Negociatorul-șef care a dus România în UE, în ajutorul autorităților de la Chișinău
1663
Fostul negociator-șef pentru integrarea României în Uniunea Europeană, Vasile Pușcaș, vine la Chișinău pentru a instrui funcționarii pentru negocierile de aderare a R. Moldova, informează Europa Liberă.
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, în luna septembrie, Vasile Pușcaș va oferi training-uri pentru mai mulți funcționari publici și demnitari, inclusiv miniștri.
Vasile Pușcaș a fost, în anii 2000-2004, ministru delegat și negociator-șef al României cu UE. Sub coordonarea sa, România a încheiat toate capitolele de negociere până pe 17 decembrie 2004, iar în baza rezultatelor obținute, pe 25 aprilie 2005, președintele Traian Băsescu și premierul Călin Popescu Tăriceanu au semnat tratatul de aderare a României la UE. În urma negocierilor de aderare, România a obținut cele mai multe perioade de tranziție pentru pregătirea aderării, comparativ cu toate celelalte state candidate din valul al cincilea de extindere și o finanțare de 11 miliarde de euro pentru primii 2 ani de la aderare, adică 500 de euro per capita.
În luna octombrie, Comisia Europeană va publica raportul final privind modul în care R. Moldova a îndeplinit cele nouă recomandări ale UE, formulate după obținerea statutul de țară candidată la aderare și care sunt esențiale pentru deschiderea negocierilor.
Un raport intermediar, prezentat verbal în iunie, arăta că R. Moldova a îndeplinit complet trei din cele nouă recomandări, a făcut „progrese bune” în două domenii și mai avea restanțe în alte patru (lupta împotriva corupției, combaterea criminalității, deoligarhizarea și reforma administrației).
23.09.2026
01:58
23.09.2026
01:23
23.09.2026
01:17
23.09.2026
01:08
23.09.2026
00:39
23.09.2026
00:22
23.09.2026
00:15
23.09.2026
00:07
23.09.2026
00:05
22.09.2026
23:20
22.09.2026
23:12
22.09.2026
23:11
23.09.2026
01:58
23.09.2026
01:23
23.09.2026
01:17
23.09.2026
01:08
23.09.2026
00:39
23.09.2026
00:22
23.09.2026
00:15
23.09.2026
00:07
23.09.2026
00:05
22.09.2026
23:20
22.09.2026
23:12
22.09.2026
23:11
22.09.2026
23:00
22.09.2026
22:03
22.09.2026
21:36
22.09.2026
21:07
22.09.2026
20:59
22.09.2026
20:30
22.09.2026
20:00
22.09.2026
19:44
22.09.2026
19:43
22.09.2026
19:33
22.09.2026
19:21
22.09.2026
18:34
22.09.2026
18:28
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 15.09.2026
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură
















