16:51:19 31.03.2026
Stiri

VIDEO // Protestul susținătorilor Blocului „ACUM” din fața Parlamentului: „Să ne apărăm justiția”

Politică 21.03.2019 11:44 Vizualizări2258
VIDEO // Protestul susținătorilor Blocului „ACUM” din fața Parlamentului: „Să ne apărăm justiția”

UPDATE // Andrei Năstase susține că Maia Sandu nu va fi prezentă la ședința de astăzi a Parlamentului, fiindcă se află la Bruxelles. Acolo a mers și deputatul Chiril Moțpan.

UPDATE // Liderul PPDA, Andrei Năstase, a îndemnat oamenii „să rămânem uniți”, iar noilor deputați din Blocul „ACUM” - să rămână „oameni între oameni”: „Îi îndemn pe toți deputații să citească cu atenție proiectele Blocului „ACUM”, să le însușească și să le voteze, fiindcă sunt în beneficiul oamenilor”.

Năstase a mai anunțat că va face tot posibilul ca Sergiu Cebotari, condamnat ieri la opt ani de închisoare și care nu este în R. Moldova, să obțină azil politic în una dintre țările europene.

UPDATE // Igor Munteanu a afirmat că astăzi „este o zi tristă”, fiindcă noul Parlament „își începe activitatea cu două dosare politice - dosarul Petic și dosarul Cebotari”. Iar Oazu Nantoi a adăugat că „linia de demarcare” a colaborării deputaților din Blocul „ACUM” cu alte fracțiuni nu va fi geopolitica sau doctrinele, ci „va fi între cei care vor fi complice la uzurparea puterii” și care vot lucra „împotriva cetățenilor”.

UPDATE // Liliana Nicolaescu-Onofrei susține că, astăzi, în fiecare casă din R. Moldova există câte cineva plecat peste hotare, iar cei care conduc republica și-ar dori ca în fiecare casă să existe și câte un membru condamnat. Potrivit ei, ceea ce li s-a întâmplat ieri lui Gheorghe Petic și Sergiu Cebotari a fost „pentru a ne speria”: „Haideți să ne gândim când vom scăpa de ei? Când nu ve va fi frică”.

UPDATE // Alexandru Slusari susține că, ieri, doi oameni care „au dezvăluit scheme de corupție” au fost condamnați la închisoare în aceeași zi: „Ieri, regimul a demonstrat tuturor cum are de gând să guverneze țara în următorii patru ani. Nu vom permite. Sau eliberăm țara, sau țara se va elibera de oameni”.

UPDATE // Deputatul Lilian Carp a adăugat că ședința Parlamentului a fost convocată special când liderii Blocului „ACUM” nu sunt în republică. Lumea scandează „Fără hoți în Parlament”. Potrivit lui Alexandru Slusari, „acum avem o șansă istorică - să scoatem țara din captivitate”.

UPDATE // Deputatul Octavian Țâcu a mulțumit cetățenilor pentru voturile acordate blocului „ACUM” la alegeri, spunând că, astfel, au acordat „o speranță viitorului R. Moldova”. „Am venit aici să botezăm acest Parlament, iar voi veți fi nașii”, a spus Țâcu.

„Regimnul așteaptă că noi vom boicota această ședință (cea de constituire a noului Parlament - n.r.), dar noi vom fi acolo, în Parlament. Noi nu o să vă dezamăgim”, a declarat Octavian Țâcu.

UPDATE // Deputata Inga Grigoriu a declarat în fața protestatarilor că alegerile din 24 februarie „nu au fost nici libere, nici corecte”, iar campania electorală a fost una „murdară”. „Ne-ați oferit 26 de mandate pentru a face dreptate în țară. Vom lupta ca fiecare să se simtă în siguranță acasă”, a spus ea.


Susținătorii Blocului „ACUM” s-au adunat în fața Parlamentului, unde urmează să aibă loc în scurt timp prima ședință a noilor deputați, pentru a protesta împotriva deciziilor instanțelor de judecată care i-au condamnat ieri la închisoare cu executare pe Gheorghe Petic și Sergiu Cebotari.

Oamenii scandează „Libertate”, „Vrem justiție, nu corupție”, „Jos mafia”, „Jos corupția” și „Plahotniuc, la pușcărie”.

„Am venit aici să ne apărăm justiția”, a anunțat deputata Inga Grigoriu.



„Astăzi au fost condamnați pe nedrept Gheorghe Petic și Sergiu Cebotari! Mâine poate fi oricare dintre voi!”, se arăta ieri într-un comunicat al Blocului „ACUM” care îndemna cetățenii să participe la protest.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
31.03.2026 08:15 527 Horoscopul zilei 31.03.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.28 1 USD 17.65 1 RON 3.98 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte