Lukașenko, pe urmele lui Putin. Dictatorul, complice în războiul pornit de Rusia împotriva Ucrainei, ar putea primi un mandat internațional de arestare
1131
Parlamentul European a adoptat o rezoluție „cu privire la relațiile cu Belarus”, în care l-a numit pe Lukașenko complice în războiul lui Putin împotriva Ucrainei.
Legislativul european a mai admis că dictatorul bielorus este complice la deportarea copiilor ucraineni, motiv pentru care Curtea Penală Internațională (CPI) ar trebui să emită un mandat de arestare pe numele acestuia. Rezoluția în sine a fost publicată pe site-ul oficial al Parlamentului European.
Rezoluția mai precizează că Minskul acționează alături de Kremlin, se implică în propagandă, dezinformare și promovează discursul instigator la ură al Rusiei.
Deputații PE au condamnat deciziile lui Lukașenko, care ar fi găzduit toți copiii duși ilegal din Ucraina în lagărele ”de sănătate”. Acolo li se insufla o „dragoste pentru tot ce este rusesc”.
Se știe că Moscova a trimis 2.150 de copii ucraineni pe teritoriul Belarusului. Cu alte cuvinte, acțiunile dictatorului bielorus pot fi considerate o crimă împotriva umanității, ceea ce înseamnă că Lukașenko intră sub incidența articolului din Tratatul de la Roma al CPI.
Comisia Europeană solicită CPI nu numai să emită un mandat de arestare pentru Lukașenko, ci să elaboreze noi sancțiuni împotriva acelor oficiali bieloruși care au legătură directă cu deportarea copiilor ucraineni.
În același timp, UE continuă să pledeze pentru eliberarea simplificată a vizelor pentru rezidenții din Belarus, în ciuda protestelor lui Lukașenko, care, dimpotrivă, cere ca acestea să fie înăsprite.
25.08.2026
07:35
25.08.2026
06:32
25.08.2026
03:32
25.08.2026
02:18
25.08.2026
02:04
25.08.2026
01:44
24.08.2026
23:31
24.08.2026
23:15
24.08.2026
19:32
24.08.2026
19:17
25.08.2026
06:32
25.08.2026
03:32
25.08.2026
02:18
25.08.2026
02:04
25.08.2026
01:44
24.08.2026
23:31
24.08.2026
23:15
24.08.2026
19:32
24.08.2026
19:17
24.08.2026
19:13
24.08.2026
18:23
24.08.2026
18:17
24.08.2026
17:59
24.08.2026
17:51
24.08.2026
17:30
24.08.2026
17:22
24.08.2026
17:17
24.08.2026
17:07
24.08.2026
16:54
24.08.2026
16:52
24.08.2026
16:48
24.08.2026
16:42
24.08.2026
16:32
24.08.2026
16:20
24.08.2026
16:20
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului
















