Lumea își ia rămas bun de la Papa Francisc: Mesaje emoționante de la liderii americani Trump și Biden
1596
Președintele american Donald Trump a adus un omagiu memoriei defunctului Papă Francisc, printr-un mesaj succint postat pe rețeaua sa Truth Social, urmat de un omagiu din partea Casei Albe, publicat tot luni pe rețeaua X.
"Odihnește-te în pace, Papă Francisc! Dumnezeu să-l odihnească și pe toți cei care l-au susținut!", a scris liderul american pe Truth Social. Cu puțin înainte, Casa Albă a transcris pe X: "Fie ca Papa Francisc să se odihnească în pace". Acest mesaj a fost însoțit de poze de la întâlnirile Papei cu Donald Trump și vicepreședintele său, J. D. Vance.
Vance a avut ocazia să fie primit de Papă duminică, cu doar câteva momente înainte ca acesta să se stingă, întâlnirea durând câteva minute. Papa Francisc a murit luni dimineața, la vârsta de 88 de ani.
Vicepreședintele american a menționat luni că se gândește la "milioanele de oameni din lume care-l iubeau". "Sunt din toată inima alături de milioanele de creștini din lume care-l iubeau. Am fost fericit să-l văd ieri (duminică), chiar dacă era în mod evident boliavănuit", a scris pe X J. D. Vance, care se află în prezent într-o vizită în India.
Fostul președinte american Joe Biden a adus și el un omagiu, tot pe X, omagiind "unul dintre cei mai importanți lideri ai vremii noastre". "Ne vom aminti de Papa Francisc ca de unul dintre cei mai importanți lideri ai vremii noastre", a apreciat fostul șef de stat american.
Biden a lăudat "lupta împotriva sărăciei" a Papei defunct. "El era diferit de cei care l-au precedat (...). A fost un papă al poporului, o lumină a credinței, speranței și iubirii", a adăugat acesta, publicând o fotografie în care apare alături de Papa Francisc.
05.10.2026
14:34
05.10.2026
14:22
05.10.2026
14:20
05.10.2026
14:03
05.10.2026
13:50
05.10.2026
13:42
05.10.2026
12:54
05.10.2026
12:49
05.10.2026
12:23
05.10.2026
11:06
05.10.2026
14:34
05.10.2026
14:22
05.10.2026
14:20
05.10.2026
14:03
05.10.2026
13:50
05.10.2026
13:42
05.10.2026
13:28
05.10.2026
13:03
05.10.2026
12:54
05.10.2026
12:49
05.10.2026
12:23
05.10.2026
11:06
05.10.2026
10:40
05.10.2026
10:33
05.10.2026
10:26
05.10.2026
09:59
05.10.2026
09:47
05.10.2026
08:38
05.10.2026
07:06
05.10.2026
05:48
04.10.2026
23:20
04.10.2026
22:18
04.10.2026
19:56
04.10.2026
19:38
04.10.2026
14:57
04.10.2026
13:40
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova















