ÎNFRĂȚIRE // Condiţii mai bune de studii pentru elevii din Telița, Anenii Noi, grație mai multor DONAȚII din România: „Pe viitor intenţionăm să accesăm fonduri regionale, vrem să aplicăm un proiect comun în Programul Regiunii Dunărea”
2289
Facebook // Rodica Russu
Elevii din ciclul primar al Gimnaziului din comuna Teliţa, raionul Anenii Noi, beneficiată de condiţii mai bune de studii, datorită unei donaţii de mobilier şcolar, în valoare de o sută de mii de lei.
Donaţia vine din oraşul Parva, judeţul Bistriţa-Năsăud, România, localitate cu care Teliţa are un Acord de înfrăţire.
Solicitată de Ziarul NAŢIONAL, Rodica Russu, primarul comunei Teliţa, a spus că Acordul de înfrăţire a fost semnat de către cele două unităţi teritorial-administrative în anul 2018.
„Am reuşit să stabilim o relaţie vie, colegială şi plină de interes. Cele 40 de bănci, pe care le-am primit acum pentru micuţii din clasele I și II, sunt de fapt cea de-a patra donaţie de amploare din partea fraţilor de peste Prut. Anterior am primit şi mobilier pentru treapta gimnazială, De asemenea, împreună am reuşit şi alte proiecte de menire social-culturală, care au devenit posibile cu ajutorul autorităţilor oraşului Parva”, punctează Rodica Russu.
Potrivit primarului din Teliţa, în cadrul aceluiași Acord de înfrăţire a fost realizat un proiect de reparaţie a Muzeului etnografic local, precum şi de conservare a bisericii din localitate.
„Biserica noastră face parte din patrimoniul naţional istoric şi restaurarea lăcaşului cere un nivel mai înalt şi controlat. Or, pentru aceasta, meşterii din România au făcut din lemn ferestrele bisericii, care practic repetă originalul. Totodată, din partea fraţilor din România am primit şi cherestea care este aproape identică la formă ca materialele care au fost folosite în 1890, când a fost construită biserica”, povesteşte doamna Russu.
Primărița spune că aceste realizări fac parte din lista proiectelor mai mari, cum ar fi construcţia unei pieţe agricole, deschiderea muzeului, însă sunt foarte multe şi activităţi precum donaţii de carte, schimb de practici, vizite reciproce, odihna copiilor etc.
„Pe viitor intenţionăm să accesăm fonduri regionale, vrem să aplicăm un proiect comun în Programul Regiunii Dunărea. Să implementăm de comun acord lucrări pentru asigurarea cu apă de calitate a comunei, de dezvoltare a infrastructurii, de gestionare eficientă a deşeurilor ş.a. Multe am reuşit şi multe încă preconizăm să facem, fapt pentru care îmi exprim gratitudinea faţă de domnul primar din Parva, Ioan Strugari, pentru tot sprijinul oferit comunei Teliţa”, a menţionat Rodica Russu.
01.08.2026
01:43
01.08.2026
01:30
01.08.2026
01:28
01.08.2026
01:23
01.08.2026
01:07
31.07.2026
23:31
31.07.2026
23:20
31.07.2026
22:26
31.07.2026
22:18
31.07.2026
21:29
01.08.2026
01:43
01.08.2026
01:30
01.08.2026
01:28
01.08.2026
01:23
01.08.2026
01:07
31.07.2026
23:31
31.07.2026
23:20
31.07.2026
22:26
31.07.2026
22:18
31.07.2026
21:29
31.07.2026
20:41
31.07.2026
20:32
31.07.2026
19:24
31.07.2026
18:57
31.07.2026
18:23
31.07.2026
18:18
31.07.2026
18:10
31.07.2026
18:07
31.07.2026
17:48
31.07.2026
17:47
31.07.2026
17:17
31.07.2026
17:13
31.07.2026
16:38
31.07.2026
16:07
31.07.2026
16:02
Fugarul Ilan Şor, judecat în R. Moldova într-un nou dosar pentru delapidarea a 100 de milioane de dolari de la Banca de Economii
Snapchat, LinkedIn și YouTube pornesc ofensiva împotriva conținutului fals generat de inteligența artificială
Republica Moldova: sâmbătă, 01.08.2026, cu soare puternic și temperaturi în creștere
Trump frânează acordul cu Ucraina pentru fabricarea rachetelor Patriot, invocând riscuri legate de tehnologia militară americană
















