ÎNGRIJORĂTOR // R. Moldova a intrat în lista statelor cu insuficiență de apă. Care sunt cele mai poluate râuri și lacuri
3781
wikimedia.org Râulețele, iazurile și lacurile de acumulare din R. Moldova sunt foarte poluate, iar resursele de apă ale statului scad de la un an la altul se arată într-un raport prezentat astăzi de reprezentanții Ministerului Mediului la ședința Comisiei parlamentare administrare publică, dezvoltare regională, mediu și schimbări climatice.
Potrivit datelor statistice, pe teritoriul R. Moldova există aproximativ 3 700 de iazuri, iar la 740 dintre bazinele acvatice construcţiile hidrotehnice nu corespund normelor de exploatare.
„Lacurile de acumulare şi iazurile sunt intens supuse proceselor de colmatare, care contribuie la diminuarea accentuată a volumului apei. Gradul de colmatare a lacului de acumulare Dubăsari atinge 63%, iar lacul Ghidighici, în rezultatul colmatării a pierdut 45% din volumul său iniţial, iar suprafaţa oglinzii apei s-a diminuat cu 40%”, a anunțat viceministrul Mediului, Lazăr Chirică.
Experții au evaluat volumul resurselor de apă disponibil anual pe cap de locuitor și au constatat că ar fi de aproximativ 500 de metri cubi. Cifra plasează R. Moldova în categoria ţărilor cu insuficienţă de apă şi cu un risc sporit al impactului schimbărilor climatice.
Ministerul Mediului mai anunță că cele 32 de râulețe care curg prin R. Moldova sunt foarte poluate. Aceasta se datorează amplasării corpurilor de apă în nemijlocita apropiere a aşezărilor rurale şi urbane.
„Calitatea apelor se încadrează în limitele clasei a V-a (foarte poluată). Asta se datorează elementelor biogene, compuşilor cuprului, fenolilor şi produselor petroliere din ape”, explică experții.
Rezultatele de laborator au arătat că apa din râurile transfrontaliere Nistru și Prut, dar și din fluviul Dunărea ar fi de o „poluare moderată”.
Cele mai poluate corpuri de apă după majoritatea parametrilor monitorizaţi sunt: Răut, Cula, Ichel, Bâc, Botna, Ciuhur, Şovăţul Mare, Gârla Mare, Delia, Frăsineşti, Nârnova, Sărata, Tigheci, Larga, Cahul, Gogâlnic, Lunga și Ialpug.
Foarte poluate sunt și lacurile de acumulare Comrat şi Taraclia.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
15.09.2026
05:00
15.09.2026
01:30
15.09.2026
00:27
15.09.2026
00:13
14.09.2026
23:50
14.09.2026
22:08
14.09.2026
21:58
14.09.2026
20:45
14.09.2026
20:30
14.09.2026
19:53
14.09.2026
19:43
14.09.2026
19:13
14.09.2026
18:19
14.09.2026
18:11
14.09.2026
17:45
14.09.2026
17:34
14.09.2026
16:53
14.09.2026
16:51
14.09.2026
16:49
14.09.2026
16:39
14.09.2026
16:22
14.09.2026
15:58
14.09.2026
15:55
14.09.2026
15:52
14.09.2026
15:47
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Horoscopul zilei 08.09.2026


















