Haos de proporții în Turcia, după ARESTAREA primarului Istanbulului. Lira turcească şi bursa se prăbuşesc
869
Este haos în Turcia după arestarea surprinzătoare a primarului Istanbulului, Ekrem Imamoglu, un rival politic al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan şi o figură proeminentă a opoziţiei, pe baza unor acuzaţii pe care acesta le neagă.
Astfel, lira turcească a atins un minim record faţă de dolar, iar indicele bursier de referinţă al Turciei a scăzut cu până la 7%, transmite CNBC.
Potrivit datelor Refinitiv, lira s-a tranzacţionat la un nivel minim de 40,96 pentru un dolar american, înainte de a reveni la 38,74 până la ora 12:47 (ora locală) în Istanbul, marcând o depreciere de 5,53%. Indicele BIST 100 a recuperat parţial pierderile după o scădere iniţială de 7%.
Imamoglu, ales primar al celui mai populat oraş din Turcia în aprilie 2023, a fost arestat sub acuzaţii de terorism şi crimă organizată, potrivit agenţiei de stat Anadolu, care citează Parchetul General din Istanbul. Aceeaşi sursă a raportat că procurorii au emis mandate de arestare şi pentru alţi 100 de membri ai partidului său politic.
În vârstă de 53 de ani, Imamoglu era considerat principalul candidat al opoziţiei la alegerile prezidenţiale din Turcia. Partidul său, CHP (Partidul Republican al Poporului), urma să organizeze alegeri primare pe 23 martie, unde era de aşteptat ca Imamoglu să fie desemnat candidat.
Într-o declaraţie oficială, CHP a respins ferm acuzaţiile, catalogând arestarea drept ”o lovitură de stat”.
”A lua decizii în numele poporului, a folosi forţa pentru a înlocui sau împiedica voinţa poporului este o lovitură de stat. Există în acest moment o forţă care încearcă să împiedice naţiunea să-şi aleagă următorul preşedinte. Ne confruntăm cu o tentativă de lovitură de stat împotriva viitorului nostru preşedinte”, a scris liderul CHP, Özgür Özel, într-un mesaj tradus de Google pe reţeaua X.
CNBC a contactat biroul preşedintelui turc pentru o reacţie.
Imamoglu a postat miercuri un videoclip pe X, afirmând că ”voinţa poporului este atacată”.
Accesul la mai multe platforme de social media, inclusiv X, YouTube, Instagram şi TikTok, a fost restricţionat în Turcia, potrivit site-ului de monitorizare NetBlocks.
Analiştii consideră că Erdogan vede în Imamoglu şi în alţi critici de rang înalt o ameninţare directă.
”Din nou, totul este despre Erdogan şi realegerea sa. Sondajele recente au arătat constant că Imamoglu l-ar învinge pe Erdogan într-o cursă prezidenţială. Arestarea sa are loc într-un climat de incertitudine şi frică sporită în Turcia şi va întări convingerea criticilor lui Erdogan că nimeni nu este în siguranţă”, a scris Wolfango Piccoli, analist la Teneo Intelligence, într-un raport publicat după anunţul arestării.
Piccoli a adăugat că Erdogan, deja acuzat de subminarea instituţiilor democratice, pare să se simtă mai puternic în contextul recentelor evoluţii geopolitice.
,,Erdogan este încurajat de importanţa tot mai mare a Turciei pentru securitatea europeană şi de revenirea lui Donald Trump la Casa Albă pentru a-şi neutraliza adversarii interni”, a scris acesta.
Criticile la adresa arestării au apărut imediat, mulţi observatori subliniind momentul ales, cu doar câteva zile înainte ca Imamoglu să fie desemnat candidat prezidenţial al partidului său.
”Aceasta este o tentativă artificială de manipulare politică. Astfel de acţiuni nu au funcţionat niciodată în trecut şi nu vor face decât să întârzie recuperarea economică şi progresul democratic al Turciei”, a declarat Can Selcuki, directorul Research Istanbul, pentru CNBC.
