Mariah Carey, „regina Crăciunului”, dezvăluie motivul real pentru care a devenit obsedată de această sărbătoare
2387
Profimedia Mariah Carey a fost supranumită „regina Crăciunului” de către fani datorită piesei „All I Want For Christmas Is You” (1994), implicării ei în numeroase proiecte cu tematică de sărbători, dar și datorită postărilor pe rețelele sociale, dedicate acestui moment special al anului, care încep încă din noiembrie.
Acum, într-un interviu pentru W Magazine, cântăreața a povestit de ce îi place atât de mult sărbătoarea de Crăciun.
„Știu că de multe ori oamenii spun: 'Oh, da! Uită-te la ea! E așa de festivă, fată de Crăciun' sau orice altceva. Dar, într-adevăr, Crăciunul mă face fericită”, a explicat Carey, în vârstă de 53 de ani.
Câștigătoarea a cinci premii Grammy a adăugat: „Oamenii cred că am avut această viață de prințesă, un fel de existență de basm. Și nu a fost deloc așa. Mă îndoiesc că ai suficient timp să scrii despre toate astea, așa că nu vom intra în detalii”.
Totul a început din copilăria ei, în Huntington, New York. „Când crești într-o viață haotică și apoi poți beneficia de această transformare în care poți să-ți construiești viața așa cum vrei să fie, aceasta este bucuria adevărată pentru mine”, a explicat ea. „De aceea vreau ca ai mei copii să aibă tot ce își doresc. Vreau ca ei să poată înțelege că pot fi orice vor ei să fie.
Carey încearcă adesea să-i implice pe gemenii ei de 11 ani, Monroe și Moroccan, pe care îi are cu fostul său soț Nick Cannon, în numeroasele ei proiecte tematice de sărbători, cum a fost recenta paradă de Ziua Recunoștinței din New York City, transmite profm.ro.
20.08.2026
21:29
20.08.2026
21:13
20.08.2026
19:50
20.08.2026
19:45
20.08.2026
19:11
20.08.2026
17:56
20.08.2026
16:44
20.08.2026
15:45
20.08.2026
15:34
20.08.2026
15:07
20.08.2026
21:13
20.08.2026
19:50
20.08.2026
19:45
20.08.2026
19:11
20.08.2026
17:56
20.08.2026
16:44
20.08.2026
15:45
20.08.2026
15:44
20.08.2026
15:34
20.08.2026
15:07
20.08.2026
14:25
20.08.2026
13:54
20.08.2026
13:53
20.08.2026
13:37
20.08.2026
13:33
20.08.2026
13:22
20.08.2026
13:18
20.08.2026
13:08
20.08.2026
13:01
20.08.2026
13:00
20.08.2026
12:53
20.08.2026
12:33
20.08.2026
12:31
20.08.2026
12:17
20.08.2026
12:08
Maia Sandu deschide parantezele privind planurile Kremlinului de a transforma Republica Moldova într-un cap de pod împotriva Ucrainei și UE
Românii pleacă pe capete din Spania: salariile nu mai fac față scumpirilor, iar comunitatea riscă să scadă sub 500.000 de oameni până în 2026
ULTIMA ORĂ // Chișinăul a detectat-o, NATO a doborât-o. Dronă rusească interceptată în Galați după ce a traversat sudul R. Moldova
Filiera Viena – București – Chișinău: De la tentative de scăpare pentru Călin Georgescu, la contracte la Chișinău. Legăturile dintre un afacerist român și un fost angajat al seviciilor secrete
Moldova își consolidează relațiile cu Arabia Saudită: discuții la MAE despre investiții, cooperare economică și participarea la EXPO 2030
















