Maia Sandu și Nicușor Dan, întâlnire la București pentru proiecte de colaborare și sprijin în aderarea la UE a Republicii Moldova
1290
Proiectele comune destinate cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului și progresul în aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, susținută de România, au fost temele principale ale discuțiilor dintre șeful statului, Maia Sandu, și președintele României, Nicușor Dan. Întâlnirea a avut loc la București, cu prilejul participării șefului statului la slujba de sfințire a picturii Catedralei Naționale, oficiată de Patriarhul României Daniel, în prezența Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I.
De asemenea, Maia Sandu a avut o întâlnire și cu Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, la București. Discuțiile dintre cei doi au fost axate pe importanța credinței în promovarea păcii și solidarității, precum și pe menținerea valorilor creștine care unesc comunitățile. Conform Președinției Republicii Moldova, Maia Sandu a exprimat mulțumiri Patriarhiei Ecumenice pentru sprijinul spiritual oferit cetățenilor moldoveni și a reafirmat angajamentul țării sale de a fi un pilon al păcii și respectului între țări.
Este important ca Republica Moldova să continue să fie un exemplu de dialog și armonie intre popoare, atât la nivel regional, cât și internațional.
09.10.2026
12:28
09.10.2026
10:03
08.10.2026
16:37
08.10.2026
15:27
08.10.2026
14:43
08.10.2026
14:30
08.10.2026
14:13
08.10.2026
14:06
08.10.2026
12:02
08.10.2026
11:36
12.10.2026
02:50
12.10.2026
02:18
12.10.2026
01:53
11.10.2026
23:17
11.10.2026
23:13
11.10.2026
22:30
11.10.2026
21:16
11.10.2026
19:59
11.10.2026
19:29
11.10.2026
18:15
11.10.2026
16:39
11.10.2026
16:37
11.10.2026
15:19
11.10.2026
14:34
11.10.2026
13:07
11.10.2026
11:06
11.10.2026
10:07
11.10.2026
09:36
11.10.2026
09:29
11.10.2026
07:44
11.10.2026
04:48
11.10.2026
04:02
11.10.2026
03:36
11.10.2026
02:22
11.10.2026
00:50
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Ședință SECRETĂ și măsuri excepționale la Parlament: Deputații, fără telefoane și ceasuri la dezbaterea privind Armata Națională
Maia Sandu, discuție IMPORTANTĂ cu António Costa. R. Moldova este pregătită pentru deschiderea ultimelor 4 capitole de negocieri cu UE
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Semnal puternic de la Washington. SUA garantează sprijinul pentru Moldova: „Nu am uitat Moldova, iar amenințările sunt inacceptabile”


















