MEMORIE // Orele astrale ale Lidiei Istrati

sursa: google.md

Luptătoarea // Fosta deputată Lidia Istrati ar fi împlinit 75 de ani pe 22 iunie curent

Dacă, printr-un miracol, aș avea acum doar vreo 30-40 de ani și dacă m-aș descoperi, brusc, o fire practică, așa după cum dictează spiritul vremurilor, aș pune pe roate o... Stop! Dar vezi că nu dispun nici de primul avantaj, nici de cel de-al doilea, ci doar de darul de a NAȘTE IDEI. Iar IDEEA mea este următoarea.

Așa cum treburile obștești în zona noastră nu merg cum ne-am dori, în unele privințe chiar dimpotrivă, acum când numărăm 25 de ani de Independență, ne întrebăm: „Dar ce-au visat cei care au lucrat pentru ziua noastră de astăzi? Ce firi au fost și ce forțe au avut, de au luptat și s-au sacrificat pentru cauza acestui pământ?...”.

Pe scurt: aș aduna un grup de entuziaști, oameni de condei, ziariști, scriitori, istorici, psihologi, aș fonda o editură și aș iniția o serie de biografii cu genericul „VIAȚA OAMENILOR CELEBRI”. Pentru că, vă spun cu toată sinceritatea și responsabilitatea, dintotdeauna am avut, avem și vom avea în toate domeniile personalități ilustre pe acest binecuvântat pământ, iar prima dintre acestea ar fi regretata LIDIA ISTRATI și cartea s-ar numi: „ORELE ASTRALE ALE LIDIEI ISTRATI”.

Am trăit în același spațiu istoric și cultural, adesea căile ni se intersectau, ea mi se adresa cu apelativul „badea Vladimir”, astfel că mi-a fost o ființă apropiată și cu atât mai dragă. Când încep să derulez filmul vieții ei, nu știu de ce îmi apare un lan imens de flori de sânziene, din care răsare o copiliță zglobie, robustă, voinică, mai degrabă băiețoaică și așa, hotărâtă, pornește în viață. Se numea NICA, după un personaj dintr-o nuvelă omonimă...

Dar să punctăm momentele cruciale ale existenței și carierei acestei minunate Doamne, începând cu studiile la Universitatea Agrară, apoi repartizarea la muncă în comuna Bujor, Hâncești, de unde au și pornit toate peripețiile ei, căci s-a confruntat mereu cu nedreptatea și minciunile sistemului totalitar, care, până la urmă, au băgat-o, cu zile, în mormânt.

Cum s-a întâmplat? Văzând câte matrapazlâcuri se fac în acea gospodărie colectivă, cum munca oamenilor este furată și pe seama căreia se îmbogățesc marii mahări, Lidia scrie povestirea „Îngăduie, omule”, care apare în revista scriitorilor în 1968. Cunosc bine cazul, pentru că activam în cadrul acelei redacții. Imediat a fost pusă în funcțiune o răfuială contra autoarei și, după ce marele ștab de partid al raionului publică în oficiosul „Moldova Socialistă” o pagină întreagă, Lidia Istrati este declarată antisovietică și naționalistă și... i se taie toate căile în presă...

Parcă o văd: ne întâlneam, schimbam o vorbă-două, arăta ca o ființă hăituită, dar nu depunea armele... A șomat, a fost ostracizată, în schimb acel mahăr, pentru serviciile făcute, a ajuns în vârful puterii, iar ulterior lider al unicului partid... Pe când Lidia noastră... Abia odată cu ultimele respirații ale regimului, când se anunță perestroika, își reveni și se încadră cu toată ardoarea sufletului, cu tot curajul fără de pereche în Mișcarea de Renaștere și Eliberare Națională...

Lidia Istrati a fost și rămâne în memoria noastră o personalitate marcantă atât ca OM PUBLIC, cât și ca SCRIITOARE.

Doar câteva momente. A fost lider al Ligii Creștin-Democrate a Femeilor din Moldova, activând pe tărâm social-politic alături de personalități cunoscute ca Leonida Lari, Ala Mândâcanu, Ecaterina Mardarovici, Nadejda Brânzan, Ludmila Scalnîi... A făcut parte din primul Parlament ales în mod democratic, fiind una dintre cele șase femei despre care poetul Ion Vatamanu a rostit neuitatele cuvinte: „Noi avem în Parlament femei puține, dar destule!”. Or, când vorbea Lidia Istrati, se cutremurau bolțile și se făcea auzit adevărul. Așa a fost votat Imnul național „Deșteaptă-te, române!”, fapt pe care ulterior agro-comuniștii nu i l-au iertat...

