INTERVIU // Liliana Corobca, scriitoare: „Cred că literatura autorilor basarabeni ar trebui să fie mai prezentă în întreg spațiul românesc”

Liliana Corobca, scriitoare din R. Moldova stabilită la București: Când un scriitor din R. Moldova mă invită să vorbesc despre cartea lui, accept cu drag invitația. Deocamdată, subiectul „Republica Moldova” prinde greu în România

Irina Nechit: Dragă Liliana Corobca, scriitorii basarabeni s-au bucurat să te vadă la standurile editurilor din R. Moldova de la Bookfest 2024, ai participat la multe lansări, ai vorbit cu pasiune despre cărțile autorilor din stânga Prutului, îți aducem mulțumiri și pe această cale.

Liliana Corobca: Am avut prin 2020 un turneu cu „Panorama comunismului în Moldova Sovietică” și am descoperit atunci ce greu prinde subiectul „Republica Moldova” (cu variantele Basarabia, Moldova Sovietică) în România. Nu aveam foarte mari așteptări la acest Bookfest, unde, ca niciodată, am fost prezentă în toate zilele târgului. Surprizele foarte frumoase: standul Republici Moldova, ilustrat de Glebus Sainciuc (cu pisici negre deasupra și cu mâna ceea lungă-prelungă, nu, nu a KGB-ului, ci a prieteniei și a îmbrățișărilor), discuțiile de excepție (despre integrare, traduceri, identitate, provocări contemporane, receptare etc. etc.), scriitorii buni și din toate generațiile.

De când am venit în România, nu cred că am ratat vreun Târg de carte și erau ani când habar nu aveam, și poate nici nu mă prea interesa, ce țară este invitată de onoare. Or, Republica Moldova a fost foarte vizibilă în sensul bun la această ediție a târgului și echipa care a muncit la acest proiect merită felicitări.

Ai putea să ne amintești despre unul dintre episoadele emoționante de la Bookfest?

E de neuitat pentru mine clipa în care m-am apropiat de domnul Vasile Romanciuc și marele poet a scos din geantă o carte și mi-a oferit-o. Am schimbat apoi și autografe.

Ce crezi despre sloganul „Te cuprind, Republica Moldova”?

Nu am folosit expresia „te cuprind” nici în copilărie și nici în România; am descoperit-o de vreo doi ani pe rețelele de socializare la chișinăuenii intelectuali și m-a cam nedumerit, la fel ca acum, la acest Târg de carte, unde laitmotivul era: „Te cuprind, Republica Moldova”.

Am fost întrebată ce semnificație are (la emisiunea Jurnalul Cultural de la TVR Cultural din 7 iunie, de pildă) și am răspuns că e sinonim pentru „te îmbrățișez”.

M-am abținut de la alte comentarii, mai acide sau ironice, că genul acesta de sinonimie alimentează cu avânt dicționarul moldo-român al lui Vasile Stati și, în pofida diferențelor dintre România și Republica Moldova, cultura, în general, și cărțile noastre, în particular, ne apropie…

Sper din toată inima că exagerez și că bucureștenii prezenți la lansările scriitorilor de dincolo de Prut nu au fost deranjați de această ciudată declarație de dragoste.

Lumea nu s-a îmbulzit la standuri când aveau loc lansările de carte, ne-am fi dorit să vină mai mulți cititori bucureșteni, să ne vadă, să ne asculte...

Acum, că scriitorii participanți la evenimente sau dezbateri și-au dorit mai mult public la evenimentele lor, asta e o problemă pentru toată lumea. Am văzut înghesuială doar la Cristian Tudor Popescu și la o doamnă, nu știu cum o chema, probabil psiholog blogger de succes, care explica ceva foarte expresiv la standul editurii Herald. A fost ceva mai mult public la unele evenimente de la editura Humanitas și la doi-trei scriitori foarte cunoscuți care mai prezentau vreo carte.

Cum, de obicei, la lansările mai modeste, vin prietenii, neamurile și admiratorii foarte fideli, era de așteptat ca la autori din R. Moldova, mai puțin cunoscuți în România, să nu se bulucească mulțimea cetitoare. Era de așteptat, însă, din partea moldovenilor înșiși ceva mai multă solidaritate. Dacă o editură face lista invitaților la vreo recepție, atunci nu-i invită pe colegii altor edituri (probabil concurente), dacă lansează vreun autor o carte, alt pământean trece în goană și nici nu privește, că nu e editura lui, nu e grupul lui, Doamne ferește să mai și stea să asculte, că doar nici acela nu a stat!

