Ilie Ilașcu, DECLARAŢIE surprinzătoare despre CULISELE situaţiei din Crimeea


Fost deputat al Republicii Moldova, dar şi al României, Ilie Ilaşcu susţine că anexarea Crimeii face parte din înţelegerea Rusiei cu guvernele statelor Uniunii Europene şi că declaraţiile lui Vladimir Putin sunt doar un teatru pe care acesta îl face. Ilaşcu mai crede că se urmăreşte revenirea la hotarele din 1939-1940.
Fostul deţinut politic în Transnistria consideră că anexarea Crimeii este primul pas către revenirea la graniţele statelor din regiune din anii 1939-1940, scrie Ziarul Ring, citat de realitatea.net.
„Este tare suspectă această alipire a Crimeii, mai ales că Occidentul a tratat-o paşnic. După părerea mea, este o înţelegere a Rusiei cu guvernele statelor din UE. Cred că se va reveni la hotarele din 1939-1940. Scenariul este chiar cel pe care l-a spus Vladimir Jirinovski, o parte a Ucrainei va trece la Ungaria, Polonia, Slovacia şi România. Opinia mea este că acest scenariu a fost ticluit mai de mult, cu vreo 10-15 ani în urmă, şi mulţi dintre demnitarii din România cunoşteau acest lucru. De aici s-a şi plecat cu aşa-zisa regionalizare", a spus fostul senator.
Potrivit lui Ilaşcu, Republica Moldova, care va deveni autonomă, se va încadra în teritoriul României, tot ca un fel de regiune. „În principiu, nu se va schimba nimic în R. Moldova, vor rămâne raioanele, dar va fi autonomie, pentru că nu cred că domnul preşedinte Nicolae Timofti va primi un post de vicepreşedinte al României. Ceea ce face acum Putin este un joc, este un teatru bine pus la punct cu Occidentul. Totul este o înţelegere", a mai adăugat Ilaşcu.













































































