Încă un pas pentru construcția podului peste Prut, la Ungheni: Documentele pentru construcția obiectivului, trimise pentru validare la Agenția Națională pentru Achiziții Publice de la București. Irinel Ionel Scrioşteanu: „Veste bună pentru Moldova”
3730
Facebook // Irinel Ionel Scriosteanu
Lucrările de construcție a podului peste Prut Ungheni (R. Moldova) - Ungheni (România) se apropie de etapa de lansare.
Irinel Ionel Scrioşteanu, secretar de stat la Ministerul Transporturilor din România, a anunțat astăzi că documentele pentru construcția acestui pod au fost deja trimise pentru validare la Agenția Națională pentru Achiziții Publice de la București.
„Veste bună pentru Moldova de pe ambele maluri ale Prutului. Astăzi a fost trimisă spre validare la Agenția Națională pentru Achiziții Publice documentația de atribuire pentru construcția primuliui pod la nivel de autostradă care va fi construit peste Prut, Ungheni (RO) - Ungheni (MD), pod care face parte din proiectul Autostrăzii A8 și care va avea și punct de trecere a frontierei”, a scris funcționarul român pe pagina sa de Facebook.
Documentele prevăd că podul va avea o lungime de 261,20 de metri, două benzi pe sens plus trotuare, 13 metri lățimea podului nou (Etapa I) și încă11,25 de metri (Etapa II). Lățimea părții carosabile va avea opt metri lățime, lungimea traseului - un kilometru, iar partea carosabilă a drumului de legătură - 4 x 3,75 de metri.
De asemenea, punctul de control al trecerii frontierei va fi dotat cu parcări pentru autovehicule mari, autoturisme și spatii închise destinate verificării amănunțite a autoturismelor și tirurilor.
Acest proiect a fost depus de România în cadrul programului Mecanismul pentru Interconectarea Europei (Connecting Europe FacilityCEF), cu o valoare de 16 486 604 euro.
Potrivit lui Irinel Ionel Scrioşteanu, podul va interconecta infrastructurile rutiere între România și R. Moldova: Autostrada Târgu Mureș – Iași – Ungheni – frontiera de stat (pe teritoriul României) și Drumul național R1 Chișinău – Ungheni – frontiera cu România (pe teritoriul Republicii Moldova).
„Podul Ungheni reprezintă o necesitate atât pentru România, cât și pentru R. Moldova, al cărui scop constă în sprijinirea relațiilor economice, sociale, dar și frățești dintre cele două părți. Va ajuta la îmbunătățirea competitivității economice a României prin dezvoltarea infrastructurii de transport, deservind traficului de tranzit internațional de mărfuri și persoane. Reiterez faptul că, înainte de preluarea Basarabiei de către Rusia, aveam 22 de poduri peste Prut, majoritatea fiind dinamitate de către armata rusă după desprinderea Basarabiei de Țara Mamă. Astfel, am demarat o strategie de reconstrucție a cât mai multor poduri din cele 22.
Așa cum spuneam la începutul mandatului meu la Ministerul Transporturilor, a venit timpul să trecem de la poduri de flori la poduri de piatră. În acest sens, vă reamintesc faptul că, pe lângă construcția acestui prim pod la nivel de autostradă de la Ungheni, am reabilitat deja primul pod peste Prut după Revoluție, Galați (RO) - Giurgiulești (MD), și am demarat procedurile pentru reabilitarea podurilor Albița (RO) - Leușeni (MD), lucrările presupunând demolarea podului vechi și reconstrucție pod nou pe patru benzi; Sculeni (RO) - Sculeni (MD); Oancea (RO) - Cahul (MD). De asemenea, au fost demarate procedurile privind construcția a noi poduri rutiere peste Prut: Stânca (RO) - Costești (MD); Bumbăta (RO) - Leova (MD); Fălciu (RO) - Leca (MD); Răducăneni (RO) - Bărboieni (MD)”, a enumerat Irinel Ionel Scrioşteanu, secretar de stat la Ministerul Transporturilor din România.
19.07.2026
22:00
19.07.2026
21:34
19.07.2026
21:32
19.07.2026
20:45
19.07.2026
20:16
19.07.2026
20:11
19.07.2026
19:51
19.07.2026
19:46
19.07.2026
19:35
19.07.2026
19:22
19.07.2026
22:00
19.07.2026
21:34
19.07.2026
21:32
19.07.2026
20:45
19.07.2026
20:16
19.07.2026
20:11
19.07.2026
19:51
19.07.2026
19:46
19.07.2026
19:35
19.07.2026
19:22
19.07.2026
18:37
19.07.2026
18:27
19.07.2026
18:22
19.07.2026
17:19
19.07.2026
16:46
19.07.2026
16:46
19.07.2026
16:02
19.07.2026
15:32
19.07.2026
15:10
19.07.2026
14:40
19.07.2026
13:22
19.07.2026
13:18
19.07.2026
12:58
19.07.2026
12:41
19.07.2026
12:19
Florica Alexandrescu, directoarea Colegiului Național „Ion Creangă”, în dialog la DC Edu despre performanță, examene și noile provocări din educație
Atacul hackerilor la ANCPI a pus pe butuci piața imobiliară și a expus datele personale ale românilor, avertizează experții
Haos la controlul pașapoartelor în aeroporturile UE: noul sistem digital EES triplează timpul de așteptare pentru britanici și provoacă pierderea zborurilor
Sfântul Ilie, prăznuit pe 20 iulie: prorocul tunetelor și al ploii, ocrotitor al aviatorilor și aducător de belșug în case
















