Moneda străină care face furori în Rusia, după ce războiul lui Putin a „alungat” dolarul
1963
Războiul declanșat de Putin în Ucraina a bulversat atât piețele mondiale de energie, dar și economia Rusiei, care a fost lovită de mai multe pachete de sancțiuni occidentale. Moscova a renunțat destul de mult la dolari în tranzacțiile internaționale și a trecut masiv la yuan, moneda Chinei, a cărui volum în afaceri a crescut de 80 de ori.
În timp ce yuanul sau renminbi a făcut incursiuni graduale în Rusia de ani de zile, acum el a avut un sprint în ultimele nouă luni, deoarece moneda a pătruns pe piețele și fluxurile comerciale ale țării, potrivit unei analize Reuters, potrivit The News, citat de Ziare.com.
Deplasarea financiară a Rusiei spre est ar putea stimula comerțul transfrontalier, ar putea prezenta o contrapondere economică în creștere față de dolar și ar limita eforturile occidentale de a face presiuni asupra Moscovei prin mijloace economice.
„Ceea ce s-a întâmplat a fost că a devenit dintr-o dată foarte riscant și costisitor să păstrezi monedele tradiționale – dolar, euro, lire sterline”, a declarat Andrei Akopian, directorul general al companiei de investiții Caderus Capital cu sediul la Moscova, invocând pericolul potențial al unei bănci care ține străinătate depozitele valutare care sunt supuse sancţiunilor.
„Toată lumea a fost motivată și chiar împinsă către rublă sau alte valute, inclusiv, și în primul rând, renminbi”. Într-adevăr, tranzacțiile cu yuani au totalizat 185 de miliarde de yuani (peste 25 de miliarde de dolari) în octombrie 2022, de peste 80 de ori nivelul înregistrat în februarie, când Rusia a lansat ceea ce numește „o operațiune militară specială” în Ucraina, la sfârșitul lunii, potrivit datelor referitoare la schimburile valutare.
Tranzacțiile totale în perechea yuan-rubla rusească la Bursa din Moscova au crescut la o medie de aproape 9 miliarde de yuani (1,25 miliarde de dolari) pe zi luna trecută, au arătat datele de schimb analizate de Reuters. Anterior, rareori depășeau 1 miliard de yuani într-o săptămână întreagă.
Creșterea interesului a dus la creșterea cotei yuanului pe piața valutară la 40-45% de la mai puțin de 1% la începutul anului, a declarat Dmitri Piskulov, șeful de proiecte internaționale la departamentul de piață valutară al Bursei din Moscova.
Prin comparație, perechea dolar/rubla, care a deținut peste 80% din volumele de tranzacționare de pe piața rusă în ianuarie 2022, și-a scăzut cota până la aproximativ 40% începând cu luna octombrie, potrivit datelor de schimb și ale Băncii Centrale.
Să menționăm faptul că fluxurile internaționale de valute indică o cotă de piață de 42% pentru dolarul american, 35% pentru euro, în timp ce yuanul chinezesc a crescut la aproape 2,5% din tranzacțiile mondiale (în urmă cu 2 ani se situa sub 2%).
27.08.2026
00:23
26.08.2026
23:42
26.08.2026
23:00
26.08.2026
21:56
26.08.2026
21:06
26.08.2026
21:03
26.08.2026
20:17
26.08.2026
19:59
26.08.2026
19:54
26.08.2026
19:51
27.08.2026
00:23
26.08.2026
23:42
26.08.2026
23:00
26.08.2026
21:56
26.08.2026
21:06
26.08.2026
21:03
26.08.2026
20:17
26.08.2026
19:59
26.08.2026
19:54
26.08.2026
19:51
26.08.2026
19:22
26.08.2026
19:03
26.08.2026
18:31
26.08.2026
17:36
26.08.2026
17:28
26.08.2026
17:13
26.08.2026
16:57
26.08.2026
16:55
26.08.2026
16:53
26.08.2026
16:33
26.08.2026
15:59
26.08.2026
15:42
26.08.2026
15:34
26.08.2026
15:07
26.08.2026
14:57
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului
