Or, se știe că mulțimea atrage noi oameni, la rândul ei. Am fost recent la Paris cu un mic grup de prieteni și am căutat, într-o zi, mormântul lui George Enescu de la cimitirul Père-Lachaise. Cu greu l-am găsit și am început a ne fotografia, să imortalizăm fericita clipă. Ei, și toți care treceau pe acolo s-au oprit, habar nu aveau cine este personajul (unii întrebau și le spuneam noi), dar au făcut și ei multe poze cu George Enescu, siguri fiind că e cineva foarte important. Așa și cu publicul de la lansări, toți ar fi câștigat dacă ar fi existat mai multă solidaritate, echitate și mai puține orgolii. Vorba ceea, cine-mparte, parte-și face, deh, atâta putem…

Ai vorbit inspirat la lansări, ai comentat cărțile basarabenilor, ai avut un rol important de promovare a producției editoriale din R. Moldova, în cadrul Târgului Bookfest.

Nu sunt critic literar, dar când un scriitor din R. Moldova mă invită să vorbesc despre cartea lui, accept cu drag și onoare invitația. Anul acesta am prezentat un volum de proze scurte de Nicolae Popa (Ed. Știința), o antologie de poezie a Radmilei Popovici (Ed. Cartego), două volume de documente din exil de Sergiu Musteață (Ed. Arc). Le mulțumesc autorilor pentru invitație și sper că nu i-am dezamăgit, chiar am citit cu atenție și interes volumele de literatură și mai mult de jumătate din documente.

Mi-e greu și incomod să citesc în format PDF și aș prefera pe viitor să primesc cartea măcar cu o zi-două înainte. Am asistat la câteva incitante dezbateri și lansări, m-am întâlnit cu câțiva scriitori, iar pe alții i-am ratat, mi-ar fi plăcut să stăm de vorbă după evenimente (așa cum remarcase prozatorul Alexandru Bordian, cu care am participat la o emisiune de la Radio România Cultural).

Mi-a plăcut și „recensământul îmbrățișărilor”, unde vizitatorii erau invitați să se îmbrățișeze (oameni cu oameni sau oameni cu cărți), am reușit s-o „cuprind” pe Ioana Revnic, pe care nu o văzusem de mult timp, iar la rugămintea Oanei Boca Stănescu, una dintre organizatoarele acestei ediții a Târgului, am ales, în direct, tot la emisiunea Jurnal Cultural, învingătorul/învingătoarea concursului de „cuprinderi-îmbrățișări”. Dintr-un bol cu numele tuturor participanților, am extras unul, cel al scriitoarei Simona Preda, care va merge la Bookfest, ediția din Chișinău. Sper că am bucurat-o pe Simona!

Și, desigur, am cumpărat și am tot cumpărat minunate cărți, cele mai multe fiind de la Editura Cartier. În ultima zi, ca să fie dreptate pe pământ, am cumpărat cărți și de la Editura Arc, nu atât de multe, dar scumpe, printre care câteva volume din colecția „Mari clasici ilustrați” (pentru o fetiță, dar le recitesc mai întâi eu, superbă colecție!), ghidul ilustrat „Minunile lumii” și ultimele exemplare din „Un an în Paradis”.

În concluzie, sper ca în peisajul nostru editorial lucrurile să se schimbe în bine și că prezența atât de impetuoasă a Republicii Moldova la Bookfest să aibă rezultatele scontate. Cred că literatura autorilor basarabeni ar trebui să fie mai prezentă în întreg spațiul românesc și experiența acestui târg de carte să fie instructivă pentru alte noi activități.

La ce festivaluri literare ai mai participat anul acesta?

Cu câteva zile înainte de Bookfest, am participat la Amsterdam la un Festival al Literaturii Europene. Migrație, traumă, refugiați, generații, adaptare, conflicte, rădăcini, abandon, limbi, războaie, călătorii prin lume și prin timpuri au fost temele dezbaterii, unite sub umbrela generală a „scriitorului călător” („writers as travellers”). Am fost împărțiți în trei grupuri, iar eu am fost anunțată că fac parte din grupul „călătorilor prin limbi” („traveling through language”) , alături de o scriitoare din România, Mira Feticu, care a scris în română și acum are succes scriind în neerlandeză, stabilită fiind în Olanda, o altă scriitoare e din Malta, Loranne Wella, ea scrie și în engleză.

Eu am fost prezentată ca fiind născută în Republica Moldova, dar stabilită în România. După logica tinerelor organizatoare, voi fi scriind cândva în „moldovenește”, iar acum scriu în română. Am făcut muncă de „lămurire”, am zis că nu mi-am schimbat niciodată limba, scriu în limba mamei, în limba română... Am mai povestit că în România există o (cealaltă) bucată de Moldovă, că în Moldova sovietică limba se numea moldovenească și se scria cu caractere rusești etc. etc. Am spus și câteva cuvinte despre roman, dar am simțit cu câtă atenție sunt ascultată când explic chestiile astea politice, lipsite de metafore și poezie…

„Kinderland” urmează să apară anul acesta în limba neerlandeză, în traducerea lui Jan Willem Bos.

Mulțumesc pentru interviu și inspirație în continuare!