02:59:16 22.12.2025
Stiri

În PREMIERĂ // România a DEPĂȘIT Rusia și devine PRINCIPALUL partener comercial al R. Moldova

Economie 18.02.2015 15:24 Vizualizări1281
În PREMIERĂ // România a DEPĂȘIT Rusia și devine PRINCIPALUL partener comercial al R. Moldova cotidianul.ro

România a devenit, la sfârșitul anului trecut, cel mai important partener comercial al R. Moldova, depășind valoarea exporturilor efectuate în Rusia cu circa 10 milioane de dolari.

Datele Biroului Național de Statistică arată că exporturile R. Moldova au scăzut cu 13% în decembrie 2014 față de luna precedentă. Peste 53% din totalul mărfurilor au fost livrate pe piața comunitară, valoarea fiind în creștere în 2014 cu 9,6% față de 2013.

În același timp, valoarea exporturilor în CSI s-a redus cu 20,3%. După ce în perioada ianuarie-noiembrie 2014 valoarea exporturilor în România era mai mică decât cea efectuată în Rusia cu circa șapte milioane de dolari, la sfârșitul anului lucrurile s-au schimbat. Astfel, România a depășit Rusia cu o valoare de circa zece milioane de dolari a exporturilor, devenind pentru prima dată principalul partener comercial al R. Moldova. Datele statistice arată că exporturile în România au crescut pe parcursul anului trecut cu 5,6%, cea mai mare creștere fiind atestată în cazul Italiei (+31,4%), iar livrările spre Rusia s-au redus cu circa 33%.

Totodată, România rămâne a fi lider la capitolul importurilor în R. Moldova, valoarea înregistrată pe parcursul anului fiind cu 86 de milioane de dolari mai mare decât cea venită din Rusia, care se situează pe locul trei în clasament.

Ucraina este cel de-al treilea stat de unde sunt aduse mărfuri și produse în R. Moldova. Astfel, importurile în România au crescut în 2014 cu peste 11%, în timp ce importurile din Ucraina s-au micșorat cu peste 17%, iar din Rusia – cu 9% comparativ cu 2013.

Informația prezentată de Biroul Național de Statistică relevă faptul că valoarea exporturilor a scăzut în 2014 cu 3,7%, iar cea a importurilor – cu 3,2% față de anul 2013.

Autor: Virginia Nica
Stiri relevante
Top stiri
21.12.2025 08:21 778 Horoscopul zilei 21.12.2025
20.12.2025 08:36 983 Horoscopul zilei 20.12.2025

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.86 1 USD 16.95 1 RON 3.90 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte