ISTORIE // 6 mai 1990, primul POD de FLORI la Prut: „S-au întâlnit toți la mijlocul Prutului și au încins acolo, în apă, o horă, lucru nemaivăzut și nemaiauzit nicăieri în altă parte a lumii”

Astăzi se împlinesc 32 de ani de la primul Pod de Flori din 6 mai 1990. Atunci, pentru prima oară după cel de-al Doilea Război Mondial, românii din Republica Moldova au putut trece Prutul fără acte și, într-o atmosferă emoționantă, frații s-au reîntâlnit, amintește TVR Moldova.

Podul de Flori s-a înscris în cronicile istoriei ca un eveniment foarte rar și de o mare importanță, care ne spune că poporul creștin român trăiește pe ambele maluri ale Prutului în ciuda tuturor vitregiilor istorice.

Primul Pod de Flori a avut loc pe 6 mai 1990. Atunci a fost prima deschidere a frontierelor dintre România și Republica Moldova, car se numea încă Republica Sovietică Socialistă Moldova. În acea zi de duminică, cetățenilor din România li s-a permis ca, între orele 13.00 și 19.00, să treacă Prutul în R. Moldova fără pașaport și fără viză.

Grigore Vieru, într-un interviu difuzat în mai 2008: „Era o tensiune emoțională de nedescris. Oamenii se strigau pe nume unii pe alții și se regăseau după ani și ani. La un moment dat, de partea cealaltă a râului s-a aruncat un bărbat în apă și a început să vină spre basarabenii de dincoace. Ai mei din Pererâta stăteau încremeniți. Aveau mari emoții și nu îndrăzneau să facă nici o mișcare până s-a aruncat un pererâtean în apă. După el au pornit și ceilalți. S-au întâlnit toți la mijlocul Prutului și au încins acolo, în apă, o horă, lucru nemaivăzut și nemaiauzit nicăieri în altă parte a lumii. De aceea spun că par caraghioși astăzi cei care ironizează Podul de Flori. Nu poate fi ironizată lacrima bucuriei”.

CITIȚI și FOTO şi VIDEO DOCUMENT // 26 de ani de la „Podul de Flori”: 1 200 000 de români au trecut Prutul

Grigore Vieru, Primul Testament: „La Pod, în satul meu, venise și un medic din Chișinău cu baiețelul său care să fi avut vreo patru anișori și căruia tatăl său îi promisese încă la Chișinău că va vedea români. Cei de pe malul drept erau uzi leoarcă. Oamenii din Pererâta mea aduseseră în fugă haine uscate pentru oaspeții doriți. Se vorbea într-o limbă comună – în română. După două-trei păhăruțe de țuică începuseră să cânte – intonau aceleași cântece comune. La vârsta când încă nu era atins de minciunile noastre lingvistice, băiețelul medicului întrebase cu o naivitate cuceritoare pe tatăl său: „Tată, mi-ai promis să-mi arăți români. Care-s ei?”.

O bătrână de 83 de ani, din Albița, se duce în fiecare zi pe malul Prutului ca să-și amintească de „Unirea” din ‘90. Uneori polițiștii de frontieră o găsesc pe malul Prutului, aproape de apă, sprijinită în bastonul de lemn și privind țintă peste hotarul de unde începe Basarabia (actuala Repuplica Moldova).

„Zi de zi vin și mă uit la Prut. Să văd dacă mai este la locul lui“. Despre unirea spirituală de o zi a RSSM (actuala R. Moldova) cu Romania, din mai 1990, batrâna își amintește cu drag. „Mi-am chemat copiii de la Iași, de la Huși să vină. M-am trezit de la cinci dimineața si, cu toții, ne-am dus la vamă. Podul gemea de lume, de copii, de veterani de razboi cu decorații grele și de flori, multe flori”, spune Ileana Mistreanu printre lacrimi.

CITIȚI și PODUL de FLORI // Pașii lui Nicolae Negru pe 6 mai 1990

Vlada Afteni: „Farmecul acestei binecuvântate zile poate fi definit la infinit. Strigătele românilor de pe ambele maluri ale Prutului și îmbrățișările calde veneau fierbinți, veneau să strecoare în sufletele oamenilor un fior de dragoste, sfințenie și frăție. Milioanele de flori aruncate-n Prut au format un adevărat pod plutitor, care era simbolul frăției, dorinței de apropiere, istoriei comune. Toți priveau în extaz acele clipe unice, pline de reverie, inimele tuturor vibrau. Vise înalte și răscolitoare îi învăluiau pe toți cei prezenți, care călcau pe trandafiri, pe flori nemuritoare”.