Lista completă a candidaților la șefia Băncii Naționale. Când va lua Parlamentul decizia privind un nou guvernator la BNM
1497
Comisia parlamentară pentru selectarea candidaților la funcția de guvernator al Băncii Naționale a Moldovei a admis în concurs nouă dosare. Pe pagina web a Parlamentului au fost publicate CV-urile candidaților și scrisorile de motivare ale acestora.
Vedeți mai jos lista completă a persoanelor care vor să ocupe fotoliul de guvernator al BNM:
Sergiu Iachim și-a făcut studiile în Belgia și a lucrat timp de șase ani în calitate de manager la o companie de asigurări din această țară, iar în 2014 a fost consultant al companiei „Aquila Risk Solutions” din Luxembrug.
Nina Schendrea a fost patru ani șefa Departamentului contabilitate al „BCR Chișinău”, iar actualmente conduce societatea de audit „Audit Consulting”.
Andrei Sagaidac activează începând cu anul 2001 la „Eximbank” și în prezent deține funcția de consultant bancar în Departamentul Comercial al instituției.
Igor Olexici a fost trei ani șeful Departamentului investigații și piețe monetare la „EuroCreditBank”, patri ani a condus SRL „Mega Credit”, iar actualmente este director executiv la „Primos Group”.
Alexei Stratulat este șeful catedrei „Bănci și activitate bancară” la Academia de Studii Economici. În perioada 1997-1998, a fost deputat și a deținut pentru perioade scurte funcția de viceprim-ministru în două guverne.
Veaceslav Negruță a fost timp de patru ani la conducerea Ministerului Finanțelor, a fost expert local al Băncii Mondiale, iar în 2002 a condus Departamentul politici monetare și cercetări din cadrul Băncii Naționale a Moldovei.
Alexei Golub lucrează de zece ani la „ProCreditBank”, a condus secția „Management, calitate, portofoliu”, iar acum este jurist pentru litigii superioare la această instituție.
Andrei Ceban este de cinci ani șeful Secției credite la filiala „Victoriabank” din Ungheni și lucrează în această instituție financiară din anul 2004.
Dumitru Ursu, președintele Ligii Bancherilor din Moldova, activează la Ministerul Finanțelor. În perioada 1992-2006 a lucrat la Banca Națională a Moldovei, fiind președinte al Comitetului Monetar, viceguvernator al BNM, iar ulterior prim-viceguvernator.
Președintele Comisiei parlamentare pentru selectarea candidaților la funcția de guvernator al BNM, Ștefan Creangă, a preciza că, pe 3 noiembrie, va începe etapa de interviuri.
Ulterior, Comisia va alege două candidaturi pe care le va propune Parlamentului. Președintele Legislativului, Andrian Candu, va selecta un candidat pe care îl va propune la șefia BNM.
„Cel mai probabil, votul deputaților va fi acordat în ședința din 6 noiembrie”, a precizat Ștefan Creangă.
19.12.2025
18:49
757
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
16:25
793
Producția de lapte din Moldova în creștere semnificativă în prima jumătate a anului 2025
19.12.2025
14:55
899
BERD investește 150 de milioane de euro în modernizarea drumurilor din Moldova, facilitând legătura cu Uniunea Europeană
19.12.2025
13:55
842
Vești BUNE pentru șeferii din R. Moldova: Motorina coboară sub pragul de 19 lei/litru, iar benzina tot mai aproape de un nou MINIM în ultimii trei ani
19.12.2025
10:01
842
Lansarea oficială a Pieței Intrazilnice de energie electrică în Moldova: Un pas strategic spre o economie verde
18.12.2025
18:48
831
Premierul Alexandru Munteanu impulsionează modernizarea educației la Liceul „Nicolai Tretiakov” din Comrat, susținând inovația și incluziunea prin centre educaționale avansate.
1024
Ministrul Vladimir Bolea inspectează șantierele feroviare din sudul țării: progres semnificativ pentru conectivitatea regională
18.12.2025
18:12
803
Ministerul Dezvoltării finalizează planul pentru sprijinirea antreprenoriatului până în 2027
18.12.2025
13:23
987
Noua centură a orașului Vulcănești îmbunătățește siguranța și conectivitatea regională
18.12.2025
12:24
1159
Investiții de 130 milioane euro în sectorul zahărului din Moldova: o întâlnire crucială pentru dezvoltare economică și sprijin agricol strategic
20.12.2025
21:06
457
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:45
667
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
20.12.2025
18:25
503
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
16:08
604
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
20.12.2025
15:47
598
Ucraina și Portugalia își unesc forțele pentru a produce drone maritime eficiente împotriva amenințărilor rusești
20.12.2025
15:08
707
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
20.12.2025
14:35
590
Emisarul lui Putin, întâlniri strategice la Miami pentru planul de pace din Ucraina, fără contacte cu negociatorii ucraineni
20.12.2025
11:47
745
Ucraina lovește din nou: atac cu drone asupra platformei petroliere rusești din Marea Caspică și a unei nave de patrulare
20.12.2025
08:36
653
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
808
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
778
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
1051
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
822
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
846
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
755
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
862
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
1212
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
898
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
709
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
19.12.2025
16:25
790
Producția de lapte din Moldova în creștere semnificativă în prima jumătate a anului 2025
19.12.2025
16:04
981
Un petrolier al "flotei fantomă" ruse, lovit de drone ucrainene în Marea Mediterană, într-o operațiune specială uimitoare a SBU
19.12.2025
14:55
894
BERD investește 150 de milioane de euro în modernizarea drumurilor din Moldova, facilitând legătura cu Uniunea Europeană
19.12.2025
14:06
826
România devine primul membru asociat al Comitetului de Asistență pentru Dezvoltare al OCDE, marcând o evoluție semnificativă în oferirea de sprijin internațional
19.12.2025
13:58
874
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
19.12.2025
13:55
838
Vești BUNE pentru șeferii din R. Moldova: Motorina coboară sub pragul de 19 lei/litru, iar benzina tot mai aproape de un nou MINIM în ultimii trei ani
Ambasadorul României la Moscova, Vasile Soare: A fost nevoie de aproape un deceniu ca să pregătim lista celor peste 20 de mii de români deportaţi decedaţi şi înhumaţi pe teritoriul Rusiei
Coronavirus // DA, te poți infecta din aer, în anumite condiții; masca - OBLIGATORIE. Trei scenarii pentru sfârșitul crizei
De ce ortopezii NU recomandă tocurile înalte fetelor până în 18 ani
INTERVIU // În Găgăuzia au început să înțeleagă că limba română este un pașaport pentru Europa
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














