08:00:24 21.12.2025
Stiri

Merkel, pusă la punct de Ucraina, după ce a spus că nu are de ce să-și ceară SCUZE pentru că a adâncit dependența Europei de energia rusească. „Dacă Merkel a știut că Rusia plănuiește un război și scopul lui Putin este să distrugă UE, atunci..."

Actualitate 09.06.2022 09:00 Vizualizări1962
Merkel, pusă la punct de Ucraina, după ce a spus că nu are de ce să-și ceară SCUZE pentru că a adâncit dependența Europei de energia rusească. „Dacă Merkel a știut că Rusia plănuiește un război și scopul lui Putin este să distrugă UE, atunci...

Angela Merkel, pusă la punct de Ucraina, după ce a spus că nu are de ce să-și ceară SCUZE pentru că a adâncit dependența Europei de energia rusească. „Dacă Merkel a știut dintotdeauna că Rusia plănuiește un război și scopul lui Putin este să distrugă UE, atunci de ce...”.

(Germania) ar construi Nord Stream 2?"

Ucraina îi dă replica Angelei Merkel, care și-a apărat politica față de Putin.

Consilierul prezidențial ucrainean Mikhailo Podolyak reacționează la declarațiile fostului cancelar german Angela Merkel, care și-a apărat politica sa faţă de Rusia și față președintele rus Vladimir Putin.

În primul ei interviu important de la demisia din funcția de cancelar, în decembrie, Merkel a spus că nu are „de ce să își ceară scuze”, în ciuda întâlnirilor frecvente cu președintele rus în cei 16 ani la putere, susținând că a avut o abordare pragmatică și orientată spre comerț față de Moscova.

Mikhailo Podolyak, unul dintre consilierii președintelui Volodimir Zelenski, a criticat-o pe Merkel pentru că a adâncit dependența Europei de energia rusească.

„Dacă cancelarul Merkel a știut dintotdeauna că Rusia plănuiește un război și scopul lui Putin este să distrugă UE, atunci de ce (Germania) ar construi Nord Stream 2?”, a scris el pe Twitter, potrivit The Guardian.

Podolyac a spus că Merkel a „împins” Europa spre o dependență crescută de aprovizionare cu energie din Rusia.

„Atunci de ce Germania trebuie să repare această greșeală acum?”, s-a întrebat consilierul liderului de la Kiev.

Sub mandatul de 16 ani al Angelei Merkel, Germania a devenit foarte dependentă de importurile rusești de energie, iar fostul cancelar a atras critici pentru susținerea sa pentru controversatul gazoduct Nord Stream 2, care urma să dubleze livrările de gaze rusești către Germania. Ea a fost criticată pentru deschiderea sa față de Moscova și Vladimir Putin, dar și pentru decizia de a nu conferi Ucrainei foaia de parcurs pentru aderarea la NATO, la summitul de la București din 2008. Gazoductul a fost în final suspendat de către succesorul său Olaf Scholz, după declanşarea agresiunii ruse asupra Ucrainei, fără a fi dat în exploatare.

Fostul cancelar german a dat asigurări, în interviul acordat acum, că a fost conştientă de mulţi ani de ameninţarea pe care regimul lui Vladimir Putin o făcea să planeze asupra Ucrainei.

Era în interesul Germaniei „să găsească un modus vivendi cu Rusia, pentru a nu ne pomeni într-o stare de război”, ci „a putea coexista în pofida tuturor diferenţelor noastre”, a afirmat Angela Merkel, care a condus timp ce 16 ani prima economie europeană.

Germania a practicat multă vreme o politică a mâinii întinse spre Rusia, urmând ideea conform căreia comerţul ar induce o democratizare progresivă a acestei ţări.

„Nu mă gândeam că Putin se va schimba datorită relaţiilor comerciale", a dat ea asigurări marţi, estimând că acesta a tras linie peste democraţie.

Însă, era evident că Rusia „va fi mereu un vecin al Europei, care nu va putea fi ignorat total”, a argumentat Merkel în acest interviu moderat de un jurnalist al săptămânalului Der Spiegel într-un teatru din Berlin.

Chiar dacă o apropiere politică nu este posibilă, „era pertinent să avem cel puţin relaţii comerciale. Şi eu nu-mi voi cere scuze” pentru linia politică urmată în aceşti ultimi ani, a explicat Angela Merkel.

Autor: Ziarul National
Top stiri
20.12.2025 08:36 671 Horoscopul zilei 20.12.2025

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.80 1 USD 16.89 1 RON 3.89 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte