Stiri

Maia Sandu vine cu altă iniţiativă: Vrea să creeze un Inspectorat Şcolar

Social 15.09.2013 16:52 Vizualizări2413
Maia Sandu vine cu altă iniţiativă: Vrea să creeze un Inspectorat Şcolar actualitati.md

În afara Ministerului Educaţiei ar putea apărea o nouă structură numită Inspectoratul Şcolar din care vor face parte doar specialişti desăvârşiţi selectaţi din toate şcolile republicii.

Fiecare instituţie de învăţământ va fi inspectată regulat, iar comisia va scrie un raport cu toate neregulile şi succesele înregistrate în şcoala respectivă pe care îl va face public.

„Ne-am inspirat din experienţa Marii Britanii, care are o structură foarte puternică, independentă. Acelaşi lucru vrem să-l facem şi noi. Deci, nu subordonăm inspectoratul Ministerului Educaţiei, este un inspectorat care va lucra cu fiecare şcoală în parte şi care va publica, după fiecare inspecţie, un raport de două pagini pentru fiecare şcoală, să-l citească toată ţara, inclusiv părinţii care îşi duc copiii în această şcoală, să poată să facă comparaţie între şcoala unde merg copiii lor şi şcoala din satul de alături sau, dacă e în oraş, e şi mai bine, pentru că atunci poţi să faci o alegere şi poţi să-ţi duci copilul în şcoala care îţi place mai mult. Vom avea mai multă transparenţă”, a explicat ministrul Educaţiei Maia Sandu în cadrul unui interviu acordat pentru Radio Europa Liberă.

Oficialul a precizat că în cadrul Inspectoratului şcolar vor munci doar specialişti selectaţi din diferite localităţi ale ţării pentru a fi exclus traficul de influenţă. „Ideea pe care o avem noi astăzi, nu este încă aprobată, este să avem o echipă de bază la nivel naţional şi după aceea să implicăm profesori din şcolile republicii, profesori buni, să-i instruim, aleatoriu să-i alegem pentru inspecţii, ca să nu avem un corp de oameni care stau la Chişinău, care au uitat ce se face în şcoală şi doar merg cu inspecţiile… Dacă ar fi aceiaşi oameni, atunci apare elementul traficului de influenţă sau acest risc. Atunci când aducem oameni din toată ţara şi-i plasăm într-o şcoală sau alta, ei sunt întotdeauna diferiţi, e mai greu să se implice partea aceasta cu traficul de influenţă”, a conchis ministrul.

Maia Sandu a amintit şi despre intenţia ministerului de crea o agenţie care să acrediteze instituţiile de învăţământ superior. Aceasta ar trebui să corespundă anumitor rigori pentru a putea fi înregistrată în Registrul European. „Atunci când vom avea instituţii acreditate de o agenţie recunoscută, la nivel european, atunci şi valoarea diplomelor eliberate de aceste instituţii va fi alta”, a punctat Maia Sandu.

Autor: Stela Mihailovici
Stiri relevante
CA are trei membri noi 10.07.2020 08:30 4704 CA are trei membri noi
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.17 1 USD 17.67 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri