Ilie Năstase, adus la INML în cătuşe, după ce a fost prins băut la volan: Oamenii ăştia sunt duşi. Mi-au făcut şi test pentru droguri. O să merg la CEDO
2178
gandul.info
Fostul tenismen Ilie Năstase a fost testat, vineri dimineaţă, cu etilotestul, după ce a fost oprit de poliţie la un control. Aparatul a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, au declarat, pentru Mediafax, surse judiciare. Fostul sportiv a rămas fără permis timp de trei luni şi a ajuns la INML încătuşat. „Nu m-am simţit niciodată aşa umilit”, a declarat Năstase.
„Testul de alcoolemie a ieşit 0.05. Mi-au spus că trebuie să-mi dea amendă, dar un poliţist a zis să-mi ia şi sânge. Mi-au făcut şi test pentru droguri. Ce înseamnă asta? La mine, cel mai mare drog a fost un pahar de şampanie. Oamenii ăştia sunt «duşi». La INML, testul a fost tot 0,05. N-am fost umilit aşa niciodată. Mi-au strâns cătuşele atât de tare încât mi-au făcut rană. Mi-au spus că aşa se procedează când sunt agresiv. Eu am fost doar agresiv verbal, nu fizic. A sta la pândă e un furt. Mă voi duce la CEDO, pentru că doamna ministru şi secretarii dânsei nu au vrut să răspundă la telefon. E o lege: dacă vrei să arestezi un fost parlamentar sau general, treci puţin mai sus şi întrebi. Alţii nu gândesc cu picioarele, ca ei.
Eram conştient că pot să conduc, stau foarte aproape. Mi s-a spus că eram pericol public. Care era pericolul public? Poliţiştii au filmat doar ce au vrut ei. Erau mii de poliţişti la spital, fericiţi că au prins un peşte mai mare. Mă dor toate oasele, am fost trântit la pământ. Merg să iau certificat medico-legal, apoi merg la CEDO. Cer 2-3-5 milioane de euro daună şi le dau la copiii săraci din ţară.
Am răni la mâini şi puţin la frunte. Am fost prins cu 0,05. Asta nu e infracţiune, doar că îmi ia permisul. 0,05 înseamnă două sticle de bere. Nu eram atât de nebun încât să mă urc beat în maşină. Poliţiştii trebuiau să reacţioneze altfel, nu eu. «Cât ai băut?». «3 beri am băut». «Hai, domne, că ai băut mai mult!». Am băut 3 beri şi am şi mâncat. Când mai şi mânânci, nu te îmbeţi. Am băut 3 beri şi am mâncat paste şi friptură", a spus Ilie Năstase la un post de televiziune.
Poliţiştii au declarat însă altceva: „În jurul orei 4.45, pe Şos Nordului, zona ambasada Chinei, poliţiştii Brigăzii Rutiere au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 72 de ani. Întrucât acesta se afla într-o vizibilă stare de ebrietate, i s-a solicitat să fie testat cu aparatul alcooltest, moment în care a devenit recalcitrant, a adresat injurii poliţiştilor, motiv pentru care a fost încătuşat şi condus la sediul INML pentru recoltare de mostre biologice".
Surse judiciare au declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că Ilie Năstase a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii i-au reţinut şi permisul de conducere fostului jucător de tenis pe o perioadă de trei luni. În plus, acesta a fost amendat cu 1.000 de lei pentru injurii adresate agenţilor.
Ilie Năstase a refuzat să-i fie recoltate mostre biologice şi a fost condus la sediul Brigăzii Rutiere unde i-a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi pentru refuz de recoltare mostre biologice.
14.11.2025
20:02
15660
,,Sunt o rușine!" Selecționerul Italiei, Gennaro Gattuso, nu s-a abținut deloc, după scenele cum rar se văd de la Chișinău
24.10.2025
07:26
9443
Încă o medalie de AUR pentru R. Moldova la Campionatul Mondial de lupte din Serbia. Alexandrin Guțu a dominat competiția la categoria de 82 kg
23.10.2025
10:59
7598
VIDEO // Imagini DRAMATICE de pe frontul din Ucraina. Lozinca rușilor „cвоих не бросаем” - doar un mit. Așa arată și se simte iadul pentru soldații ruși, trimiși de Putin pe „insulele morții”
21.09.2025
18:17
12905
Exemplu pentru NAȚIONALA de fotbal a R. Moldova. Cum a reușit Uzbekistan să se califice la PRIMUL său Campionat Mondial: Povestea uriașului proiect sportiv din spatele acestui succes
11.09.2025
13:31
11151
Sergiu Cleșcenco a DEMISIONAT de la naționala de fotbal a R. Moldova, deși prima reprezentativă mai păstrează șanse teoretice de a ajunge la Campionatul Mondial din 2026
11.09.2025
09:00
10070
Maestrul Ion Caras, la 75 de ani: Fotbalul este mai curând o artă
10.09.2025
12:35
10269
Agentul FIFA, Leonid Istrati, dă de pământ cu jucătorii naționalei după RUȘINEA cu Norvegia: „Aseară, după 1-11, lumea a văzut ce văd eu zilnic: se cred mari vedete și cer contracte ca în Premier League, dar nu pot face un sprint...”
10.09.2025
09:18
10161
VIDEO // Norvegienii au marcat 12 GOLURI și au câștigat cu 11-1 în fața NAȚIONALEI de fotbal a R. Moldova. Selecționerul Cleșcenco se gândește la DEMISIE, după dezastrul de la Oslo
10.09.2025
20:55
10123
Mărturia portarului Cristian Avram, demolat de Haaland&Co cu 11-1: „Am vorbit cu Erling după joc. Știți ce mi-a zis?”
28.08.2025
16:25
12382
VIDEO // Legendarul Oleksandr Usyk, campion MONDIAL absolut la categoria grea, vizită în R. Moldova. Ucraineanul a făcut o baie de mulțime în fața Centrul Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale
24.08.2025
19:10
11512
Aur pentru R. Moldova la Milano. Serghei Tarnovschi, campion MONDIAL pe distanța de 5 000 metri
22.08.2025
17:17
11086
VIDEO // Serghei Tarnovschi, MEDALIE la Campionatul Mondial de la Milano, Italia
08.02.2026
14:58
300
Nicuşor Dan, invitat la prima reuniune a Consiliului de Pace de la Washington; decizia de participare, după consultări cu partenerii americani
08.02.2026
14:18
431
Epstein a dus un fotomodel din România la o cină privată cu prințul Andrew la Palatul Buckingham. Noi dezvăluiri relansează cererile de anchetă penală împotriva ducelui
08.02.2026
12:57
298
Rusia lovește din nou infrastructura energetică a Ucrainei: instalațiile Naftogaz din Poltava și centrala termică din Herson, ținte ale bombardamentelor repetate
08.02.2026
12:11
405
Zelenski anunță sancțiuni împotriva firmelor străine care aprovizionează industria de rachete a Rusiei
08.02.2026
11:41
582
Suspectul în împuşcarea generalului rus Vladimir Alexeiev, reţinut în Dubai şi extrădat la Moscova
08.02.2026
08:41
452
Horoscopul zilei 08.02.2026
07.02.2026
22:17
809
Administraţia Trump convoacă la Washington prima reuniune a Consiliului pentru Pace. România, invitată să devină stat membru fondator
07.02.2026
21:10
679
Ninsoare slabă și cer închis duminică, 8 februarie 2026, în Republica Moldova
07.02.2026
15:59
741
Iran amenință că va lovi bazele militare americane din Orientul Mijlociu dacă va fi atacat de SUA
07.02.2026
14:00
680
Dronă de tip Gerbera descoperită în raionul Drochia, fără încărcătură explozivă
07.02.2026
13:37
846
Dronele ucrainene au incendiat o fabrică rusă de combustibil pentru rachete, reducând capacitatea de atac aerian a Moscovei
07.02.2026
12:49
760
Bărbat din Ohio, urmărit penal după ce a amenințat cu moartea vicepreședintele JD Vance și reținut cu materiale pornografice cu minori
07.02.2026
12:22
852
Zelenski respinge orice înțelegere SUA-Rusia privind războiul fără participarea Ucrainei
07.02.2026
10:08
847
Atac masiv al Rusiei asupra rețelei electrice din Ucraina lasă țara în beznă, în plin val de ger
07.02.2026
07:54
757
Horoscopul zilei 07.02.2026
07.02.2026
07:24
853
Pacient din SUA menținut în viață 48 de ore fără plămâni, cu ajutorul unui sistem artificial, până la dublul transplant pulmonar
07.02.2026
06:39
705
Trump susține că Iranul vrea „foarte mult” un acord cu SUA după discuțiile recente
07.02.2026
06:34
946
Zelenski cere acțiuni imediate pentru întărirea apărării antiaeriene și refacerea infrastructurii energetice a Ucrainei
07.02.2026
01:35
1191
Washingtonul presează pentru acord de pace Rusia–Ucraina până în martie și scrutin cu referendum în Ucraina în luna mai
06.02.2026
23:28
1383
ULTIMA ORĂ // Premierul Alexandru Munteanu trimite ARMATA pe străzile Chișinăului
06.02.2026
21:18
1054
Ofensiva rusă pe front încetinește după blocarea terminalelor Starlink folosite ilegal de armata lui Putin
06.02.2026
20:30
966
Sâmbătă, 7 februarie 2026: vreme mai blândă și mai uscată în Republica Moldova
06.02.2026
20:03
1147
Maia Sandu, reacție la raportul Congresului SUA: libertatea de exprimare nu apără conturile false și manipularea online
06.02.2026
18:43
1078
Bruxelles lovește în petrolul lui Putin: al 20-lea pachet de sancțiuni UE interzice serviciile maritime pentru exporturile rusești
06.02.2026
17:58
1070
Rusia condiționează negocierile nucleare multilaterale de participarea Marii Britanii și Franței, în timp ce SUA presează China, iar Beijingul refuză
Nicuşor Dan, invitat la prima reuniune a Consiliului de Pace de la Washington; decizia de participare, după consultări cu partenerii americani
Epstein a dus un fotomodel din România la o cină privată cu prințul Andrew la Palatul Buckingham. Noi dezvăluiri relansează cererile de anchetă penală împotriva ducelui
Rusia lovește din nou infrastructura energetică a Ucrainei: instalațiile Naftogaz din Poltava și centrala termică din Herson, ținte ale bombardamentelor repetate
Zelenski anunță sancțiuni împotriva firmelor străine care aprovizionează industria de rachete a Rusiei
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
16.99
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














