James Bond s-a întâlnit cu prinţul Charles
2822
Prinţul moştenitor Charles al Marii Britanii a făcut o vizită pe platourile de filmare pentru cel mai nou film din franciza "James Bond", la studiourile Pinewood din Iver Heath, potrivit Reuters.
Prinţul Charles, în vârstă de 70 de ani, s-a întâlnit cu actorul Daniel Craig, care joacă rolul lui 007, dar şi cu Ralph Fiennes şi Naomie Harris, ce interpretează personajele M, respectiv Moneypenny.
Moştenitorul tronului Marii Britanii a vizitat biroul lui M şi a vizionat o scenă din film, în timp ce era realizată, pe un monitor.
Totodată, Daniel Craig i-a arătat prinţului două dintre celebrele automobile Aston Martin pe care le conduce personajul său.
Prinţul Charles este patronul Institutului de Film Britanic şi al serviciilor secrete britanice.
Următorul film din seria "James Bond", care este regizat de americanul Cary Joji Fukunaga, va fi lansat pe 8 aprilie 2020, scrie Mediafax.
Precedentele două pelicule au fost regizate de Sam Mendes şi au avut cele mai mari încasări din toată franciza: "Skyfall" a generat 1,1 miliarde de dolari la nivel global, iar "Spectre" - 880,7 milioane de dolari.
În "Spectre", actorul britanic Daniel Craig a interpretat pentru a patra oară rolul agentului 007, după ce a jucat anterior în filmele "Casino Royale" (2006), "Quantum of Solace/007: Partea lui de consolare" (2008) şi "Skyfall/007: Coordonata Skyfall" (2012).
11.09.2024
18:01
25.01.2021
18:29
19.01.2021
19:57
18.01.2021
20:00
31.12.2020
13:52
18.12.2020
17:59
16.12.2020
19:59
03.12.2020
16:37
02.12.2020
18:30
01.12.2020
19:29
27.11.2020
19:30
23.11.2020
17:55
22.08.2026
15:01
22.08.2026
14:05
22.08.2026
13:28
22.08.2026
11:53
22.08.2026
11:52
22.08.2026
10:28
22.08.2026
09:39
22.08.2026
09:01
22.08.2026
08:47
22.08.2026
07:40
22.08.2026
07:24
22.08.2026
04:01
22.08.2026
01:40
22.08.2026
01:16
22.08.2026
01:09
22.08.2026
00:25
21.08.2026
23:40
21.08.2026
23:29
21.08.2026
22:03
21.08.2026
19:57
21.08.2026
19:11
21.08.2026
18:24
21.08.2026
17:59
21.08.2026
17:53
21.08.2026
17:44
Maia Sandu deschide parantezele privind planurile Kremlinului de a transforma Republica Moldova într-un cap de pod împotriva Ucrainei și UE
ULTIMA ORĂ // Chișinăul a detectat-o, NATO a doborât-o. Dronă rusească interceptată în Galați după ce a traversat sudul R. Moldova
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
NYT: Putin ar viza „prăbuşirea din interior” a NATO şi UE, cu Republica Moldova următoarea ţintă după Ucraina
















