Stiri
Literatura nu e făcută ca să uşureze viaţa, ci s-o îngreuieze?
Social
13.06.2013
09:38
714
714
Scriitorul polonez Witold Gombrowicz era sigur că „literatura serioasă nu e făcută ca să uşureze viaţa, ci s-o îngreuieze”. Dacă ne gândim la scrierile sale, marcate într-un anume sens de paradox şi absurd, de ironie şi critică vizavi de clasa înaltă din societatea poloneză a timpului său, de probleme ale identităţii pe care încerca să le înţeleagă, cu o atitudine, în parte, antinaţionalistă..., putem spune limpede că asemenea cărţi nu fac viaţa mai „uşoară”, cel puţin pe cea a cititorilor. Tot ce-i posibil, însă, pentru Gombrowicz, literatura pe care o făcea să fi fost una „cathartică”, aşa cum a fost şi pentru alţi scriitori. Eugen Ionescu, de exemplu, scria ca să se amuze, în timp ce cititorii săi, pe lângă amuzament, mă întreb dacă, citindu-l, nu se împovărau în plus cu întrebări existenţiale...
Lucia Ţurcanu, critic literar
Liliana Armaşu, poetă
Aurelia Borzin
Lucia Ţurcanu, critic literar
- Polemicul Witold Gombrowicz avea perfectă dreptate şi atunci când afirma că literatura neserioasă încearcă să rezolve probleme existenţiale, pe când cea serioasă pune aceste probleme. Într-adevăr, este greşită supoziţia că, citind o carte, putem afla răspunsuri la întrebările care ne frământă sau găsi soluţii pentru conflictele care ne macină. Or, funcţia revelatoare a literaturii rezidă anume în scoaterea la lumină a feţelor unei probleme, nu în rezolvarea acesteia.
- Vă mai amintiţi de ideea lui Stendhal cu romanul ca oglindă purtată de-a lungul unui drum? Ei bine, depăşind limitele realismului, comparaţia pare să fie actuală şi astăzi, în sensul că literatura chiar reflectă (ca într-o oglindă-lupă, aş zice) toate hăţişurile, ascunzişurile fiinţei umane şi ale societăţii. Iar imaginea pe care ne-o oferă ne cam scoate din comoda mulţumire de sine, având efecte de-a dreptul descumpănitoare.
- Actul scrierii este, de multe ori, un exerciţiu defulator, iar textul literar nu numai că ne poartă prin hrubele psihoafective ale personajului, dar ne şi declanşează propriile conflicte, depozitate adânc în subconştient.
- E greşit şi chiar periculos să căutăm modele existenţiale în literatură. Emma Bovary a păţit-o!
Liliana Armaşu, poetă
- Oare nu e destul de grea viaţa, cu tot ce ne pregăteşte ea de la un capăt la celălalt, ca s-o mai îngreuieze şi literatura? De ce atunci să te mai complici şi cu această lucrătură artistică, dacă nu-ţi rezolvă cel puţin o problemă din cele o mie şi una care te frământă acum? Dar una cu siguranţă ţi-o rezolvă: citind, recuperezi timpul pierdut. Metaforic spus, literatura e cerul de deasupra noastră, iar tot ce se află mai sus de pământ e mult mai uşor decât viaţa.
- Ne refugiem în literatură pentru a transfera aici o parte din sentimentele noastre pe care nu le putem valorifica pe deplin în searbăda existenţă lumească. Doar în zona ficţiunii ne permitem să trăim şi să iubim fără rest. Astfel, prin literatură ni se dă posibilitatea să fim mai mult decât suntem şi să rezistăm mai mult decât putem suporta în realitate. Ea nu face decât să preia o parte din poverile noastre zilnice şi să le transforme în artă.
- De obicei te apuci de citit sau de scris când te apasă ceva greu: când eşti revoltat sau umilit până peste poate, când iubeşti pe cineva fără speranţă sau când nu îţi poţi învinge frica de moarte, cu toată credinţa ta într-o viaţă paradisiacă de apoi. Ce uşurare simţi după asta! E momentul când poţi să mergi fără teamă la cântar.
Aurelia Borzin
Stiri relevante
10.05.2026
18:18
633
Vreme schimbătoare, cu ploi locale și temperaturi de primăvară blândă, 11–17 mai 2026
10.05.2026
18:16
822
ULTIMA ORĂ // Tragedie provocată de o armă de tip Glock într-o unitate militară din Cahul. Un minor de 16 ani a decedat, iar un militar este în spital
10.05.2026
14:30
645
Elevii din toată țara premiați de MEC pentru promovarea memoriei istorice și a valorilor europene printr-un concurs video
09.05.2026
20:46
971
Răcire și ploi în Republica Moldova duminică, 10 mai 2026
09.05.2026
16:52
943
Peste 1.200 de profesori și experți au marcat la Chișinău, printr-o conferință științifică, Ziua Europei și „Decada valorilor general-umane”
09.05.2026
14:54
884
191 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Istorie la Chișinău
08.05.2026
20:59
1022
Ploi răspândite și vreme caldă în Republica Moldova, sâmbătă, 09.05.2026
08.05.2026
18:29
1057
Avertizare meteo COD GALBEN, 08.05.2026, 17:00–21:00 – instabilitate atmosferică
08.05.2026
15:43
836
Decada valorilor general‑umane, lansată în școlile din Moldova pentru promovarea educației civice și a parcursului european
08.05.2026
14:20
813
Cod galben de ploi puternice, 09–10 mai 2026

Top stiri

820

13:09
697
Maia Sandu negociază cu FMI un nou acord pentru consolidarea economică și fiscală a Republicii Moldova
10.05.2026
08:17
709
Horoscopul zilei 10.05.2026
09.05.2026
20:50
934
Maia Sandu și președintele Ciprului, Nikos Christodoulides, discută la Chișinău sprijinul european pentru aderarea Republicii Moldova la UE

15:08
905
Maia Sandu: Apărarea adevărului istoric este parte din reziliența democratică și securitatea națională

13:51
1505
FOTO // Marș cu simboluri interzise și „Katiușa” în centrul Chișinăului: Politicienii proruși, gesturi pe placul lui Vladimir Putin de 9 mai
09.05.2026
13:35
930
Conducerea R. Moldova condamnă ,,barbaria" Rusiei și transmite un mesaj de UNITATE de 9 mai: „Uniunea Europeană reprezintă cel mai puternic proiect de pace”
09.05.2026
13:25
976
„Nu putem tolera glorificarea regimului sovietic”: Mesajul ferm al președintei Maia Sandu de 9 mai
09.05.2026
12:50
980
Licențele financiare din Moldova ar fi controlate selectiv de către CNPF: „Există o singură companie care a obținut licență, iar restul activează într-o zonă gri..."
09.05.2026
08:04
924
Horoscopul zilei 09.05.2026
08.05.2026
22:55
1114
Cloudflare concediază 20% din angajați după ce AI a făcut inutile 1 100 de posturi, în ciuda unor venituri record
08.05.2026
22:32
1126
Porsche își închide diviziile de baterii, e-bike și software și își regândește strategia pentru mașinile electrice
08.05.2026
22:10
1067
Uber, prinsă în scandalul roboților-taxi Avride: autoritățile federale anchetează 16 accidente ale mașinilor autonome
08.05.2026
21:37
1157
Serviciile secrete poloneze anunță atacuri cibernetice ruse asupra stațiilor de apă, în timp ce infrastructura similară din SUA rămâne vulnerabilă

20:18
1086
Contractorul american care a vândut rușilor instrumente de hacking, obligat să plătească 10 milioane de dolari fostului angajator
08.05.2026
20:05
1087
Trump lansează site guvernamental cu fișiere „nemaivăzute” despre OZN-uri, găzduite de noul Department of War
08.05.2026
19:05
925
CET-Nord caută partener privat pentru un sistem de stocare a energiei de 70 MW la Bălți

18:04
1177
Ministrul Energiei anunță finalizarea până la sfârșitul lui mai a lucrărilor la linia electrică Vulcănești–Chișinău, „coloana vertebrală” a securității energetice a Republicii Moldova

Actualitate
Parteneri
Politică
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.19
1 USD
17.16
1 RON
3.86
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi