Liderii politici de la București, care au făcut un lobby puternic în favoarea R. Moldova, despre deschiderea negocierilor de aderare: „R. Moldova a scăpat din sfera de influenţă a Rusiei şi urmează să îi fie alocat un loc la masa UE"
2465
Preşedintele României, Klaus Iohannis, și mai mulți lideri politici de la București au felicitat joi, 14 decembrie, R. Moldova şi Ucraina pentru începerea negocierilor de aderare la UE.
„Felicitări R. Moldova, felicitări Ucrainei şi mult succes în negocierile de aderare! Acesta este primul rezultat al Consiliului de astăzi şi cred că nu exagerez dacă spun că este un rezultat istoric. Este un pas foarte, foarte important pentru R. Moldova, pentru Ucraina, de asemenea, şi pentru Georgia şi sunt foarte optimist că lucrurile vor merge bine mai departe. Şi R. Moldova, şi Ucraina s-au străduit foarte mult. Au reuşit într-un timp-record să obţină progrese remarcabile şi aceste progrese au fost văzute şi onorate astăzi de Consiliul European”, a transmis Klaus Iohannis într-o declarație susținută la Bruxelles.
Preşedintele României a mai precizat că negocierile în Consiliu au durat destul de multe ore: „Au fost discuţii complicate, amiabile, strategice, dar cred că important este finalul”.
„Vă sprijinim, fiţi curajoşi, faceţi reformele şi împreună mergem mai departe”, le-a mai transmis Iohannis cetățenilor din R. Moldova.
„Pentru R. Moldova am fost mai mulţi care cu mult entuziasm şi emfază am susţinut deschiderea negocierilor. Sunt foarte mulţumit că s-a ajuns la această concluzie. În continuare e clar că trebuie mers, poate cu viteză mai mare, ca aceste negocieri să pornească bine şi să ducă la un rezultat care înseamnă, până la urmă, integrarea în UE. Din partea mea, din partea României veţi avea absolut tot sprijinul”, a completat Iohannis, transmite presa de la București.
Preşedintele României a subliniat că România va continua să joace un rol important în aderarea R. Moldova la UE.
„Eu cred că vom juca în continuare un rol important, fiindcă avem, pe de-o parte, ambiţia ca R. Moldova să reuşească, pe de altă parte suntem deja de mulţi ani implicaţi în ajutorul instituţional, în consiliere şi în abordarea reformelor. Vom continua, fără doar şi poate, să arătăm aici la Bruxelles ce bine performează R. Moldova”, a conchis preşedintele Iohannis.
„Felicit R. Moldova şi Ucraina pentru începerea negocierilor de aderare la UE. România este şi va continua să fie un susţinător ferm pe tot parcursul procesului de negociere”, a scris, pe platforma X, și premierul Marcel Ciolacu.
Preşedintele PMP, europarlamentarul Eugen Tomac, a transmis, joi-seară, felicitări autorităţilor de la Chişinău, după ce Consiliul European a decis să deschidă negocierile de aderare cu Ucraina şi R. Moldova. „De aici încolo, drum întins către familia europeană”, a apreciat Tomac, precizând că este ,,un drum lung şi anevoios, dar care merită întregul efort”.
„R. Moldova, un pas mai aproape de Uniunea Europeană. O veste cum nu se poate mai bună perntru românii de peste Prut. De aici încolo, drum întins către familia europeană. Un drum lung şi anevoios, dar care merită întregul efort. Negocierile vor fi dure, regulile trebuie respectate cu stricteţe, însă, la capăt de drum, un lucru este cert, românii se vor reuni în interiorul Uniunii Europene”, a transmis Tomac.
Eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan a precizat că începerea negocierilor de aderare la UE, decisă de către Consiliul European, este „cea mai importantă decizie pentru R. Moldova de la obţinerea independenţei”.
„Începerea negocierilor de aderare la UE este cea mai importantă decizie pentru R. Moldova de la obţinerea independenţei. Decizia de astăzi este confirmarea că R. Moldova va trece printr-un amplu proces de modernizare şi reformare în următorii ani. Acest proces va fi făcut cu sprijinul UE şi al tuturor ţărilor-membre. Autorităţile de la Chişinău vor beneficia de asistenţă financiară şi tehnică crescută din partea UE pentru a pregăti ţara de aderare. Procesul de aderare va creşte, totodată, nivelul de trai din ţară, astfel că cetăţenii R. Moldova vor simţi beneficiile integrării europene cu mult înainte de aderarea propriu-zisă”, a scris Siegfried Mureşan pe Facebook.
„Începerea negocierilor de aderare este şi o decizie simbolică ce arată că R. Moldova a scăpat din sfera de influenţă a Rusiei şi că, de îndată ce negocierile se vor încheia, îi va fi alocat un loc la masa UE, cu aceleaşi drepturi ca toate celelalte state membre”, a continuat eurodeputatul PNL.
Potrivit lui Mureșan, Comisia Europenă şi Consiliul Uniunii Europene urmează să adopte fără întârziere cadrul de negociere, astfel încât prima conferinţă interguvernamentală de negociere UE – R. Moldova să aibă loc în prima parte a anului 2024. „Anul viitor vom avea alegeri europarlamentare, astfel că este important să facem cât mai multe progrese în procesul de aderare în prima parte a anului, de vreme ce, în a doua parte, UE va fi ocupată cu reaşezarea instituţională de după alegeri”, a completat Mureşan.
09.06.2026
20:40
474
Miercuri, 10 iunie 2026: timp mai cald și cer în mare parte senin în Republica Moldova
09.06.2026
19:10
492
Școala din Bălțata, model de eficiență energetică: încălzire cu pelete, confort sporit și facturi de patru ori mai mici
558
Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, discută la Chișinău cu senatori francezi despre reintegrare, securitate regională și sprijinul Parisului pentru parcursul european al Republicii Moldova
09.06.2026
17:51
530
EcoVoucher impulsionează reciclarea: peste 300 de tone de frigidere și mașini de spălat vechi, colectate în Moldova
09.06.2026
16:50
588
Ministerul Energiei testează prin exercițiu „Table Top” reacția instituțiilor în crize de aprovizionare cu gaze naturale
09.06.2026
11:01
671
Chișinăul devine centru regional pentru sportul de masă: training internațional ACT RISE unește specialiști din Moldova, România și Ucraina
09.06.2026
08:50
807
MAIA își prezintă în Consiliul Economic planul de integrare europeană a agriculturii și sistemele digitale pentru gestionarea plăților către fermieri
09.06.2026
08:00
745
Horoscopul zilei 09.06.2026
08.06.2026
23:10
923
Alibaba, Baidu, BYD și Unitree, trecute de Pentagon pe lista companiilor care sprijină armata chineză
08.06.2026
20:57
845
Vreme plăcută și stabilă în Republica Moldova, marți, 09.06.2026
09.06.2026
20:40
459
Miercuri, 10 iunie 2026: timp mai cald și cer în mare parte senin în Republica Moldova
09.06.2026
19:10
470
Școala din Bălțata, model de eficiență energetică: încălzire cu pelete, confort sporit și facturi de patru ori mai mici
544
Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, discută la Chișinău cu senatori francezi despre reintegrare, securitate regională și sprijinul Parisului pentru parcursul european al Republicii Moldova
09.06.2026
17:51
516
EcoVoucher impulsionează reciclarea: peste 300 de tone de frigidere și mașini de spălat vechi, colectate în Moldova
09.06.2026
16:50
569
Ministerul Energiei testează prin exercițiu „Table Top” reacția instituțiilor în crize de aprovizionare cu gaze naturale
09.06.2026
11:01
658
Chișinăul devine centru regional pentru sportul de masă: training internațional ACT RISE unește specialiști din Moldova, România și Ucraina
09.06.2026
08:50
794
MAIA își prezintă în Consiliul Economic planul de integrare europeană a agriculturii și sistemele digitale pentru gestionarea plăților către fermieri
09.06.2026
08:00
733
Horoscopul zilei 09.06.2026
08.06.2026
23:10
912
Alibaba, Baidu, BYD și Unitree, trecute de Pentagon pe lista companiilor care sprijină armata chineză
08.06.2026
20:57
834
Vreme plăcută și stabilă în Republica Moldova, marți, 09.06.2026
961
Platforma „Clusters Meet Clusters” lansează cooperarea națională a celor 21 de clustere economice din Republica Moldova
08.06.2026
15:33
1112
Profesorii de română din școlile minorităților naționale, trimiși la perfecționare în centre universitare din România
08.06.2026
15:09
949
Bătălie pentru robotaxiuri la Londra: Uber mizează pe Wayve, în timp ce Waymo își extinde testele autonome în capitala britanică
08.06.2026
13:38
1089
Eugeniu Osmochescu promovează la Riga investițiile și integrarea europeană a Republicii Moldova la reuniunea anuală a BERD
1008
Poliția Națională și Ambasada României își reafirmă parteneriatul la finalul mandatului atașatului de afaceri interne
08.06.2026
10:28
1016
Polițiști cu experiență în misiuni internaționale, dialog deschis despre participarea echilibrată a femeilor și bărbaților în operațiuni de pace
08.06.2026
10:06
987
Vinificatorii moldoveni, palmares impresionant la VINARIUM 2026: 80 de medalii pentru Vinul Moldovei
08.06.2026
09:36
1043
Ministra Agriculturii Ludmila Catlabuga discută la Istanbul extinderea cooperării agroalimentare dintre Moldova și Turcia
08.06.2026
09:34
1104
Ludmila Catlabuga, la Zero Waste Forum de la Istanbul: infrastructura post-recoltare, prioritate pentru agricultura Moldovei
08.06.2026
08:45
826
Horoscopul zilei 08.06.2026
08.06.2026
06:57
1495
Alertă în Orhei: Un aparat de zbor necunoscut, cel mai probabil o dronă, a EXPLODAT lângă satul Lopatna
1210
Cardiologul Ștefan Busnatu, pe lista lui Tomac pentru Ministerul Sănătății: prevenție, digitalizare și inovare pentru un sistem medical modern
07.06.2026
18:49
1290
Vremea în Republica Moldova între 8 și 14 iunie: început de vară cu soare, nori și averse de scurtă durată
07.06.2026
08:33
1184
Horoscopul zilei 07.06.2026
06.06.2026
20:38
1462
Duminică, 7 iunie 2026: răcire ușoară și ploi frecvente în Republica Moldova
06.06.2026
08:02
1589
Horoscopul zilei 06.06.2026
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
20.07
1 USD
17.35
1 RON
3.83
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39

Inapoi