Când în vara lui 1991 a fost debarcat cabinetul Druc și mulțimile din stradă au venit să protesteze, blocând ieșirea deputaților din Parlament, pe cine credeți că au chemat mai-marii zilei în ajutor ca să potolească mulțimea? Pe Lidia Istrati, care apăru în cabina unui buldozer, ce se rotea și dânsa striga: „Iubit popor! Potolește-te, iubit popor!”. Ca să nu se ajungă la sânge, căci începuseră să zboare pietre după pietre... Eram acolo și am văzut cu ochii mei...

Dar în ceasul acela istoric, pe 27 August 1991, când a fost declarată Independența, a cui voce a răsunat deasupra tuturora, ca și cum venită din adânc de istorie, dar și din înaltul Vremurilor Viitoare: „BUCURAȚI-VĂ! BUCURAȚI-VĂ! ESTE MARELE CEAS AL LIBERTĂȚII NOASTRE!”? A fost vocea neuitatei noastre Doamne - LIDIA!

Prin uneltiri s-a ajuns la așa-zisa autodizolvare a Parlamentului, dar Lidia Istrati se bucura de atâta prestigiu și autoritate, încât a intrat și în cel de-al doilea Legislativ, dominat de adversarii forțelor democratice, reformatoare. Am vizitat-o în decembrie 1996 în biroul ei, unde lucra la computer, era plină de energie și proiecte, mi-a oferit un volum recent apărut cu autograful: „Pentru badea Vladimir Beșleagă, cu mult respect și ca amintire”. Și a adăugat memorabila urare: „SUS CARTEA NAȚIONALĂ!”. Data: 9.12.1996.

A fost ultima noastră întrevedere. Da, pe lângă toate acele preocupări, avea și grija colegilor scriitori. Știindu-i nevoiași, făcu înțelegere cu o firmă să doneze făină și aduna saci pentru asta. O întrebai: „Și dacă ți-i dau plini, unde ai să-i depozitezi sacii aceia, Lidia?” - „Aici, la Parlament, pe urmă veniți voi și-i luați”... Nu știu de a reușit să facă lucrul acesta, boala ei s-a declanșat furibund! Exact ca în cazul primarului Nicolae Costin și... Urma să fie transportată de urgență în Germania, pentru consultări și tratament, dar... oficialitățile nu au catadicsit s-o facă la timp și, când în cele din urmă a ajuns acolo, i s-a spus că de venea mai devreme... Acum e târziu... Și așa s-a călătorit Lidia noastră din astă viață în chiar Săptămâna Mare, când sunt deschise Porțile Raiului, ea născută pe 22 iunie 1941, când a început războiul prin părțile noastre...

Deși restrânsă ca volum, opera literară a Lidiei Istrati se remarcă prin diversitate, originalitate, dar și la nivel de expresie fiind una inovatoare. A observat-o, la vremea lui, Iulian Ciocan... Cele două romane sunt cu adevărat reprezentative. „Tot mai departe” mi-a rămas în memorie prin descrieri viguroase de personaje, dar și grație detaliilor istorice realiste, convingătoare. În momentul când oșteanul lui Ștefan cade săgetat, cu brațele întinse înainte și fața spartă de stiblele uscate ale stepei arse, iar din adâncul inimii lui erupe ultimul strigăt „Mamaiiicăăă!”, te vezi pătruns de un cutremur existențial, ce te va urmări toată viața... E dovada unui talent de mare artist...

Dar ceea ce a adus, ca mediu social și tematică artistică, în literele basarabene este romanul „Goană după vânt”. O carte pe cât de neordinară ca viziune, concept și realizare artistică, pe atât de intrigantă prin reflecțiile și meditațiile ce te provoacă la o lectură angajată, atentă, repetată. Este expusă în finalul acestui text o teorie-viziune, aș zice, cosmică asupra vieții, existenței umane, a materiei în totalitate. E ceva halucinant și, în același timp, fermecător de frumos...

Despre IDEE: „Ideea este atotputernică și firavă... Odată expulzată, ideea supremă umblă prin lume, rătăcește”...

Despre RĂZBOI: „Războiul este neființă, vrajba este neființă. Haosul este neființă. Victoria aparține celui puternic”.

Despre PROBĂ: „Proba este regina, ideea este subalterna, proba va rămâne mereu stăpână?! Sate, orașe, mega-urbe, ARTA. Savorul suprem. Bomba atomică./ Structura emițătoare de idei./ Ardere./ Scindare./ Energie./ Gravitație./ Mișcare./ Dispersie./ Probabilitate./ Beznă./ Sinteză./ Balanță./ Victorie./ Înfrângere./ Resemnare./ Veșnică uitare./ Veșnică revenire sau veșnică uitare?”...

(Lidia Istrati, „Nevinovata inimă”, Chișinău, Asociația „Cartea”, 1995, p.156).

Vladimir Beșleagă, 7 iunie 2016