31.03.2026
13:32
288
Munteanu: Moldova se aliniază tot mai mult la standardele UE și devine mai atractivă pentru investiții
31.03.2026
12:57
273
Calificările profesionale din Republica Moldova, tot mai aproape de standardele europene după masa rotundă de la Orhei
31.03.2026
12:36
351
Impact4Moldova: Guvernul și partenerii externi își coordonează eforturile pentru implementarea Planului de Creștere
31.03.2026
11:09
415
Două femei din Drochia, condamnate pentru coruperea alegătorilor la prezidențialele din 2024 și referendum
31.03.2026
10:31
426
Polițiștii din Chișinău învață să investigheze infracțiunile cu scanare laser 3D și tehnologii europene moderne
31.03.2026
10:29
926
ULTIMA ORĂ // O dronă de tip „Shahed” a dat târcoale depozitelor de armament de la Cobasna. Aparatul de luptă a zburat o altitudine joasă
31.03.2026
10:04
390
FOTO // Romania Property Investment Day– eveniment EXCLUSIV dedicat investitorilor
31.03.2026
09:58
490
FAO și Japonia sprijină peste 1800 de fermieri moldoveni cu sorg, furaje și instruire pentru a face față secetei
31.03.2026
09:38
481
Avocat din Chișinău, trimis în judecată pentru trafic de influență într-un dosar de violență în familie
31.03.2026
08:15
517
Horoscopul zilei 31.03.2026
31.03.2026
13:32
211
Munteanu: Moldova se aliniază tot mai mult la standardele UE și devine mai atractivă pentru investiții
31.03.2026
12:57
206
Calificările profesionale din Republica Moldova, tot mai aproape de standardele europene după masa rotundă de la Orhei
31.03.2026
12:36
292
Impact4Moldova: Guvernul și partenerii externi își coordonează eforturile pentru implementarea Planului de Creștere
31.03.2026
11:09
347
Două femei din Drochia, condamnate pentru coruperea alegătorilor la prezidențialele din 2024 și referendum
31.03.2026
10:31
368
Polițiștii din Chișinău învață să investigheze infracțiunile cu scanare laser 3D și tehnologii europene moderne
31.03.2026
10:29
826
ULTIMA ORĂ // O dronă de tip „Shahed” a dat târcoale depozitelor de armament de la Cobasna. Aparatul de luptă a zburat o altitudine joasă
31.03.2026
10:04
352
FOTO // Romania Property Investment Day– eveniment EXCLUSIV dedicat investitorilor
31.03.2026
09:58
462
FAO și Japonia sprijină peste 1800 de fermieri moldoveni cu sorg, furaje și instruire pentru a face față secetei
31.03.2026
09:38
459
Avocat din Chișinău, trimis în judecată pentru trafic de influență într-un dosar de violență în familie
31.03.2026
08:15
488
Horoscopul zilei 31.03.2026
31.03.2026
06:57
585
Alertă aeriană în R. Moldova, după ce o dronă de tip Shahed lansată de armata lui Putin a survolat ilegal spațiul național. Aparatul de zbor a dispărut de pe radare în apropierea localității Clișova
31.03.2026
02:11
594
Fost partener Coatue atrage un seed uriaș de 65 milioane $ pentru Sycamore, startup de agenți AI enterprise condus de fostul CTO Atlassian
532
Meta testează Instagram Plus, abonament plătit cu funcții exclusive pentru utilizatori obișnuiți
30.03.2026
20:33
651
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
30.03.2026
19:44
616
Apple dezvăluie autorităților identitatea utilizatorilor chiar și când își ascund emailul cu „Hide My Email”
30.03.2026
18:45
642
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Fizică de la USM
30.03.2026
18:25
620
Startupul Mantis Biotech creează „gemeni digitali” ai oamenilor pentru a umple golurile de date din medicină
30.03.2026
18:02
671
MAIA discută cu Comisia Europeană condițiile de aderare în Clusterul 5: agricultură, resurse naturale și coeziune
30.03.2026
17:38
628
Tineri din toată țara promovează utilizarea sigură a inteligenței artificiale la Concursul național „Împreună pentru un internet mai bun”
30.03.2026
17:24
624
ScaleOps atrage 130 de milioane de dolari pentru a reduce costurile uriașe de infrastructură cloud și AI
30.03.2026
17:22
715
Maia Sandu, întrevedere la Chișinău cu delegația pentru afaceri europene din statele baltice, nordice și Polonia privind parcursul european al Republicii Moldova
30.03.2026
17:16
655
Premierul Munteanu și ambasadorul Cehiei discută noi investiții și sprijin european pentru Republica Moldova
30.03.2026
17:04
669
Automobile hibride și echipamente moderne pentru școlile profesionale tehnice din Moldova
30.03.2026
16:37
591
Startupul sud-coreean Rebellions strânge 400 de milioane de dolari înainte de listare, la o evaluare de 2,34 miliarde și lansează noi platforme de infrastructură AI
30.03.2026
15:47
578
Bărbat de 45 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru violarea fiicei vitrege de 17 ani
Calificările profesionale din Republica Moldova, tot mai aproape de standardele europene după masa rotundă de la Orhei
Impact4Moldova: Guvernul și partenerii externi își coordonează eforturile pentru implementarea Planului de Creștere
Două femei din Drochia, condamnate pentru coruperea alegătorilor la prezidențialele din 2024 și referendum
Polițiștii din Chișinău învață să investigheze infracțiunile cu scanare laser 3D și tehnologii europene moderne
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.65
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














