Stiri
La Chișinău a fost inaugurat un club al criticilor
Social
11.04.2013
10:55
1203
1203
Biblioteca „Ştefan cel Mare”, în colaborare cu biblioteca „Onisifor Ghibu” din Chișinău, a inaugurat Clubul criticilor literari. Intenţia celor doi directori de bibliotecă, Dumitru Crudu şi Vitalie Răileanu, este de a pune în discuţie, în cadrul acestui club, subiecte polemice pentru critica literară din R. Moldova - cronici de carte sau cărți de critică literară. ”Un fel de critică a criticii”, zice Dumitru Crudu. Cu alte cuvinte, se crează un spaţiu firesc al dialogului şi al dezbaterilor atât de necesare între critici şi scriitori.
La prima întâlnire s-a pus în discuţie cartea criticului literar Nina Corcinschi, „Arcul voltaic”, o carte care adună între copertele sale o serie de cronici publicate de-a lungul mai multor ani în revistele literare de la noi şi din România. Nina Corcinschi aplică în analizele sale literare atât o „critică cu metodă”, cât şi o „critică impresionist-subiectivă”, susține Aliona Grati. Scriitura ei relevă o „atitudine pioasă” faţă de anumiţi scriitori şi un „spirit de gaşcă”, este de părere și Mircea V. Ciobanu. Cartea de faţă are un „caracter eclectic”, afirmă Lucia Ţurcanu, autoarea nu păstrează o consecvenţă a criteriilor de analiză pe care le aplică diferitor texte. Cu toate acestea, e „doctă şi inteligentă”, a remarcat Iulian Ciocan.
Discuţiile s-au extins dincolo de perimetrul cărţii, abordând subiecte cum ar fi condiţia cronicarului în R. Moldova, critica şi literatura feminină versus cea masculină (suntem îndreptăţiţi să facem această divizare?), criticul şi manipularea, profilul polivalent al generaţiei ’80 (scriitorii fiind şi critici) şi normalitatea din acest punct de vedere care vine odată cu sfârşitul anilor ’90.
Aurelia Borzin

Stiri relevante
24.04.2026
06:53
340
Un expert în construcții explică problemele ascunse ale blocurilor noi. Greșeli pe care să NU le faci
23.04.2026
20:29
552
Vremea în Republica Moldova se răcorește ușor vineri, 24 aprilie 2026
23.04.2026
13:27
691
„Hexagonul Facultăților de Drept” reunește la Chișinău 200 de studenți din Republica Moldova și România
23.04.2026
12:55
660
Reguli noi pentru școlile private: sistem unitar de autorizare, acreditare și certificare a calității
23.04.2026
10:50
753
Cinci școli din Republica Moldova își transformă managementul educațional prin programul „Școala Viitorului”
22.04.2026
20:19
716
Republica Moldova: 23 aprilie 2026 aduce încălzire și vânt alert
22.04.2026
16:42
855
Școala Profesională nr. 11 se transformă în centru social pentru persoane cu dizabilități, iar două colegii din Chișinău și Strășeni își schimbă statutul în centre de excelență
22.04.2026
14:35
905
Guvernul schimbă regulile pentru manualele școlare: accent pe calitate, utilizarea eficientă a fondului special și extinderea categoriilor de elevi care primesc gratuit manuale
22.04.2026
14:06
777
Ministerul Educației propune reguli clare pentru camerele video în grădinițe, cu accent pe siguranța copiilor și protecția datelor personale
22.04.2026
13:27
722
Cod galben de vânt – 23.04.2026, interval 09-21

Top stiri
24.04.2026
06:53
0

23:55
406
Șeful propus de Trump pentru agenția americană de securitate cibernetică CISA își retrage candidatura, instituția rămâne fără conducere permanentă
23.04.2026
23:40
505
Moldova și Regatul Unit întăresc cooperarea economică și strategică la a 5-a reuniune a Dialogului Strategic de la Londra
23.04.2026
23:04
456
OpenAI lansează GPT-5.5, noul model de inteligență artificială care apropie compania de „superaplicația” AI unificată
23.04.2026
21:47
504
Halterofilul Marin Robu cucerește AURUL european și stabilește un nou record continental
23.04.2026
20:29
537
Vremea în Republica Moldova se răcorește ușor vineri, 24 aprilie 2026
23.04.2026
20:01
505
X renunță la funcția Communities din cauza utilizării reduse și a exploziei de spam, mizând pe group chat și cronologii personalizate
23.04.2026
17:48
544
Greva anunțată la Samsung riscă să agraveze criza globală de cipuri de memorie
23.04.2026
17:44
635
Tesla renunță la pachetul salarial interimar de 29 de miliarde pentru Musk după restabilirea mega-recompensei de 56 de miliarde de dolari
23.04.2026
17:18
629
ULTIMA ORĂ // Proiect de importanță NAȚIONALĂ. În pofida crizei politice, Guvernul României declanșează exproprierile pentru linia electrică Suceava – Bălți
23.04.2026
16:30
589
Criza globală de GPU se adâncește: vânătorii de galaxii cu inteligență artificială sufocă resursele universităților
23.04.2026
15:53
568
Furnizori de supraveghere, prin companii „fantomă”, acuzați că abuzează de accesul la rețelele telecom globale pentru a spiona și localiza utilizatori de telefonie mobilă
23.04.2026
15:10
624
Meta le permite părinților să vadă ce discută adolescenții lor cu Meta AI pe Facebook, Messenger și Instagram
23.04.2026
13:27
677

649

11:10
803
Bătrân de 84 de ani, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violarea repetată a unei fete de 12 ani
23.04.2026
10:50
743

10:40
725
PERCHEZIȚII // Șor la adăpost, subalternii rămân să răspundă: 26 de „pioni”, inclusiv PRIMARI, consilieri raionali și locali, cercetați penal în dosarele privind corupere electorală și finanțare ilegală a partidelor politice
23.04.2026
08:26
680
Piața aplicațiilor din India explodează, dar grosul banilor ajunge la giganții globali
23.04.2026
08:00
825
Horoscopul zilei 23.04.2026
23.04.2026
03:29
840
Tesla își urcă investițiile la 25 de miliarde de dolari pentru 2026, pariază masiv pe AI, roboți și Optimus
23.04.2026
02:50
839
Elon Musk recunoaște că milioane de șoferi Tesla au nevoie de upgrade hardware pentru adevăratul Full Self-Driving
23.04.2026
02:29
843
Google transformă Workspace într-un „intern” digital: noul Workspace Intelligence automatizează munca de birou cu Gemini
23.04.2026
00:21
927
Veniturile Tesla urcă în T1 pe fondul vânzărilor de mașini electrice și al boomului de abonamente FSD, în pofida livrărilor sub așteptări
23.04.2026
00:09
911
SpaceX își întărește profilul de gigant AI: cum a blocat finanțarea de 2 miliarde a Cursor cu o ofertă de preluare de 60 de miliarde de dolari

Actualitate
Parteneri
Moldovenii în lume
Bani de la Guvern pentru cetăţenii români din alte state. Cine poate primi acest ajutor
Aproape 300 de cetățeni ai R. Moldova, repatriați din SUA
ORAR // MAEIE: Săptămâna viitoare vor fi repatriați încă 1 440 de cetățeni cu opt curse charter din Franța, Turcia, Cipru, Rusia, Norvegia, Marea Britanie și Italia
Flux de peste jumătate de MILION de persoane la frontieră, de la instituirea Codului galben de COVID-19 în R. Moldova: „Nu s-a reușit a stopa virusul”
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.36
1 RON
3.98
1 RUB
0.23
1 UAH
0.40
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi