NATO la București: Ministrul român de Externe i-a solicitat omologului său ucrainean să recunoască INEXISTENȚA limbii „moldovenești”
1370
Ministrul Afacerilor Externe de la București, Bogdan Aurescu, a avut, marţi, o întrevedere cu omologul ucrainean Dmitro Kuleba, prilej cu care oficialul român a reiterat sprijinul ferm al Bucureştiului pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei, dar şi „solicitarea repetată” ca această ţară să recunoască inexistenţa aşa-zisei „limbi moldoveneşti”.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), în cadrul întâlnirii, care a avut loc în marja Reuniunii miniştrilor Afacerilor Externe din ţările aliate NATO, Aurescu a exprimat solidaritatea României cu lupta poporului şi a armatei ucrainene în războiul de agresiune declanşat de către Federaţia Rusă.
Cei doi miniştri au discutat despre situaţia infrastructurii critice din Ucraina, în special a celei energetice, cu consecinţe grave, ample, resimţite de populaţia civilă, România depunând eforturi să susţină Ucraina pe acest palier strategic.
Ministrul Bogdan Aurescu a asigurat că România va continua pe linia numeroaselor măsuri adoptate în plan naţional pentru a veni în sprijinul Ucrainei şi al refugiaţilor ucraineni, pe palierele politic, diplomatic, umanitar, economic, financiar, în sfera dreptului internaţional, precum şi în plan sectorial. De asemenea, şeful diplomaţiei române a reconfirmat angajamentul pentru implicarea României, alături de partenerii occidentali, în susţinerea efortului de reconstrucţie a Ucrainei, arată MAE, citat de Agerpres.
Şeful diplomaţiei române a evocat şi lansarea Trilateralei România - Republica Moldova - Ucraina, la nivel de miniştri de externe, cu participarea miniştrilor energiei şi a reprezentanţilor companiilor energetice, în septembrie la Odessa. Cei doi oficiali au agreat organizarea unei noi astfel de întâlniri trilaterale în viitorul apropiat.
De asemenea, Aurescu a amintit deschiderea oficială a punctului de trecere a frontierei Vicovu de Sus - Krasnoilsk, la 10 noiembrie 2022, în prezenţa prim-miniştrilor României, Nicolae Ciucă, şi Ucrainei, Denis Şmîhal. Demnitarul a subliniat importanţa deosebită pe care o prezintă pentru partea română îmbunătăţirea conectivităţii şi racordarea cât mai strânsă a comunităţilor ce trăiesc de o parte şi de alta a frontierei comune, cu efecte benefice în plan social şi economic, precizează sursa citată.
Demnitarul român a evocat şi recenta adoptare de către Parlamentul României, la 23 noiembrie 2022, a Declaraţiei de condamnare a Holodomorului - crimă deliberată de înfometare comisă împotriva poporului ucrainean şi a umanităţii, în perioada 1932 - 1933.
Ministrul Bogdan Aurescu a subliniat, încă o dată, sprijinul solid al României pentru integrarea euroatlantică a Ucrainei şi a amintit abordarea de principiu a ţării noastre privind consolidarea „politicii uşilor deschise” a NATO.
Nu în ultimul rând, ministrul Aurescu a reamintit solicitarea repetată a părţii române ca partea ucraineană să recunoască inexistenţa aşa-zisei „limbi moldoveneşti”, se mai arată în comunicatul transmis de MAE.
Potrivit aceleiaşi surse, Dmitro Kuleba a mulţumit omologului român pentru găzduirea Ministerialei NATO la Bucureşti, la care a fost invitată şi Ucraina să participe, precum şi pentru solidaritatea şi sprijinul constant acordat de autorităţile române poporului ucrainean, exprimându-şi deschiderea pentru aprofundarea cooperării „în spiritul bunei vecinătăţi şi a apropierii ireversibile a Ucrainei de valorile europene”.
24.09.2026
11:53
24.09.2026
11:42
24.09.2026
11:40
24.09.2026
11:30
24.09.2026
11:19
24.09.2026
11:10
24.09.2026
11:02
24.09.2026
10:42
24.09.2026
10:35
24.09.2026
10:20
24.09.2026
09:58
24.09.2026
08:38
24.09.2026
11:42
24.09.2026
11:40
24.09.2026
11:30
24.09.2026
11:19
24.09.2026
11:10
24.09.2026
11:02
24.09.2026
11:01
24.09.2026
10:42
24.09.2026
10:38
24.09.2026
10:35
24.09.2026
10:20
24.09.2026
09:58
24.09.2026
09:49
24.09.2026
09:42
24.09.2026
09:29
24.09.2026
09:23
24.09.2026
08:38
24.09.2026
08:22
24.09.2026
02:53
24.09.2026
02:34
24.09.2026
02:20
24.09.2026
01:47
24.09.2026
01:28
24.09.2026
01:19
24.09.2026
01:02
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Vocile Basarabiei CUCERESC New York-ul! Documentarul „Prigoana din Basarabia” arată publicului american tragedia uitată a romilor
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Propaganda prorusă, ATAC-FULGER la adresa sprijinului acordat Chișinăului: Falsul despre sistarea finanțărilor românești, DEMONTAT
Republica Moldova, în topul mondial al țărilor cu cea mai mare pondere de teren arabil: 56,8% din suprafață
















