Justiția UE anulează sancțiunile împotriva mamei lui Prigojin, şeful grupului rus de mercenari Wagner
886
Profimedia
Justiţia europeană a anulat miercuri sancţiunile Uniunii Europene împotriva mamei şefului grupului paramilitar rus Wagner, prima dintr-o serie de decizii referitoare la măsurile punitive în contextul războiului din Ucraina, informează AFP.
„Chiar dacă (şeful Wagner, Evgheni Prigojin) este responsabil de acţiuni ce au compromis integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei, legătura dintre dna (Violeta) Prigojina şi fiul său, stabilită la momentul adoptării de măsuri restrictive, nu se bazează decât pe legătura lor de rudenie şi prin urmare nu este suficientă pentru a justifica înscrierea ei pe listele litigioase”, anunţă Tribunalul UE într-un comunicat.
Violeta Prigojina se află sub incidenţa unei interdicţii de intrare în UE şi a îngheţării activelor sale de pe 23 februarie 2022, la scurt timp după recunoaşterea de către Moscova a independenţei regiunilor separatiste proruse din estul Ucrainei şi cu o zi înainte de declanşarea invaziei ruse asupra acestei ţări, notează Agerpres.
Pentru a decide să o sancţioneze, Consiliului UE indicase că ea era „proprietara Concord Management and Consulting LLC, ce aparţine grupului Concord, fondat şi deţinut până în 2019 de fiul ei" şi „de asemenea proprietara altor întreprinderi legate de acesta din urmă". Şi că, prin urmare, ea „a susţinut acţiuni şi politici ce compromit integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei".
Însă „rezultă din dosar că dna Prigojina nu mai este proprietara Concord Management and Consulting din 2017, chiar dacă ea deţinuse părţi" din acesta, a anunţat miercuri Tribunalul UE, care estimează de asemenea că „nu este demonstrat de Consiliu că ea deţinea alte întreprinderi legate de fiul său la data adoptării de acte litigioase".
Prin urmare, Tribunalul a decis anularea sancţiunilor, subliniind că legătura de rudenie dintre Prigojina şi fiul său „nu ar fi suficientă pentru a justifica înscrierea ei pe listele litigioase".
În total, 1 473 de persoane şi 205 entităţi sunt vizate de o îngheţare de active şi/sau o interdicţie de a intra pe teritoriul UE, în contextul războiului din Ucraina. Aceste măsuri fac obiectul unor importante litigii în faţa justiţiei europene: o sute de plângeri au fost înaintate în 2022 privind sancţiunile UE în general. Aceasta este prima decizie pe fond în ceea ce priveşte sancţiunile adoptate în cadrul dosarului ucrainean.
Pe 1 martie, preşedintele Tribunalului a adoptat o ordonanţă provizorie ce suspendă o parte din sancţiunile ce îl vizează pe pilotul rus Nikita Mazepin, pentru a-i permite să concureze la Formula 1.
26.08.2026
11:38
26.08.2026
11:34
26.08.2026
11:23
26.08.2026
11:06
26.08.2026
11:01
26.08.2026
10:47
26.08.2026
10:23
26.08.2026
09:48
26.08.2026
09:44
26.08.2026
09:41
26.08.2026
11:23
26.08.2026
11:06
26.08.2026
11:01
26.08.2026
10:47
26.08.2026
10:23
26.08.2026
10:11
26.08.2026
09:48
26.08.2026
09:44
26.08.2026
09:41
26.08.2026
09:34
26.08.2026
09:00
26.08.2026
08:58
26.08.2026
08:56
26.08.2026
08:01
26.08.2026
07:50
26.08.2026
06:30
26.08.2026
04:02
26.08.2026
01:43
26.08.2026
01:02
25.08.2026
22:28
25.08.2026
22:20
25.08.2026
22:01
25.08.2026
21:59
25.08.2026
20:36
25.08.2026
20:15
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului
















