Italia a donat un lot de ajutoare umanitare în valoare de peste 1,775 de milioane de euro pentru refugiații ucraineni din R. Moldova
5871
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență din R. Moldova a recepționat astăzi un lot de ajutoare umanitare, destinate refugiaților din Ucraina, oferit de Italia.
Lotul, în valoare de 1 775 820 de euro, a fost oferit de Guvernul Republicii Italia prin Departamentul de Protecție Civilă din Italia. Acesta include echipamentul necesar pentru o tabără de сâmp, cu capacitatea de 500 de persoane, printre care 42 de corturi, 271 de paturi de câmp, trei generatoare, turnuri de iluminare, încălzitoare precum și alte bunuri necesare pentru instalarea taberei de câmp.
„În primul rând, vreau să mulțumesc colegilor de la IGSU, IGPF și BMA, precum și de la celelalte subdiviziuni ale MAI, pentru efortul extraordinar depus în gestionarea fluxului de refugiați. Mulțumesc și colegilor din Italia, precum și echipei Europa, care au demonstrat că sunt întotdeauna la datorie și ne ajută în activitatea zilnică. Suportul care vine acum din partea guvernului Italiei vine să ajute refugiații, precum și eforturile de administrare, pentru ca cetățenii străini să se simtă în siguranță”, a menționat Serghei Diaconu, Secretarul general al MAI, prezent la recepționarea lotului de ajutoare umanitare.
Datorită lotului oferit, va fi posibilă crearea unui nou centru provizoriu pentru cetățenii ucraineni, refugiați în țara noastră.
„Italia împreună cu toată Europa susține efortul curajos al Republicii Moldova de a acorda ajutor și asistență tuturor refugiaților din Ucraina. Mulțumesc colegilor din Italia care au parcurs un drum lung, pentru a transporta aici ajutorul umanitar, care constă în echipament pentru o tabără de câmp pentru 500 persoane. Suntem într-o perioadă plină de suspans, cu multe riscuri, dar împreună suntem mai puternici și mai curajoși”, a menționat Lorenzo Tomassoni, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Italia.
Ajutoarele au fost recepționate de IGSU al MAI în urma activării Mecanismului Protecției Civile a Uniunii Europene.
19.09.2026
17:50
19.09.2026
17:50
19.09.2026
17:45
19.09.2026
16:20
19.09.2026
15:49
19.09.2026
15:42
19.09.2026
15:02
19.09.2026
14:45
19.09.2026
14:32
19.09.2026
14:18
19.09.2026
16:20
19.09.2026
15:49
19.09.2026
15:42
19.09.2026
15:02
19.09.2026
14:45
19.09.2026
14:32
19.09.2026
14:18
19.09.2026
13:51
19.09.2026
13:49
19.09.2026
13:33
19.09.2026
13:31
19.09.2026
13:15
19.09.2026
12:40
19.09.2026
12:07
19.09.2026
12:07
19.09.2026
11:52
19.09.2026
10:59
19.09.2026
10:36
19.09.2026
10:03
19.09.2026
09:49
19.09.2026
08:51
19.09.2026
08:25
19.09.2026
07:54
19.09.2026
07:29
19.09.2026
06:40
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Ministerul Justiției reafirmă sprijinul pentru modernizarea profesiei notariale, la conferința despre succesiunile transfrontaliere
Horoscopul zilei 15.09.2026
















