Guterres solicită o anchetă independentă după incidentele tragice din Rafah și Jabalia
1003
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, și-a exprimat luni ”îngrozirea” față de uciderea prin împușcare a cel puțin 31 de persoane de către militari israelieni. Incidentul a avut loc duminică la un centru de distribuire de ajutor umanitar din Rafah, situat în sudul Fâșiei Gaza. Guterres cere deschiderea unei anchete independente cu privire la acest incident tragic.
Apărarea Civilă palestiniană acuză armata israeliană de comiterea acestui masacru. ”Cer să se deschidă imediat o anchetă independentă cu privire la aceste evenimente și ca autorii să fie trași la răspundere”, a subliniat Guterres într-un comunicat oficial.
Tot luni, cel puțin alte 14 persoane au fost ucise într-un bombardament israelian care a vizat o locuință în orașul Jabalia, aflat în nordul enclavei palestiniene. Apărarea Civilă din Fâșia Gaza a anunțat că ”numărul martirilor a crescut la 14, inclusiv șase copii și trei femei, pe langă cele peste 20 de persoane care se află în continuare sub dărâmături”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Apărării Civile, Mahmud Basal.
06.10.2026
01:56
06.10.2026
01:55
06.10.2026
00:30
06.10.2026
00:17
05.10.2026
23:37
05.10.2026
22:25
05.10.2026
21:15
05.10.2026
20:42
05.10.2026
20:30
05.10.2026
20:18
06.10.2026
00:30
06.10.2026
00:17
05.10.2026
23:37
05.10.2026
22:25
05.10.2026
21:15
05.10.2026
20:42
05.10.2026
20:30
05.10.2026
20:18
05.10.2026
20:17
05.10.2026
20:07
05.10.2026
20:01
05.10.2026
20:00
05.10.2026
19:38
05.10.2026
19:26
05.10.2026
19:21
05.10.2026
18:55
05.10.2026
17:50
05.10.2026
17:45
05.10.2026
17:25
05.10.2026
17:25
05.10.2026
16:44
05.10.2026
16:43
05.10.2026
16:39
05.10.2026
16:02
05.10.2026
16:00
05.10.2026
15:58
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova















