INFOGRAFIC // Chișinăul, în CIFRE: Peste 800 de mii de locuitori, numărul nou-născuților aproape egal cu cel al persoanelor decedate și căsătorii de două ori mai multe decât divorțurile
1992
Capitala R. Moldova, municipiul Chișinău, își sărbătorește astăzi Hramul. În acest an, Chișinăul împlinește 582 de ani de la prima atestare documentară.
Astăzi, la Chișinău locuiesc 832 031 de persoane, potrivit datelor de la 1 octombrie curent din Registrul de Stat al Populației.

Recensământul populației realizat în anul 2014 arăta că vârsta medie a locuitorilor din capitală era de 36,7 ani, iar 12,4% din locuințe - neocupate.
Totodată, potrivit rezultatelor aceluiași plebiscit, 67,2% dintre persoanele recenzate s-au declarat moldoveni, 14,5% - români și 9,3% - ruși.

Chiar dacă este cel mai important oraș al republicii, 3,7% din gospodăriile de aici nu aveau sistem de canalizare, iar 2% - nici de aprovizionare cu apă.
Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, salariul mediu lunar plătit în Chișinău pe parcursul anului 2017 a fost de 6 716 lei. Numărul nou-născuților este aproape egal cu cel al persoanelor decedate, iar numărul de căsătorii este de două ori mai mare decât cel al divorțurilor.

24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
16.10.2026
17:28
16.10.2026
17:19
16.10.2026
16:48
16.10.2026
16:35
16.10.2026
16:27
16.10.2026
16:06
16.10.2026
15:58
16.10.2026
15:17
16.10.2026
14:31
16.10.2026
14:18
16.10.2026
13:56
16.10.2026
13:53
16.10.2026
13:34
16.10.2026
13:23
16.10.2026
12:32
16.10.2026
12:31
16.10.2026
12:17
16.10.2026
11:44
16.10.2026
11:41
16.10.2026
10:49
16.10.2026
10:31
16.10.2026
10:29
16.10.2026
10:08
16.10.2026
09:54
16.10.2026
09:47
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Maia Sandu, despre noua hartă cu 273 de primării și lichidarea birocrației din raioane: „A fost amânată de frica nepopularității”
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia


















