GPT-5 va fi GRATUIT pentru toţi utilizatorii, fără vreo limită ca număr de comenzi
2111
Viitorul model lingvistic pe care îl dezvoltă OpenAI va putea fi accesat în mod nelimitat de toţi utilizatorii, inclusiv de către cei care nu plătesc unul dintre abonamentele lunare, transmite News.ro.
Într-o postare pe X, Sam Altman a anunţat o serie de schimbări pe care OpenAI le va realiza în viitorul apropiat cu scopul de a simplifica accesul la AI-ul companiei.
Astfel, modelele lingvistice dezvoltate de OpenAI vor fi unificate odată cu lansarea GPT-5. Acesta va integra, de exemplu, modelul cu raţionament o3.
În fapt, toate modelele lingvistice ale companiei, de la GPT-5 înainte, vor include raţionament, ceea ce ar trebui să le facă mai bune în domenii precum matematica şi programarea.
„Vrem ca AI-ul pur şi simplu să funcţioneze”, scrie Altman pe X, inspirat parcă din cartea de marketing folosită de Apple în ultimele decenii. „Urâm selectorul de modele la fel de mult ca voi şi vrem să ne întoarcem la inteligenţa magică unificată”.
Practic, asta înseamnă că aplicaţia ChatGPT va răspunde la comenzi automat cu cel mai potrivit model lingvistic, în loc să pună utilizatorul să aleagă modelul, raţionamentul sau căutarea web.
Un aspect important al viitoarelor schimbări vine din faptul că viitorul GPT-5 va fi accesibil şi utilizatorilor care nu plătesc abonament şi chiar fără vreo limită ca număr de comenzi.
Este o schimbare menită, evident, să crească numărul de utilizatori ai ChatGPT înainte ca OpenAI să înceapă să-şi impună mai agresiv abonamentele.
29.08.2026
12:51
29.08.2026
11:03
29.08.2026
09:55
29.08.2026
09:09
29.08.2026
08:06
29.08.2026
07:19
29.08.2026
07:02
29.08.2026
06:32
29.08.2026
03:19
29.08.2026
01:58
29.08.2026
12:51
29.08.2026
11:03
29.08.2026
09:55
29.08.2026
09:09
29.08.2026
08:06
29.08.2026
07:19
29.08.2026
07:02
29.08.2026
06:32
29.08.2026
03:19
29.08.2026
01:58
29.08.2026
01:01
28.08.2026
23:15
28.08.2026
23:15
28.08.2026
22:33
28.08.2026
22:16
28.08.2026
21:43
28.08.2026
20:47
28.08.2026
19:20
28.08.2026
18:40
28.08.2026
17:48
28.08.2026
17:46
28.08.2026
17:28
28.08.2026
17:13
28.08.2026
17:12
28.08.2026
16:40
Dronele ucrainene lovesc în adâncul Rusiei: cel puţin şase civili ucişi şi primul atac asupra unui depozit al companiei Ozon
Horoscopul zilei 22.08.2026
ULTIMA ORĂ // Vasile Tofan a traversat înot Bosforul, dar a fost întrecut de fiul său, Aron: „Cursa s-a încheiat pe continentul european, exact în direcția în care merge și țara noastră”
Planul „M&Ms” al Ucrainei, abandonat în ultima clipă: mii de drone cu inteligență artificială, pregătite să paralizeze vara aceasta traficul aerian din Rusia
Maia Sandu denunță drept „barbar” atacul rusesc asupra centrului comercial din Krivoi Rog, cu 16 morți și peste 130 de răniți
















