16:24:19 16.12.2025
Stiri

JOCUL lui Șor în dosarul Filat. Îi șantajează pe procurori?

Politică 22.10.2016 13:58 Vizualizări2325
JOCUL lui Șor în dosarul Filat. Îi șantajează pe procurori?
Igor Popa

Ilan Șor, cercetat penal pentru spălarea a cinci miliarde de lei de la Banca de Economii, a refuzat astăzi să facă declarații în calitate de martor în dosarul fostului premier Vlad Filat.

Igor Popa, avocatul lui Vlad Filat a declarat presei, după ședința de astăzi de la Curtea de Apel, că Șor a spus că nu face declarații, deoarece acestea ar putea fi „contrare intereselor lui”.

„Procurorii și-au pierdut martorul. Șor a refuzat să facă declarații, spunând că acestea sunt contrare intereselor lui. Șor este martorul în majoritatea capetelor de acuzare înaintate lui Vlad Filat. Prin urmare, nu există nicio probă că Vlad Filat este vinovat de infracțiunile incriminate. Judecătorilor de la Curtea de Apel nu le rămâne decât să-l elibereze și să-l achite pe Vlad Filat”, a declarat Igor Popa.

Întrebat dacă Șor a refuzat să facă declarații pentru că nu obține ce-și dorește în dosarul în care este el cercetat, avocatul Popa a accentuat că Șor „nu este o persoană credibilă” și nu trebuia să fie acceptat ca martor în acest dosar, mai ales că este investigat pentru jaful din sistemul bancar.

Și fostul șef de la Serviciul Vamal, Tudor Balițchi, a respins declarațiile anterioare ale lui Șor, referitoare la faptul că Filat i-ar fi dat indicații acestuia să efectueze controale la firma „Dufremol”.

„Balițchi a spus că niciodată nu a efectuat controale la această firmă și nu a primit nicio indicație de la Filat”, a reprodus avocatul mărturiile lui Balțichi de astăzi.

Procurorii au refuzat să iasă astăzi în fața presei, așa cum făceau anterior, la ședințele de judecată de la Judecătoria Buicani.

Următoarea ședință în dosarul fostului premier va avea loc pe 25 octombrie curent la Curtea de Apel în cadrul căreia urmează să fie audiați și alți martori.

Amintim că Vlad Filat a fost reținut în baza unui autodenunț al lui Șor și a fost condamnat de prima instanță la nouă ani de închisoare pentru corupere pasivă și trafic de influență. Vlad Filat se declară nevinovat și afirmă că dosarul a fost intentat la comanda lui Vladimir Plahotniuc. Ultimul nu a comentat niciodată aceste acuzații.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
16.12.2025 08:32 473 Horoscopul zilei 16.12.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.84 1 USD 16.88 1 RON 3.89 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte