Imaginile care i-au făcut pe fanii Barçei să se întrebe cât costă cu adevărat Dembele! Noul star de pe Camp Nou „l-a copiat” pe Paulinho şi a „ratat” prezentarea oficială
2005
Fotbalistul francez Ousmane Dembele (20 de ani), achiziţionat de FC Barcelona de la Borussia Dortmund, a fost prezentat oficial, luni, se arată pe site-ul oficial al grupării catalane. Mijlocaşul s-a declarat încântat de mutarea în capitala Cataloniei şi, la fel ca Paulinho, a oferit un moment comic când a fost pus să le arate fanilor ce poate cu mingea.
În jur de 20.000 de suporteri au fost pe stadion la prezentarea oficială a lui Ousmane Dembele la Barcelona. Catalanii au plătit celor de la Borussia Dortmund 105 milioane de euro în schimbul serviciilor mijlocaşului francez, plus alte 45 care vor fi achitate în funcţie de anumite clauze de contractul semnat de cele două părţi. Dembele a semnat un contract pe cinci sezoane cu FC Barcelona, unde va avea o clauză de 400 de milioane de euro, şi a preluat tricoul cu numărul 11, lăsat liber de Neymar după plecare la PSG.
Aşa cum cere tradiţia, Dembele a fost pus să le arate fanilor ce ştie să facă cu mingea, dar lucrurile nu au mers chiar bine :)
Tânărul francez spune că nu este, încă, la nivelul brazilianului. "Neymar este unul dintre cei mai buni din lume, un fotbalist excelent. Sunt abia la al doilea sezon ca profesionist, sper să mă dezvolt şi să-mi îmbunătăţesc calităţile pe care le am. Sunt încântat să fiu aici, e un vis devenit realitate. Vreau să câştig cât mai multe meciuiri. Sunt la cea mai bună echipă din lume şi trebuie să mă acomodez repede. Nu sunt speriat de suma de transfer, singurul lucru care contează pentru mine este să joc un fotbal cât mai bun aici", a spus Dembele în conferinţa de presă de prezentare la FC Barcelona.
Ousmane Dembele este al patrulea transfer realizat de către FC Barcelona în această vară, după Nelson Semedo (Benfica), Gerard Deulofeu (Everton) şi Paulinho (Guanghou Evergrande). Mijlocaşul francez s-a transferat la Borussia Dortmund de la Rennes în vara anului trecut, pentru 15 milioane de euro. În sezonul trecut, Dembele a marcat de 10 ori şi a oferit 21 de pase decisive în cele 49 de meciuri jucate la Borussia Dortmund, în toate competiţiile.
14.11.2025
20:02
15751
,,Sunt o rușine!" Selecționerul Italiei, Gennaro Gattuso, nu s-a abținut deloc, după scenele cum rar se văd de la Chișinău
24.10.2025
07:26
9487
Încă o medalie de AUR pentru R. Moldova la Campionatul Mondial de lupte din Serbia. Alexandrin Guțu a dominat competiția la categoria de 82 kg
23.10.2025
10:59
7640
VIDEO // Imagini DRAMATICE de pe frontul din Ucraina. Lozinca rușilor „cвоих не бросаем” - doar un mit. Așa arată și se simte iadul pentru soldații ruși, trimiși de Putin pe „insulele morții”
21.09.2025
18:17
12948
Exemplu pentru NAȚIONALA de fotbal a R. Moldova. Cum a reușit Uzbekistan să se califice la PRIMUL său Campionat Mondial: Povestea uriașului proiect sportiv din spatele acestui succes
11.09.2025
13:31
11192
Sergiu Cleșcenco a DEMISIONAT de la naționala de fotbal a R. Moldova, deși prima reprezentativă mai păstrează șanse teoretice de a ajunge la Campionatul Mondial din 2026
11.09.2025
09:00
10113
Maestrul Ion Caras, la 75 de ani: Fotbalul este mai curând o artă
10.09.2025
12:35
10310
Agentul FIFA, Leonid Istrati, dă de pământ cu jucătorii naționalei după RUȘINEA cu Norvegia: „Aseară, după 1-11, lumea a văzut ce văd eu zilnic: se cred mari vedete și cer contracte ca în Premier League, dar nu pot face un sprint...”
10.09.2025
09:18
10202
VIDEO // Norvegienii au marcat 12 GOLURI și au câștigat cu 11-1 în fața NAȚIONALEI de fotbal a R. Moldova. Selecționerul Cleșcenco se gândește la DEMISIE, după dezastrul de la Oslo
10.09.2025
20:55
10164
Mărturia portarului Cristian Avram, demolat de Haaland&Co cu 11-1: „Am vorbit cu Erling după joc. Știți ce mi-a zis?”
28.08.2025
16:25
12423
VIDEO // Legendarul Oleksandr Usyk, campion MONDIAL absolut la categoria grea, vizită în R. Moldova. Ucraineanul a făcut o baie de mulțime în fața Centrul Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale
24.08.2025
19:10
11555
Aur pentru R. Moldova la Milano. Serghei Tarnovschi, campion MONDIAL pe distanța de 5 000 metri
22.08.2025
17:17
11127
VIDEO // Serghei Tarnovschi, MEDALIE la Campionatul Mondial de la Milano, Italia
08.02.2026
18:56
591
Vremea în Republica Moldova între 9–15 februarie 2026: ger la început, apoi încălzire și ploi de primăvară
08.02.2026
14:58
646
Nicuşor Dan, invitat la prima reuniune a Consiliului de Pace de la Washington; decizia de participare, după consultări cu partenerii americani
08.02.2026
14:18
789
Epstein a dus un fotomodel din România la o cină privată cu prințul Andrew la Palatul Buckingham. Noi dezvăluiri relansează cererile de anchetă penală împotriva ducelui
08.02.2026
12:57
561
Rusia lovește din nou infrastructura energetică a Ucrainei: instalațiile Naftogaz din Poltava și centrala termică din Herson, ținte ale bombardamentelor repetate
08.02.2026
12:11
702
Zelenski anunță sancțiuni împotriva firmelor străine care aprovizionează industria de rachete a Rusiei
08.02.2026
11:41
858
Suspectul în împuşcarea generalului rus Vladimir Alexeiev, reţinut în Dubai şi extrădat la Moscova
08.02.2026
08:41
613
Horoscopul zilei 08.02.2026
07.02.2026
22:17
973
Administraţia Trump convoacă la Washington prima reuniune a Consiliului pentru Pace. România, invitată să devină stat membru fondator
07.02.2026
21:10
806
Ninsoare slabă și cer închis duminică, 8 februarie 2026, în Republica Moldova
07.02.2026
15:59
868
Iran amenință că va lovi bazele militare americane din Orientul Mijlociu dacă va fi atacat de SUA
07.02.2026
14:00
801
Dronă de tip Gerbera descoperită în raionul Drochia, fără încărcătură explozivă
07.02.2026
13:37
993
Dronele ucrainene au incendiat o fabrică rusă de combustibil pentru rachete, reducând capacitatea de atac aerian a Moscovei
07.02.2026
12:49
881
Bărbat din Ohio, urmărit penal după ce a amenințat cu moartea vicepreședintele JD Vance și reținut cu materiale pornografice cu minori
07.02.2026
12:22
960
Zelenski respinge orice înțelegere SUA-Rusia privind războiul fără participarea Ucrainei
07.02.2026
10:08
962
Atac masiv al Rusiei asupra rețelei electrice din Ucraina lasă țara în beznă, în plin val de ger
07.02.2026
07:54
862
Horoscopul zilei 07.02.2026
07.02.2026
07:24
986
Pacient din SUA menținut în viață 48 de ore fără plămâni, cu ajutorul unui sistem artificial, până la dublul transplant pulmonar
07.02.2026
06:39
816
Trump susține că Iranul vrea „foarte mult” un acord cu SUA după discuțiile recente
07.02.2026
06:34
1072
Zelenski cere acțiuni imediate pentru întărirea apărării antiaeriene și refacerea infrastructurii energetice a Ucrainei
07.02.2026
01:35
1315
Washingtonul presează pentru acord de pace Rusia–Ucraina până în martie și scrutin cu referendum în Ucraina în luna mai
06.02.2026
23:28
1493
ULTIMA ORĂ // Premierul Alexandru Munteanu trimite ARMATA pe străzile Chișinăului
06.02.2026
21:18
1152
Ofensiva rusă pe front încetinește după blocarea terminalelor Starlink folosite ilegal de armata lui Putin
06.02.2026
20:30
1055
Sâmbătă, 7 februarie 2026: vreme mai blândă și mai uscată în Republica Moldova
06.02.2026
20:03
1246
Maia Sandu, reacție la raportul Congresului SUA: libertatea de exprimare nu apără conturile false și manipularea online
06.02.2026
18:43
1187
Bruxelles lovește în petrolul lui Putin: al 20-lea pachet de sancțiuni UE interzice serviciile maritime pentru exporturile rusești
Vremea în Republica Moldova între 9–15 februarie 2026: ger la început, apoi încălzire și ploi de primăvară
Nicuşor Dan, invitat la prima reuniune a Consiliului de Pace de la Washington; decizia de participare, după consultări cu partenerii americani
Epstein a dus un fotomodel din România la o cină privată cu prințul Andrew la Palatul Buckingham. Noi dezvăluiri relansează cererile de anchetă penală împotriva ducelui
Rusia lovește din nou infrastructura energetică a Ucrainei: instalațiile Naftogaz din Poltava și centrala termică din Herson, ținte ale bombardamentelor repetate
1 MDL
1 EUR
20.07
1 USD
17.02
1 RON
3.94
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














