Maia Sandu: Moldovenii au arătat Moscovei că alegem singuri drumul nostru în R. Moldova
720
Federația Rusă va continua campaniile de dezinformare. Însă, acum este mai dificil să pună presiune pe R. Moldova, după votul cetățenilor la alegerile parlamentare din 28 septembrie. Președinta Maia Sandu a spus, în cadrul emisiunii „În context” de la Moldova 1, că moldovenii au demonstrat „prin vot onest” Moscovei că „putem să rezistăm și să ne continuăm calea așa cum am decis noi, în R. Moldova”.
Președinta a accentuat că Federația Rusă a încercat, prin atacuri hibride asupra R. Moldova, incluzând cumpărarea de voturi, să „obțină controlul asupra puterii și după asta să facă ce vrea cu R. Moldova”. „Alegerile au trecut. Sigur că o să urmeze dezinformări, așa cum am văzut (...), dar Moscova nu are ce să ne facă. Nu poate să ne închidă gazul. Pe curent electric, în curând o să dăm în exploatare linia Chișinău – Vulcănești, deci o să avem mai multe alternative. Piața noastră de desfacere nu depinde de Federația Rusă. Da, mai avem niște exporturi, dar nu poate să ne lovească economic așa cum a făcut-o de multe ori în trecut, inclusiv când erau guverne proruse la guvernare. Și atunci ne-a lovit cu embargouri și agenții noștri economici au pierdut foarte mult”, a declarat șefa statului marți-seară, 30 septembrie, la postul public de televiziune.
Prin „votul onest” și „curajul” cetățenilor la parlamentare, aceștia au dat o „ripostă” Rusiei și putem fi un model și pentru alte state din fosta Uniune Sovietică, a subliniat șefa statului. „I-am demonstrat Moscovei că noi putem să rezistăm și să ne continuăm calea așa cum am decis noi. Noi decidem în R. Moldova. Noi, moldovenii. Și eu cred că acest exemplu va fi unul bun și pentru alte țări din fosta URSS. Pentru că nu doar aici Moscova încearcă să ne ia puterea, să ne lipsească de suveranitate, se întâmplă și în alte țări. Și eu cred că aceste țări se vor inspira din curajul nostru, din metodele prin care noi am combătut acest amestec al Federației Ruse. De aceea, nu trebuie să ne fie frică. În liniște, în pace ne vedem de problemele noastre, avem multe de rezolvat, dar e bine când la conducerea țării avem oameni devotați acestui stat, nu oameni care să ne tragă înapoi, în zona gri”, a punctat Maia Sandu.
22.12.2025
13:02
101
Condamnare drastică pentru un bărbat din Călărași care și-a agresat sora și a atacat partenerul acesteia cu toporul
22.12.2025
12:21
193
Fonduri substanțiale pentru modernizarea grupurilor sanitare din școli: concurs de proiecte lansat de MEC pentru 2026
22.12.2025
12:11
186
Escroc din Chișinău, condamnat la 7 ani pentru înșelăciuni cu locuri de muncă false și promisiuni de motorină ieftină
22.12.2025
11:13
357
General rus din Statul Major, ucis în sudul Moscovei; anchetatorii investighează implicarea serviciilor speciale ucrainene
22.12.2025
08:04
407
Horoscopul zilei 22.12.2025
22.12.2025
07:02
598
Negocieri fructuoase la Miami între SUA și Ucraina pentru pace și securitate
21.12.2025
22:20
835
Discuții cruciale între Starmer și Trump pentru pacea în Ucraina: Detalii despre noul ambasador în SUA
21.12.2025
20:33
875
Putin nu renunță la ambițiile sale: întreaga Ucraină și fostele teritorii sovietice în vizor, spun serviciile secrete americane
21.12.2025
18:17
883
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 22-28 Decembrie 2025
21.12.2025
12:59
781
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
22.12.2025
12:21
69
Fonduri substanțiale pentru modernizarea grupurilor sanitare din școli: concurs de proiecte lansat de MEC pentru 2026
22.12.2025
12:11
73
Escroc din Chișinău, condamnat la 7 ani pentru înșelăciuni cu locuri de muncă false și promisiuni de motorină ieftină
22.12.2025
11:13
318
General rus din Statul Major, ucis în sudul Moscovei; anchetatorii investighează implicarea serviciilor speciale ucrainene
22.12.2025
08:04
394
Horoscopul zilei 22.12.2025
22.12.2025
07:02
587
Negocieri fructuoase la Miami între SUA și Ucraina pentru pace și securitate
21.12.2025
22:20
819
Discuții cruciale între Starmer și Trump pentru pacea în Ucraina: Detalii despre noul ambasador în SUA
21.12.2025
20:33
862
Putin nu renunță la ambițiile sale: întreaga Ucraină și fostele teritorii sovietice în vizor, spun serviciile secrete americane
21.12.2025
18:17
873
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 22-28 Decembrie 2025
21.12.2025
12:59
775
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
21.12.2025
12:33
836
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
21.12.2025
10:46
954
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
21.12.2025
08:21
903
Horoscopul zilei 21.12.2025
21.12.2025
06:29
846
SUA și Rusia continuă dialogul despre pacea din Ucraina în Florida, cu speranțe de progres în negocieri
21.12.2025
05:49
931
Putin și Macron, pregătiți pentru dialog dacă există voință politică comună, anunță Kremlinul
20.12.2025
21:06
986
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:45
1336
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
20.12.2025
18:25
941
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
16:08
1097
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
20.12.2025
15:47
984
Ucraina și Portugalia își unesc forțele pentru a produce drone maritime eficiente împotriva amenințărilor rusești
20.12.2025
15:08
1222
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
20.12.2025
14:35
1104
Emisarul lui Putin, întâlniri strategice la Miami pentru planul de pace din Ucraina, fără contacte cu negociatorii ucraineni
20.12.2025
11:47
1094
Ucraina lovește din nou: atac cu drone asupra platformei petroliere rusești din Marea Caspică și a unei nave de patrulare
20.12.2025
08:36
1065
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
1166
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
1043
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
1316
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
Fonduri substanțiale pentru modernizarea grupurilor sanitare din școli: concurs de proiecte lansat de MEC pentru 2026
Escroc din Chișinău, condamnat la 7 ani pentru înșelăciuni cu locuri de muncă false și promisiuni de motorină ieftină
General rus din Statul Major, ucis în sudul Moscovei; anchetatorii investighează implicarea serviciilor speciale ucrainene
Horoscopul zilei 22.12.2025
1 MDL
1 EUR
19.86
1 USD
16.95
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40

Inapoi














