Control mai strict asupra DRONELOR: Cerințe speciale pentru zborurile în mediul urban și deasupra mulțimilor
763
Guvernul a aprobat noi reguli pentru siguranța aeronavelor fără pilot la bord, inclusiv a dronelor utilizate în operațiuni cu un nivel mai ridicat de risc. Noile prevederi stabilesc cerințe clare pentru verificarea, întreținerea și menținerea în condiții de siguranță a dronelor și a componentelor acestora, în conformitate cu normele europene, astfel încât operarea lor să fie cât mai sigură.
Regulile vizează în special aeronavele fără pilot la bord („UAS”), utilizate în operațiuni din categoria „specifice”, cu un nivel mai ridicat de risc. De exemplu, este vorba despre zboruri în mediul urban, deasupra mulțimilor sau în apropierea infrastructurii critice. În astfel de situații, o defecțiune ori o problemă tehnică poate pune în pericol oamenii și infrastructura din jur. De aceea, aeronavele trebuie să fie verificate riguros și menținute în condiții corespunzătoare de siguranță, la standarde ridicate.
Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) va autoriza și va supraveghea organizațiile și personalul din domeniu. Tot ea va asigura și respectarea cerințelor de siguranță, prin controale, evaluări și monitorizarea permanentă a activităților legate de operarea acestor aeronave fără pilot.
Noile reguli vor contribui la creșterea siguranței zborurilor cu aeronave fără pilot și la protejarea oamenilor, dar și a infrastructurii strategice. Pentru operatorii economici din domenii precum agricultura, energia, curieratul sau geodezia, aceste reglementări asigură reguli mai clare și compatibile cu cele europene, facilitând totodată integrarea dronelor în activitățile curente și dezvoltarea unor servicii noi in condiții de securitate sporită.
01.10.2026
10:21
30.09.2026
15:26
30.09.2026
13:53
30.09.2026
13:36
30.09.2026
13:32
30.09.2026
13:29
30.09.2026
13:23
30.09.2026
12:57
30.09.2026
10:54
30.09.2026
10:43
03.10.2026
22:45
03.10.2026
19:08
03.10.2026
18:45
03.10.2026
17:23
03.10.2026
17:16
03.10.2026
16:56
03.10.2026
15:44
03.10.2026
15:38
03.10.2026
14:12
03.10.2026
14:06
03.10.2026
14:03
03.10.2026
13:56
03.10.2026
13:49
03.10.2026
13:43
03.10.2026
13:21
03.10.2026
12:56
03.10.2026
12:19
03.10.2026
10:42
03.10.2026
10:37
03.10.2026
10:17
03.10.2026
09:15
03.10.2026
09:14
03.10.2026
08:25
03.10.2026
06:46
03.10.2026
06:34
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova


















