Şi eu încerc să surprind chestia asta.”
Ca să realizeze cu acurateţe şi cât mai autentic cupluri şi femei în mişcare, în stări pasionale, pe ritmuri de dans, Vasile Botnaru analizează de pe înregistrări video mişcările corpurilor unor cupluri dansând tango. Spiritul (auto)ironic îşi lasă amprenta şi în denumirea acestei expoziţii: NESbâtii de Vasile Botnaru. E ca şi cum ai spune: Aventurile lui Tom Sawyer. Un gest dezinvolt prin care se dezice totodată şi de titlul pompos de „artist”.
Aurelia Borzin

Stiri relevante
09.05.2026
20:46
685
Răcire și ploi în Republica Moldova duminică, 10 mai 2026
09.05.2026
16:52
654
Peste 1.200 de profesori și experți au marcat la Chișinău, printr-o conferință științifică, Ziua Europei și „Decada valorilor general-umane”
09.05.2026
14:54
651
191 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Istorie la Chișinău
08.05.2026
20:59
854
Ploi răspândite și vreme caldă în Republica Moldova, sâmbătă, 09.05.2026
08.05.2026
18:29
910
Avertizare meteo COD GALBEN, 08.05.2026, 17:00–21:00 – instabilitate atmosferică
08.05.2026
15:43
730
Decada valorilor general‑umane, lansată în școlile din Moldova pentru promovarea educației civice și a parcursului european
08.05.2026
14:20
732
Cod galben de ploi puternice, 09–10 mai 2026
08.05.2026
12:05
833
Elevii Liceului „Orizont” din Chișinău au adus Republicii Moldova patru medalii la Olimpiada Balcanică de Matematică
08.05.2026
11:22
688
MEC schimbă regulile pentru anul de studii 2026-2027: plan-cadru actualizat, mai multă flexibilitate pentru elevi și autonomie sporită pentru școli
08.05.2026
10:55
852
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă a survolat ILEGAL R. Moldova. Spațiul aerian din sudul țării, închis
07.05.2026
20:21
936
Schimbare de ritm: ploi și răcire ușoară în Republica Moldova, vineri 08.05.2026

Top stiri
10.05.2026
08:17
370
Horoscopul zilei 10.05.2026
09.05.2026
20:50
627
Maia Sandu și președintele Ciprului, Nikos Christodoulides, discută la Chișinău sprijinul european pentru aderarea Republicii Moldova la UE

15:08
640
Maia Sandu: Apărarea adevărului istoric este parte din reziliența democratică și securitatea națională

13:51
1096
FOTO // Marș cu simboluri interzise și „Katiușa” în centrul Chișinăului: Politicienii proruși, gesturi pe placul lui Vladimir Putin de 9 mai
09.05.2026
13:35
669
Conducerea R. Moldova condamnă ,,barbaria" Rusiei și transmite un mesaj de UNITATE de 9 mai: „Uniunea Europeană reprezintă cel mai puternic proiect de pace”
09.05.2026
13:25
753
„Nu putem tolera glorificarea regimului sovietic”: Mesajul ferm al președintei Maia Sandu de 9 mai
09.05.2026
12:50
741
Licențele financiare din Moldova ar fi controlate selectiv de către CNPF: „Există o singură companie care a obținut licență, iar restul activează într-o zonă gri..."
09.05.2026
08:04
713
Horoscopul zilei 09.05.2026
08.05.2026
22:55
873
Cloudflare concediază 20% din angajați după ce AI a făcut inutile 1 100 de posturi, în ciuda unor venituri record
08.05.2026
22:32
863
Porsche își închide diviziile de baterii, e-bike și software și își regândește strategia pentru mașinile electrice
08.05.2026
22:10
826
Uber, prinsă în scandalul roboților-taxi Avride: autoritățile federale anchetează 16 accidente ale mașinilor autonome
08.05.2026
21:37
930
Serviciile secrete poloneze anunță atacuri cibernetice ruse asupra stațiilor de apă, în timp ce infrastructura similară din SUA rămâne vulnerabilă

20:18
898
Contractorul american care a vândut rușilor instrumente de hacking, obligat să plătească 10 milioane de dolari fostului angajator
08.05.2026
20:05
893
Trump lansează site guvernamental cu fișiere „nemaivăzute” despre OZN-uri, găzduite de noul Department of War
08.05.2026
19:05
756
CET-Nord caută partener privat pentru un sistem de stocare a energiei de 70 MW la Bălți

18:04
976
Ministrul Energiei anunță finalizarea până la sfârșitul lui mai a lucrărilor la linia electrică Vulcănești–Chișinău, „coloana vertebrală” a securității energetice a Republicii Moldova
08.05.2026
17:23
801
Lime, gigantul trotinetelelor și bicicletelor electrice susținut de Uber, face pasul spre bursă și se pregătește de listare pe Nasdaq
08.05.2026
16:58
816
Educație aplicată și tehnologii moderne: Vasile Șarban promovează competențele pentru agribusiness la prima conferință AgriMBA din Republica Moldova
08.05.2026
16:50
764
Airbnb își scrie deja 60% din noul cod cu AI și își mărește profitul, dar recunoaște limitele inteligenței artificiale în călătorii și e-commerce
08.05.2026
16:33
873
Exporturile de fructe moldovenești în UE cresc puternic după extinderea accesului pe piața comunitară

Actualitate
Parteneri

Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.19
1 USD
17.15
1 RON
3.83
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi