Maia Sandu, la SFAT cu foștii președinți Snegur, Lucinschi și Timofti. Comunistul Voronin nu a fost la întrevederea de la Președinție: „Nu suntem singuri în fața NĂPASTEI”
2663
Președinta Maia Sandu a avut astăzi o întrevedere cu predecesorii Mircea Snegur, Petru Lucinschi și Nicolae Timofti. Comunistul Vladimir Voronin, cel de-al treilea președinte al R. Moldova, nu a venit la întrevederea de la Președinție, în cadrul căreia au fost discutate mai multe chestiuni, inclusiv consecințele războiului pornit de Rusia în Ucraina.
Nici socialistul Igor Dodon, cel de-al cincilea șef de stat aflat în arest la domiciliu, nu a fost prezent la „sfatul” de la Președinție.
„M-am bucurat să-i primesc în vizită, la Președinție, pe foștii președinți ai R. Moldova, domnii Mircea Snegur, Petru Lucinschi și Nicolae Timofti, care și-au exprimat susținerea fermă pentru parcursul european al republicii noastre. Am făcut un schimb de opinii despre agenda de reforme a guvernării, inclusiv despre reforma învățământului superior și a sectorului de cercetare”, a precizat Maia Sandu.
De asemenea, cei patru interlocutori au discutat despre problemele din agricultură, sectorul energetic, precum și despre provocările cauzate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei.
„Am vorbit și despre soluțiile pe care le pregătesc autoritățile pentru a susține cetățenii și producătorii locali în această perioadă grea. Le-am mulțumit foștilor șefi de stat pentru deschiderea de a împărtăși experiența lor. R. Moldova a trecut prin mai multe perioade dificile, de-a lungul istoriei sale, iar fiecare criză ne-a oferit lecții importante și ne-a mișcat înainte. Am fost de acord cu toții că, în pofida crizelor prin care trece acum R. Moldova, republica poate ieși cu bine din ele, dacă vom pune în valoare și vom susține cel mai prețios lucru pe care îl avem - oamenii. Iar statutul de țară-candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană ne oferă certitudinea că nu suntem singuri în fața năpastei”, a punctat Maia Sandu.


23.10.2026
23:35
23.10.2026
23:27
23.10.2026
23:00
23.10.2026
21:14
23.10.2026
20:38
23.10.2026
20:31
23.10.2026
19:26
23.10.2026
19:24
23.10.2026
19:23
23.10.2026
19:07
23.10.2026
23:35
23.10.2026
23:27
23.10.2026
23:00
23.10.2026
21:14
23.10.2026
20:38
23.10.2026
20:31
23.10.2026
19:26
23.10.2026
19:24
23.10.2026
19:23
23.10.2026
19:07
23.10.2026
18:39
23.10.2026
18:34
23.10.2026
18:33
23.10.2026
18:07
23.10.2026
18:02
23.10.2026
17:47
23.10.2026
17:40
23.10.2026
17:36
23.10.2026
16:55
23.10.2026
16:17
23.10.2026
16:06
23.10.2026
16:03
23.10.2026
15:54
23.10.2026
15:28
23.10.2026
14:26
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Fiasco TOTAL pentru Dodon la Moscova: IGNORAT de Medvedev și Mironov, socialistul a fost primit doar de deputați de rând, dar le vinde moldovenilor iluzia „gazului ieftin” de la Putin pe o piață deja liberalizată
VIDEO // Discurs alarmist de pe prispa casei: Ion Ceban sperie cetățenii cu o presupusă „uzină de drone” la Chișinău, ignorând amenințarea reală a dronelor rusești
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina
















