Un minister a dăruit astăzi mașini
1298
Raioanele Anenii Noi, Ungheni, Sângerei, Dubăsari și Fălești au primit, astăzi, câte un automobil destinat serviciilor sociale „Echipa Mobilă”. Cheile de la automobile au fost înmânate de Ambasadorul Uniunii Europene în R. Moldova, Pirkka Tapiola, și ministra Muncii, Protecției Sociale și Familiei (MMPSF), Valentina Buliga.
Mașinile, în valoare totală de 36 630 de euro, au fost procurate din sursele UE cu scopul de a susține activitatea Echipelor Mobile, constituite recent în cele cinci raioane. De asemenea, UE a contribuit la renovarea oficiilor echipelor mobile.
„O societate modernă înseamnă atunci când nicio persoană nu poate fi lăsată fără supraveghere și, dacă privim la copiii cu dizabilități din R. Moldova, vedem că sunt grupuri care pot rămâne neajutorate. Uniunea Europeană și-a asumat responsabilitatea să acorde ajutor nu doar acestor grupuri, ci și persoanelor cu dizabilități, iar ceea ce facem noi ține de reforma descentralizării în R. Moldova, unde răspunderea centrelor raionale devine din ce în ce mai mare”, a declarat Pirkka Tapiola.
Serviciul „Echipa Mobilă” acordă asistenţă de specialitate la domiciliu persoanelor cu dizabilităţi mintale şi fizice, precum şi familiilor acestora. Mașinile respective se vor deplasa în toate satele în care sunt persoane cu handicap și au nevoie de îngrijiri speciale.
În raionul Ungheni sunt peste 6 000 de persoane cu dizabilități, dintre care 500 sunt copii cu nevoi speciale și vreo 600 - cu dizabilități severe de gradul I, iar de serviciul dat vor beneficia 25 de copii cu dizabilități. „Sperăm să ne descurcăm și să țină mașina pe drumurile noastre. Până acum, ne-am folosit de cele două automobilele din cadrul Consiliului raional Ungheni, care sunt destinate Serviciilor de Asistență Socială, ca să mergem prin sate. Pentru Echipa Mobilă, această mașină trebuie folosită trei zile pe săptămână, însă reieșind din evaluarea necesităților persoanelor cu handicap din raion, cred că vom extinde acest uz. La anul vom mai cumpăra o unitate de transport, deja din resursele consiliului, deoarece avem peste 300 de angajați în serviciul de asistență socială”, a menționat vicepreședintele raionului Ungheni, Tudor Rădeanu.
O echipă mobilă poate deservi 25 de persoane cu dizabilități. „125 de copii cu dizabilități vor beneficia de suportul acordat de cele cinci Echipe Mobile. Datorită mașinilor procurate cu suportul UE, specialiștii din cadrul acestui serviciu vor avea posibilitatea să se deplaseze mai frecvent și mai operativ la domiciliul beneficiarilor pentru a le oferi asistență”, a conchis Valentina Buliga.
Serviciile prestate de Echipa Mobilă variază în funcție de nevoile beneficiarilor și pot include: asistență și consiliere psihologică, servicii medicale și de reabilitare/ recuperare (kinetoterapie, asistență logopedică), instruire specială în scopul dezvoltării abilităților pentru o viață independentă în comunitate. Totodată, contribuie la depistarea precoce a copiilor cu dizabilități, prevenirea instituționalizării lor, facilitarea integrării sociale a acestora, asigurarea accesului lor la servicii de recuperare și reabilitare de calitate.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
23.09.2026
06:26
23.09.2026
05:37
23.09.2026
05:10
23.09.2026
01:58
23.09.2026
01:23
23.09.2026
01:17
23.09.2026
01:08
23.09.2026
00:39
23.09.2026
00:22
23.09.2026
00:15
23.09.2026
00:07
23.09.2026
00:05
22.09.2026
23:20
22.09.2026
23:12
22.09.2026
23:11
22.09.2026
23:00
22.09.2026
22:03
22.09.2026
21:36
22.09.2026
21:07
22.09.2026
20:59
22.09.2026
20:30
22.09.2026
20:00
22.09.2026
19:44
22.09.2026
19:43
22.09.2026
19:33
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură
Vocile Basarabiei CUCERESC New York-ul! Documentarul „Prigoana din Basarabia” arată publicului american tragedia uitată a romilor






















