17:24:36 18.07.2025
Stiri

În ultimele două decenii, aproape 20 de personalități și-au pierdut viața în accidente rutiere suspecte

Politică 02.07.2013 10:46 Vizualizări1122
În ultimele două decenii, aproape 20 de personalități și-au pierdut viața în accidente rutiere suspecte jurnal.md
„Potrivit unor mărturii ale unor foști kaghebiști, accidentele rutiere erau cele mai la îndemână pentru lichidarea persoanelor indezirabile. În ultimii 20 de ani, aproape 20 de militanţi sau figuri proeminente ale mişcării româneşti din Basarabia şi-au pierdut viaţa în accidente dubioase”, a declarat analistul politic Nicolae Negru într-o emisiune la radio „Vocea Basarabiei”.

Nicolae Negru și colegul său Petru Bogatu au enumerat câteva exemple în acest sens, printre care accidentul Doinei și al lui Ion Aldea-Teodorovici, cel al lui Gheorghe Ghimpu, Grigore Grigoriu, Grigore Vieru etc. „Și plecarea dintre noi a lui Dumitru Matcovschi este legată de un accident pe care poetul l-a suferit în 1989. După aceea, a stat șase luni în comă, iar starea de sănătate a lui Matcovschi s-a înrăutățit”, a continuat Nicolae Negru.

„Personalitatea lui Matcovschi a avut un impact enorm asupra oamenilor. Era un adevărat spărgător de gheață. Trezește suspiciuni faptul că aceste personalități dispar prin aceeași modalitate. Îl putem menționa aici și pe episcopul de Edineț și Briceni Dorimedont care milita pentru apropierea Mitropoliei Moldovei de Biserica Ortodoxă Română și care a murit tot într-un accident rutier”, a menționat Petru Bogatu.

Negru și Bogatu au condamnat faptul că autoritățile de la Chișinău „au tăcut” în ziua de 28 iunie, ziua ocupării Basarabiei de către Uniunea Sovietică. „Au marcat acest eveniment numai liberalii și național-liberalii. Autoritățile, Președinția au tăcut. Uneori trebuie să faci abstracție de unele trucuri electorale”, a precizat Negru.

„Este o greșeală uriașă. Probabil, autoritățile au decis să se conducă de zicala: dacă tăceai, filosof rămâneai. Dar lipsa atitudinii în probleme de interes național face ca lumea să-și piardă reperele. Mai ales că alții se bucură că această țară a fost sfârtecată și ocupată, chiar dacă se dau drept reprezentanți ai R. Moldova”, a spus Petru Bogatu cu referire la comuniști.

Raisa Lozinschi
Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Sondaj
Ce scenariu pare mai realist?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte