Stiri
PERCHEZIŢII // Încă 4,5 milioane de lei ridicate de oamenii legii de la activiștii Partidului ,,Șor"
Actualitate
11.03.2023
09:23
3105
3105
Pardidul ,,Șor" a rămas fără încă 4,5 milioane de lei, bani care ar fi destinați pentru motivarea financiară a participanților aduși organizat la protestele din Chișinău.
Centrul Național Anticorupție sub conducerea Procuraturii Anticorupție a finalizat procesul de examinare a banilor depistați și ridicați în cadrul perchezițiilor efectuate joi, 9 martie, în cauza penală privind finanțarea ilegală a Partidului Politic Șor.
Oamenii legii au numărat suma dr 4 560 719 lei depistată la activiști ai acestui partid (3 269 500 de lei; 64 490 de euro și 500 de dolari).
,,Va fi adoptată o hotărâre în acord cu prevederile Codului de procedură penală, în vederea asigurării păstrării banilor ridicați de către instituția abilitată", anunță Procuratura Anticorupție care va fi soarta banilor ridicați joi de la activiștii Partidului ,,Șor".
Amintim că, în cadrul perchezițiilor efectuate pe 20 octombrie 2022 în dosarul care vizează finanțarea ilegală a partidului „Șor”, procurorii și ofițerii au ridicat peste 4,2 milioane de lei și 4 000 de dolari, iar pe 2 noiembrie 2022 - alte peste 320 000 de lei.

„Pe parcursul ultimilor luni, cu ajutorul mijloacelor tehnice speciale, s-a reușit documentarea a mai multor episoade în care membrii grupului criminal organizat au transmis peste 3,3 milioane de lei, 61 000 de euro și 55 de mii de dolari SUA către membri și activiști ai Partidului Șor. Banii respectivi au fost destinați pentru achitarea persoanelor care au participat la proteste, achitarea transportului și a salariilor în plic membrilor de partid. Probele acumulate confirmă faptul că banii provin din surse interzise de lege”, arăta un bilanț al Procuraturii Anticorupție, prezentat pe 18 februarie curent.
Stiri relevante
02.10.2026
02:01
89
Salvatorii montani avertizează: postările de pe TikTok și Instagram îi lasă pe turiști nepregătiți pentru pericolele de pe trasee
02.10.2026
01:49
127
Ambasadorul agreat al Rusiei la Chișinău neagă originea rusă a dronelor: „Toate seamănă. Luați-le pe cele americane”
01.10.2026
23:37
311
Vreme blândă și uscată în Republica Moldova, 2–8 octombrie 2026
01.10.2026
23:14
379
Kubilius îi răspunde Mariei Zaharova: Un atac rus asupra unei fabrici de armament din Europa ar putea activa Articolul 5 al NATO
01.10.2026
22:32
398
Putin: Conflictele internaționale vor continua, iar folosirea armei nucleare nu poate fi exclusă
01.10.2026
21:09
443
Moldova Export Forum 2026: companiile moldovenești își extind exporturile și caută noi piețe externe
01.10.2026
20:58
435
Locuitorii din Cheshire se tem de un „monstru industrial”: un centru de date ar urma să fie construit în centura verde
01.10.2026
20:20
429
Poliția din South Yorkshire lansează un asistent AI pentru reducerea apelurilor la 101
01.10.2026
19:39
459
Guvernul și partenerii internaționali au stabilit prioritățile investiționale din Planul de Creștere pentru Moldova
01.10.2026
19:33
541
Reforma administrației locale: Cele 32 de raioane vor fi înlocuite, din 2027, de trei regiuni cu sedii la Bălți, Chișinău și Cahul
02.10.2026
02:01
02.10.2026
01:49
01.10.2026
23:37
01.10.2026
23:14
01.10.2026
22:32
01.10.2026
21:09
01.10.2026
20:58
01.10.2026
20:20
01.10.2026
19:39
01.10.2026
19:33
Top stiri
01.10.2026
23:37
277
Vreme blândă și uscată în Republica Moldova, 2–8 octombrie 2026
01.10.2026
23:14
336
