Insul din Chișinău care și-a omorât mama cu o furculiță, condamnat la 14 ani de închisoare


Bărbatul de 37 de ani din Chișinău care și-a agresat fizic mama în toamna anului trecut, bătaie de la care femeii i s-a tras ulterior moartea, a fost condamnat la 14 ani de închisoare de către prima instanță.
Inculpatul a fost găsit vinovat de faptul că a încălcat în două cazuri ordonanța de protecție a victimei violenței în familie, emisă de Judecătoria Chișinău, sediul Centru, prin care a fost obligat să părăsească locuința comună cu mama sa din sectorul Botanica al capitalei, precum și să stea departe de locul aflării victimei, excluzând orice contact cu aceasta pe un termen de trei luni.
În seara zilei de 30 decembrie 2021, bărbatul a mers la domiciliul mamei sale, pe care a agresat-o fizic și i-a aplicat mai multe lovituri peste corp cu pumnii, dar și cu o furculiță de bucătărie.
Fiul i-a cauzat mamei leziuni corporale grave, iar femeia a stat internată timp de trei luni la Institutul Medicină de Urgență unde a și decedat.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile.









































































