Londra neagă suspendarea ratificării acordului pentru Insulele Chagos, în pofida criticilor SUA și ale lui Trump
1163
Marea Britanie a revenit miercuri asupra informaţiei că ar fi suspendat ratificarea acordului de cedare a suveranităţii asupra arhipelagului Chagos, care găzduieşte o bază aeriană strategică importantă pentru SUA şi pentru Marea Britanie.
Iniţial, un secretar de stat din Foreign Office (ministerul de externe) declarase în parlament că procesul de ratificare este suspendat, în aşteptarea discuţiilor cu Statele Unite. Ulterior însă, un purtător de cuvânt a precizat că această suspendare nu are loc şi că procedura merge mai departe.
„Nu există nicio pauză. Nu am stabilit niciodată un termen limită. Calendarul va fi anunţat în mod obişnuit”, a declarat purtătorul de cuvânt, respingând ideea unei opriri a procesului. „Continuăm discuţiile cu SUA şi am fost clari că nu vom continua fără sprijinul lor”, a mai menţionat acesta.
Anul trecut, premierul britanic Keir Starmer a ajuns la un acord privind transferul suveranităţii insulelor din Oceanul Indian către Mauritius. În acelaşi timp, Londra păstrează controlul asupra bazei Diego Garcia printr-un contract de închiriere pe 99 de ani, care menţine operaţiunile militare americane în zonă şi rolul ei strategic.
Săptămâna trecută, Trump şi-a reînnoit criticile la adresa acestui acord, afirmând că Starmer comite o „mare greşeală”. Declaratiile sale au alimentat noi controverse în jurul aranjamentului privind Chagos.
Proiectul de lege pentru ratificarea acordului se află în prezent în camera superioară a parlamentului. Acolo au fost formulate mai multe obiecţii. Dezbaterea şi votul nu au fost încă programate, ceea ce prelungeşte incertitudinea legată de calendarul final al ratificării.
01.10.2026
07:45
01.10.2026
04:05
01.10.2026
03:24
01.10.2026
00:44
01.10.2026
00:09
01.10.2026
00:06
30.09.2026
23:59
30.09.2026
23:22
30.09.2026
23:06
30.09.2026
22:42
01.10.2026
04:05
01.10.2026
03:24
01.10.2026
00:44
01.10.2026
00:09
01.10.2026
00:06
30.09.2026
23:59
30.09.2026
23:22
30.09.2026
23:06
30.09.2026
22:42
30.09.2026
22:34
30.09.2026
22:21
30.09.2026
21:39
30.09.2026
21:10
30.09.2026
20:49
30.09.2026
20:20
30.09.2026
19:52
30.09.2026
19:43
30.09.2026
19:24
30.09.2026
18:57
30.09.2026
18:51
30.09.2026
18:46
30.09.2026
18:29
30.09.2026
18:26
30.09.2026
18:21
30.09.2026
17:40
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
