Kubilius îi răspunde Mariei Zaharova: Un atac rus asupra unei fabrici de armament din Europa ar putea activa Articolul 5 al NATO
01.10.2026
22:32
364
Putin: Conflictele internaționale vor continua, iar folosirea armei nucleare nu poate fi exclusă
01.10.2026
21:09
408
Moldova Export Forum 2026: companiile moldovenești își extind exporturile și caută noi piețe externe
01.10.2026
20:58
408
Locuitorii din Cheshire se tem de un „monstru industrial”: un centru de date ar urma să fie construit în centura verde
01.10.2026
20:20
394
Poliția din South Yorkshire lansează un asistent AI pentru reducerea apelurilor la 101
01.10.2026
19:39
435
Guvernul și partenerii internaționali au stabilit prioritățile investiționale din Planul de Creștere pentru Moldova
01.10.2026
19:33
515
Reforma administrației locale: Cele 32 de raioane vor fi înlocuite, din 2027, de trei regiuni cu sedii la Bălți, Chișinău și Cahul
01.10.2026
19:18
409
Vasile Tofan și Valdis Dombrovskis au discutat la Chișinău despre reforme, investiții și integrarea europeană a Republicii Moldova
01.10.2026
19:10
527
Moldova colectează venituri fiscale de 21,2% din PIB într-un clasament mondial dominat de Danemarca
01.10.2026
18:45
527
Pentagonul îi lasă pe aliații-cheie ai NATO în afara reuniunii din Polonia
01.10.2026
18:33
479
Cod galben de înghețuri în perioada 3–4 octombrie: recomandări pentru fermieri
01.10.2026
18:25
492
Guvernul propune reorganizarea administrației locale în trei regiuni: conceptul, discutat cu aleșii locali
01.10.2026
17:53
506
O dronă rusească a lovit un institut de cercetare nucleară din Kiev. Reactorul nu a fost avariat
01.10.2026
17:44
514
Moldova și Tadjikistan își propun să extindă cooperarea economică și comerțul digital
01.10.2026
17:43
497
ANSP: 483 de cazuri de boli diareice acute raportate într-o săptămână, iar 32 de persoane s-au intoxicat la un eveniment din Florești
01.10.2026
16:58
475
Cu sprijinul granturilor EQIP, profesori din 64 de instituții învață din experiența școlilor din România și Estonia
01.10.2026
16:49
553
Investițiile în sănătate și exportul serviciilor medicale, în prim-plan la Moldova Health Economy Forum 2026
01.10.2026
16:48
486
Victor Zaharia, reales în Subcomitetul ONU pentru prevenirea torturii
01.10.2026
16:47
518
Valeriu Chiveri și ambasadoarea Suediei au discutat despre reintegrarea pașnică și drepturile locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului
01.10.2026
16:23
478
Un proiect de lege privind recuperarea prejudiciilor provocate de practicile anticoncurențiale, supus consultărilor publice
01.10.2026
16:19
483
Inteligența artificială le spune fermierilor când să-și recolteze culturile
01.10.2026
15:24
488
Veronica Briceag, la reuniunea APCEMN dedicată impactului economic al schimbărilor climatice
01.10.2026
15:11
592
Maia Sandu și Valdis Dombrovskis au discutat la Chișinău despre sprijinul UE pentru economia Republicii Moldova
01.10.2026
15:09
499
Locuitorii unui sat din Surrey au rămas fără internet timp de săptămâni: „Tăcerea este asurzitoare”
01.10.2026
23:37
01.10.2026
23:14
01.10.2026
22:32
01.10.2026
21:09
01.10.2026
20:58
01.10.2026
20:20
01.10.2026
19:39
01.10.2026
19:33
01.10.2026
19:18
01.10.2026
19:10
01.10.2026
18:45
01.10.2026
18:33
01.10.2026
18:25
01.10.2026
17:53
01.10.2026
17:44
01.10.2026
17:43
01.10.2026
16:58
01.10.2026
16:49
01.10.2026
16:48
01.10.2026
16:47
01.10.2026
16:23
01.10.2026
16:19
01.10.2026
15:24
01.10.2026
15:11
01.10.2026
15:09
Actualitate
Parteneri
Stiri
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri